Joi, 24 iulie 2014 la ora 16:48

Dragii mei copii ai lui Dumnezeu, nu trebuie să uitați niciodată cât de speciali sunteți voi în Ochii lui Dumnezeu, pentru că El vă iubește pe toți necondiționat. Felul în care El vă iubește depășește puterea voastră de înțelegere. El zâmbește când voi zâmbiți. El râde când voi râdeți. El plânge când sunteți răniți de durere și suferință și se mânie atunci când aveți de îndurat persecuție din partea altora.

În acest moment al istoriei, când ura infestează națiunile de pretutindeni și când cei inocenți sunt torturați, asupriți și uciși, Mâna Sa se va coborî și-i va pedepsi pe cei răi. Când omenirea Îl sfidează pe Dumnezeu, nesocotind cu totul Legile lui Dumnezeu și, în special, respectul față de viața unei alte ființe umane, Pedeapsa Lui va cuprinde întreaga lume. Acela care nu arată respect pentru viața omenească nu Îl recunoaște pe Dumnezeu sau Divinitatea Sa.

Dumnezeu este Creatorul și Autorul Vieții – El o dăruiește și numai El are Autoritatea de a o lua. O, cât de multă suferință există în acest moment în Împărăția Sa cerească din cauza agresiunii alimentate de cel rău împotriva Creației Sale.

Voi trebuie să Îi cereți lui Dumnezeu să aline suferința care este cauzată în lume de către oameni ale căror inimi sunt reci, pline de furie și ură. Cei care provoacă teroare altora au nevoie de rugăciunile voastre. Vă rog, recitați această Rugăciune pentru a-i proteja pe cei slabi și nevinovați și pentru a diminua ororile pe care omul trebuie să le îndure în aceste timpuri.

Rugăciunea (162) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a-i proteja pe cei slabi și nevinovați

"O, Doamne, Tată Atotputernic, te rog, protejează-i pe cei slabi și nevinovați, care suferă din cauza celor care au ură în inimile lor. Ușurează suferința îndurată de bieții Tăi copii neajutorați.

Dăruiește-le toate Harurile de care au nevoie pentru a se proteja de dușmanii Tăi. Umple-i cu curaj, speranță și milă, ca să poată găsi în inimile lor puterea de a-i ierta pe aceia care îi chinuiesc.

Te rog, iubite Doamne, Tatăl meu Veșnic, să îi ierți pe aceia care sfidează Legea Vieții și să-i ajuți să vadă cât de mult Te rănesc acțiunile lor, astfel ca ei să își schimbe purtarea și să își caute liniștea în Brațele Tale. Amin."

Copii, rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă pentru protejarea celor care suferă datorită credinței lor în Dumnezeu, Tatăl Veșnic, și pentru aceia care sunt victimele războaielor crude și fără sens.

Iubita voastră Mamă
Maica Mântuirii

Mesajul contine

Pentru a-i proteja pe cei slabi și nevinovați
Rugăciunea (162) a Cruciadei de Rugăciune

O, Doamne, Tată Atotputernic, te rog protejează-i pe cei slabi și nevinovați, care suferă din cauza celor care au ură în inimile lor.

Ușurează suferința îndurată de bieții Tăi copii neajutorați.

Dăruiește... citește tot