Joi, 01 mai 2014 la ora 23:30

Mult iubita Mea fiică, Promisiunea Mea de a veni din nou va fi împlinită în timpul vieții acestei generații. În prezent, mulți oameni în lume nu sunt conștienți de profețiile cu privire la Marea Zi a Domnului, conținute în Preasfânta Biblie. Ca să vă pregătească pentru aceste timpuri, Tatăl Meu M-a instruit să vă informez cu privire la faptul că data Celei de a Doua Veniri a Mele este fixată, însă doar Dumnezeu, Tatăl Veșnic, cunoaște această dată. Nici chiar Eu, Fiul Său Unul-născut, nu am cunoștință despre această dată - decât că ea va fi în curând.

Mai întâi, multe evenimente vor trebui să aibă loc, înainte de măreața reînnoire, să știți însă că toate vor avea loc curând și într-o succesiune rapidă. Cei care se tem de Marea Zi trebuie mai degrabă să se încreadă în Mine și să se roage pentru sufletele celor care vor face tot ce pot ca să Mi se opună în Strădania Mea pentru suflete. Planul Meu este de a-i aduce chiar și pe cei mai încăpățânați dintre voi în Împărăția Mea, pentru că ea este destinată lumii. Împărăția Mea va veni, pentru că acesta este Planul lui Dumnezeu, și va desăvârși Legământul Final, conform Voinței Divine a lui Dumnezeu.

Rugați-vă, cu mărinimie în inimă, pentru sufletele celor care au cea mai mare nevoie de Milostivirea Mea și Eu le voi acoperi cu Preaprețiosul Meu Sânge. Tot ceea ce a fost la început va fi împlinit la sfârșit și apoi va exista o lume fără de sfârșit. Totul începe și se sfârșește cu Tatăl Meu.

Nimic nu va împiedica A Doua Mea Venire. Nici unui om, care Mi se opune sau care încearcă să îndepărteze sufletele de Mine, nu i se va permite să Mă sfideze, pentru că atunci când Eu voi sosi, toți dușmanii Mei vor fi dați la o parte. Eu îl voi salva pe cei slabi, pe cei temători, pe cei cuprinși de remușcări, pe eretici, pe păgâni, pe mincinoși, hoți, criminali – pe toți păcătoșii. Nici unul dintre voi nu e exceptat de la Milostivirea Mea. Eu vă iubesc pe toți.

Al vostru Isus