Duminică, 15 iunie 2014 la ora 09:30

Mult iubita Mea fiică, măsura în care Eu Sunt ignorat, respins și urât, este necunoscută majorității oamenilor.

Există grupuri și secte care sunt dedicate venerării Satanei și care comit atrocități teribile sub îndrumarea celui care Mă urăște pe Mine. Sărmanii păcătoși care sunt implicați în acestea și-au vândut sufletele diavolului, însă pentru cei din exterior ei sunt o sursă de amuzament; dar ascultați-Mă acum. Ei au doar un singur stăpân, iar acest stăpân are mare putere asupra lor, deoarece ei i-au predat lui darul voinței lor libere. Și, pentru că satana disprețuiește rasa umană, el se folosește de aceste suflete, deși ei nu înțeleg cu adevărat acest fapt. Ura lor este la fel de intensă și pentru Mine și pentru cei care mă slujesc pe Mine, Isus Cristos.

Ultima bătălie pentru suflete va fi dusă în toate părțile lumii, iar aceste grupuri vor fi cele care vor lupta cu înverșunare pentru a depărta oamenii de la Mine și de la Mântuirea finală pe care Eu o aduc copiilor lui Dumnezeu. Deoarece Eu îi iubesc pe toți – incluzându-i și pe cei care și-au sacrificat viețile și dreptul lor la Mântuirea Veșnică pentru promisiunile goale ale regelui minciunilor – datoria Mea este să înving toate obstacolele și să ajung la ei ca să-i pot salva.

Voi dărâma templele acestor secte, și le voi opri de la actele lor infame împotriva copiilor lui Dumnezeu. Acelora care sunt eliberați din aceste temnițe ale urii, Eu le promit că Mă vor găsi așteptând. Pentru fiecare suflet care vine din aceste grupuri la Mine, căutând pacea – Eu voi converti încă de zece ori numărul lor. Îl voi învinge pe diavol și îi voi lua pe copiii lui Dumnezeu înapoi de pe marginea abisului iadului, indiferent ce au făcut ei.

Niciodată să nu vă temeți de spiritul răului, odată ce v-ați încredințat Mie cu totul. Puterea Mea, Puterea lui Dumnezeu, Începutul și Sfârșitul, nu va fi zdrobită niciodată. Însă orice om care încearcă să zdrobească Puterea lui Dumnezeu, cunoscând consecințele, și care refuză toate eforturile făcute de Mine pentru a-i salva sufletul – va suferi pentru eternitate.

Isus al vostru