Luni, 20 ianuarie 2014 la ora 10:09

Draga Mea copilă, Dumnezeu dorește să salveze fiecare persoană în parte, de orice religie, ca și pe cei care neagă Existența Sa și a Fiului Său, Isus Cristos. De aceea oamenii de orice vârstă, orice cultură și orice confesiune, trebuie să primească Medalia Mântuirii.

Fiecărei persoane căreia îi este dată Medalia, chiar și dacă aceasta nu poate fi binecuvântată, îi va fi dat un Dar extraordinar. Puțin după aceea, Dumnezeu le va insufla un Har, o  percepție a propriei neajutorări și o conștiință a Iubirii Atotputernice a Lui Dumnezeu. El va ilumina chiar și cele mai încăpățânate suflete și pe aceia cu inimile împietrite. Curând ei vor căuta Adevărul și vor striga către Dumnezeu, implorându-L să îi ajute să le ușureze inimile și să îi umple cu Marea Sa Milostivire.

Nu respingeți Darul Medaliei Mântuirii, deoarece această ultimă Medalie pe care eu v-o aduc prin Milostivirea Lui Dumnezeu, va atrage miliarde de suflete către Viața Eternă. Când Tatăl Meu mi-a dat instrucțiunile de a prezenta lumii Preasfântul Rozariu prin Sf. Dominic, mulți l-au respins. Încă îl resping și astăzi, căci ei cred că a fost creat de mine. Mi-a fost dat mie, ca oricine care îl recită să se poată proteja de cel rău. Prin mijlocirea mea, Haruri speciale și protecție sunt revărsate asupra sufletelor, împotriva influenței celui rău.

Nu faceți greșeala să respingeți această Medalie, căci ea este pentru întreaga lume, și multe miracole vor fi asociate cu ea. Aceia care o resping, sau care încearcă să îi împiedice pe alții să o accepte, vor refuza mântuirea – mai ales ateii, care au cea mai mare nevoie de Intervenție Divină. Trebuie ca întotdeauna să îi prezentați, pe acei oameni care Îl resping pe Dumnezeu, în fața Tronului Tatălui Meu, și să implorați Milostivire pentru sufletele lor.

Vă rog să vă asigurați că Medalia Mântuirii este dată la cât mai mulți oameni posibil.

Mama voastră iubită. Mama Mântuirii