Sâmbătă, 21 iunie 2014 la ora 15:40

Draga mea copilă, eu mi-am trăit viața pe Pământ prin Fiul meu, Isus Cristos. Sufletul meu a fost creat în Cer de către Tatăl, Dumnezeu cel Preaînalt și nașterea mea a fost un Dar extraordinar oferit omenirii. Eu am fost trimisă de Dumnezeu cu unicul scop de a-L aduce pe lume pe mult așteptatul Mesia. Nașterea Fiului meu a fost miraculoasă și, din clipa în care El a respirat prima oară, singura mea dorință a fost să-L slujesc în toate.

L-am adorat pe Fiul meu și L-am recunoscut cu mare venerație. Purtarea Sa minunată, dumnezeiască, a ieșit repede în evidență, la trei luni de la nașterea Sa. Zâmbetul Său era strălucitor chiar dacă El era încă atât de mic; Ochii Săi albaștri, pătrunzători, aveau o extraordinară profunzime și maturitate. Eu am știut că eram acolo pentru a-L sluji în toate modurile, însă El mi-a arătat o mare Iubire încă de la cea mai fragedă vârstă. Această Iubire nu a fost doar iubirea pe care fiecare copil o are pentru mama lui – a fost mult mai mare de atât. El m-a liniștit, mi-a mângâiat fața ori de câte ori deveneam neliniștită în legătură cu pericolele pe care le aveam de înfruntat eu și soțul meu, Sfântul Iosif.

După fuga în Egipt îmi era greu să mă liniștesc și am rămas în alertă față de orice eventuală amenințare sau pericol, asta însemnând că dormeam doar câteva ore pe noapte. Chiar și înainte ca Fiul meu să se facă cunoscut mi-au fost foarte clare pericolele cu care El urma să se confrunte în viitor. Mâinile Lui se întindeau mereu spre oameni cu iubire și prietenie. Băiat fiind, El îi atrăgea pe mulți, chiar dacă aceștia habar nu aveau Cine era El. Atrăgea de asemenea și critici nejustificate din partea prietenilor sau a persoanelor pe care le cunoștea. A fost hărțuit și s-a râs de El, și eu de asemenea am fost umilită de mulți. Prezența lui Dumnezeu i-a atras spre mica noastă familie și pe cei buni și pe cei cu sufletele întunecate, încă din ziua nașterii Fiului meu. Iubirea mea pentru El a fost foarte puternică. L-am iubit pentru Cine era El, însă l-am iubit de asemenea și ca Mamă, iar această iubire dăinuie și azi.

Într-un fel eram exagerat de protectoare cu Fiul meu și am fost îngrozită când L-am pierdut pe drumul de întoarcere din Ierusalim. Am resimțit pierderea în fiecare părticică a ființei mele și nu m-am putut liniști până când nu L-am găsit. În acea zi, când L-am aflat discutând și predicând vârstnicilor în Templu, mi-am dat seama că începând din acel moment eu trebuia doar să-L slujesc și să fiu supusă oricărei dorințe a Lui.

Pentru a-L sluji pe Fiul meu cu adevărat, voi trebuie mai întâi să-L iubiți. Pentru a-L iubi pe Fiul meu trebuie mai întâi să-L cunoașteți. A-L cunoaște pe Fiul meu înseamnă a studia Cuvântul Său și a înțelege ceea ce le-a spus El discipolilor Lui cât timp a fost pe pământ. Numai prin Cuvântul Său puteți să ajungeți să-L cunoașteți pe Isus Cristos. Dacă acceptați Cuvântul Său Sfânt, atunci puteți să-L slujiți. Nu puteți să-L slujiți fără să onorați Cuvântul Său sau fără să faceți tot ceea ce El v-a învățat. Ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu este esențială dacă doriți să trăiți ca adevărați Creștini. Dacă predicați Cuvântul Său atunci trebuie să și puneți în practică ceea ce Fiul meu a predicat – să vă iubiți unii pe alții; să faceți celorlalți ceea ce ați dori să vi se facă vouă; să-L slăviți pe Dumnezeu prin Sfintele Sacramente, așa cum v-a învățat El.

Niciodată nu trebuie să-i impuneți lui Dumnezeu dorința voastră de modificare a Cuvântul Său, pentru că nu aveți acest drept. Supunerea față de Fiul meu poate fi obținută numai dacă rămâneți ascultători Învățăturilor Sale. Mergeți în pace, să-L iubiți și să-L slujiți pe Domnul.

Mama voastră preaiubită
Mama Mântuirii