Duminică, 27 aprilie 2014 la ora 18:00

Fiica Mea preaiubită, Planul Meu de a salva întreaga lume și de a vă lua pe fiecare dintre voi în Refugiul Inimii Mele este complet, și fiecare părticică e pusă la locul ei, astfel încât perfecțiunea Promisiunii Mele să fie biruitoare.

Sunt multe Taine legate de Divinitatea Mea pe care omul, indiferent câte cunoștințe ar avea despre problemele spirituale, nu le poate niciodată înțelege cu adevărat. Multe dintre Tainele Împărăției Mele sunt necunoscute omului, iar Tatăl Meu a revelat omenirii doar ceea ce El a dorit. Omului i-a fost dată cunoașterea și Adevărul astfel încât el să-L poată venera pe Dumnezeu și să-i slujească Lui cum poate mai bine. Omului i s-a făcut cunoscut, de către profeți, cum trebuie să respecte Cele Zece Porunci, pentru a se asigura că nu cade în eroare. Apoi, pentru a-și arăta Iubirea Lui pentru lume, El s-a făcut om și prin Mine, Fiul Său Unul-Născut, Isus Cristos, a arătat omului exact ceea ce este bine și ceea ce este rău. Eu am revelat Adevărul, chiar dacă numai o parte din ceea ce dorea Tatăl Meu, pentru nevoile omului. Dar omul a fost atât de arogant și ambițios și cu o inimă atât de mândră, încât nu a vrut să cunoască Adevărul, deoarece acesta nu îi convenea.

Fariseii și-au închis ochii, au privit în altă parte și au declarat că Eu sunt un om care și-a pierdut mintea și vorbește fără șir. Ei nu au avut capacitatea de a auzi Adevărul, deși Învățăturile Mele reluau pur și simplu Cuvintele, Învățăturile și Poruncile conținute în Cartea Tatălui Meu. Pe calea limitată pe care mergeau ei, fără să se uite nici în stânga nici în dreapta, ei au urmat propria lor versiune de slujire a Lui Dumnezeu. Arătându-se pioși în exterior, ei au făcut aceasta ocolindu-i pe cei slabi, săraci și needucați, în timp ce îl lăudau pe Dumnezeu. Ei M-au exilat atunci, iar semenii lor de azi vor face același lucru, încă o dată, în anii care urmează, atâta timp cât continuă cu doctrina lor făcută de mâna omului.

Deci acum vezi că, în ciuda a tot ce omul pretinde că știe, el cunoaște foarte puțin despre Calea Domnului. Vezi că omul, din tot ceea ce i-a fost dat, acceptă doar o mica parte a Adevărului – cea care îi convine lui. De exemplu, Eu i-am învățat mereu pe copiii lui Dumnezeu să se iubească unii pe alții, dar ei nu reușesc să facă aceasta. Câți dintre voi, prosternându-vă în fața Mea, Îmi înălțați rugăciuni de mulțumire iar apoi îi calomniați pe frații și surorile voastre? Unii dintre voi ajung chiar să-Mi spună cât de răi sunt oamenii, în loc să le arate iubire și iertare.

Omul va fi întotdeauna slab, căci este imposibil pentru ființa umană să fie perfectă. Dar de ce acceptă Învățăturile Mele pe de o parte, iar pe de altă parte le neagă? Niciodată să nu vă lăsați învinși de ispita de a vă condamna unii pe alții în Numele Meu, căci nu aveți autoritatea să faceți acest lucru. Niciodată să nu vă înălțați în fața Mea, când în același timp disprețuiți sau ridiculizați o altă ființă umană. Acest lucru Mă insultă. Pentru a accepta Adevărul trebuie să fiți fără răutate, mândrie, mulțumire de sine sau egoism. Trebuie să aruncați haina aroganței, căci aceasta este o trăsătură a diavolului, iar Eu o consider dezgustătoare.

Vă rog amintiți-vă Învățăturile Mele și trăiți-vă viața în acord cu ceea ce v-am spus Eu. Când aveți inimile neliniștite, pline de frică sau ură, trebuie să căutați întotdeauna ajutorul Meu. Căci, dacă nu faceți aceasta, acest sentiment de disperare și ură vă va domina. Trebuie să acceptați faptul că voi veți fi mereu înclinați spre păcat, dar să știți de asemenea că trebuie să arătați căință adevărată, înainte de a simți orice fel de pace sau calm în sufletul vostru.

Al vostru Isus