Joi, 17 aprilie 2014 la ora 21:00

Preaiubita Mea fiică, Învierea Mea din morți a avut un scop foarte clar. Ea nu a avut loc doar pentru a demonstra Divinitatea Mea în fața celor care nu acceptau Cine eram Eu. Până în acel moment, sufletele celor morți nu puteau intra în Rai. Ele trebuiau să aștepte. Dar, îndată ce Învierea Mea a avut loc, lor le-a fost dăruită o Viață nouă în Împărăția Mea. Învierea Mea a adus sufletelor Viață Veșnică și moartea, prin urmare, nu va mai avea putere asupra omenirii.

Învierea Mea va fi cu adevărat înțeleasă la A Doua Mea Venire, pentru că atunci toate sufletele, care au murit în Mine și pentru Mine, vor fi de asemenea înălțate din moarte și le va fi dăruită Viața Veșnică. Ei vor învia în trup și suflet, în perfectă unire cu Voința lui Dumnezeu și vor trăi în Noua Mea Împărăție, când vechiul Pământ și Cer vor dispărea și o Nouă Lume se va ridica. Noul Meu Paradis va deveni Lumea fără de sfârșit – așa cum a fost profețit. Toți cei care îl iubesc pe Dumnezeu și acceptă Mâna Milostivirii Mele vor intra în Împărăția Mea Glorioasă. Aceasta este Promisiunea pe care am făcut-o, când am dat morții Trupul Meu pământesc în schimbul Vieții voastre Veșnice. Nu uitați că Dumnezeu îndeplinește întotdeauna ceea ce promite. Ceea ce Dumnezeu le-a prevestit profeților Săi se va îndeplini, pentru că El nu spune una și face alta.

Când Dumnezeu i-a spus lui Ioan că lumea se va împărți, în zilele din urmă, și Templul Său va fi distrus, El nu a mințit. Domnia celor care vor să distrugă Cuvântul lui Dumnezeu a început și vremea acelor profeții date lui Daniel și Ioan este asupra voastră. Promisiunea Mea de a veni și a separa oile de capre, este aproape să devină realitate. Omului îi va fi dat tot ajutorul, prin Intervenții din Ceruri și suficiente ocazii de a face alegerea finală. El fie Mă va urma pe Mine, fie va rămâne în urmă.

Al vostru, Isus