Luni, 03 martie 2014 la ora 23:37

Fiica Mea preaiubită, gândește-te la Mine cu iubire în inima ta, căci numai prin iubire vorbesc Eu lumii, prin Cartea Adevărului.

La Porunca Tatălui Meu, Eu îi adun pe toți copiii Săi prețioși pentru a fi una cu El și în El. Iubirea este cea care îngăduie această Intervenție Divină. Tatăl Meu îndură Durere, Mânie, Nerăbdare și Frustrare din cauza murdăriei păcatului care orbește sufletul fiecărui copil al Său. Dar Iubirea Lui veșnică pentru fiecare dintre voi este cea care ține Lumina lui Dumnezeu aprinsă pe Pământ.

Fără această Lumină ar fi doar întuneric, nu numai în suflet ci și pe Pământ. Lumina zilei nu ar mai exista. Soarele nu ar mai străluci și nici luna nu ar mai lumina noaptea. Stelele ar dispărea. Totuși, toate aceste Daruri rămân la locul lor datorită Iubirii lui Dumnezeu. Când această Iubire este reciprocă, ea Îi aduce mare bucurie Tatălui Meu, căci El știe că odată ce spiritul iubirii este prezent în suflete, acesta poate învinge întunericul din suflet.

Iubirea poate învinge orice nenorocire suferită de rasa umană. Iubirea unui om pentru altul va distruge răul. Iubirea pentru Dumnezeu va distruge puterea satanei asupra omului. Fidelitatea față de Poruncile lui Dumnezeu va desăvârși sufletul și ca urmare va salva rasa umană de la surghiunire și de la separarea de Dumnezeu.

Când Lumina lui Dumnezeu este păstrată în inimile voastre și când Iubirea Dumnezeiască a unuia față de altul este prezentă în sufletele voastre, atunci orice rău poate și chiar va fi învins. Când Îl iubiți pe Dumnezeu veți simți o pace profundă în voi, căci atunci când voi vă arătați iubirea pentru El, El vă umple cu Harurile Sale. Întotdeauna trebuie să găsiți mângâiere în Iubirea puternică pe care Dumnezeu o are în Inima Sa pentru fiecare dintre voi. Oricine sunteți, orice suferință i-ați fi produs Lui și oricât de grave sunt păcatele voastre, El vă va ierta – întotdeauna. Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă adresați Lui, cerându-mi Mie, preaiubitul Său Fiu, Isus Cristos, să intervin în numele vostru prin reconciliere.

Veniți la Mine cu rugăciunea voastră spunându-mi: ”Isuse, ia-mă la Refugiul Tatălui Tău și dă-mi Mântuirea".

Când veniți la Mine având căință adevărată în suflet, atunci Împărăția Cerului va fi a voastră.

Al vostru  Isus

Mesajul contine

Rugăciune pentru ca Isus să intervină pentru noi
Rugăciunea (33) din Alte rugăciuni

Oricine sunteți, orice suferință i-ați fi produs Lui și oricât de grave sunt păcatele voastre, El vă va ierta - întotdeauna.

Tot ceea ce trebuie să faceți este să vă adresați Lui, cerându-mi Mie, preai... citește tot