Sâmbătă, 02 august 2014 la ora 10:16

Mult iubita Mea fiică, a Mă urma pe Mine în această ultimă călătorie a Mea pentru a împlini Legământul Tatălui Meu se poate asemăna cu ascensiunea pe un munte a unui grup de alpiniști. Să știți că este un munte înalt, un traseu dificil, cu multe obstacole, care va pune probleme chiar și celor mai experimentați alpiniști, pentru că va prezenta surprinzătoare și neașteptate răsturnări de situație la fiecare nivel și la fiecare curbă. Celor care se încred în ceea ce am spus Eu și care Mă urmează cu o inimă deschisă și dornică, această călătorie li se va părea mai ușoară decât celorlalți. Cu toate acestea, mulți dintre cei care vor fi încrezători la începutul acestei călătorii s-ar putea să meargă prea repede și să facă salturi mari încercând să ajungă în vârf. Însă aceștia sunt oamenii care vor cădea cel mai rău și coborârea lor la vale va fi cea mai dureroasă.

Alții, care nu sunt experimentați în ascensiuni, însă care urmează instrucțiunile clare care le sunt date lor către Cel Care îi conduce, vor ajunge, în multe cazuri, primii în vârf. Încrederea lor, răbdarea lor și dorința lor de a ajunge pe culme cu orice preț, le va da energia și entuziasmul care îi va susține în ascensiunea lor spre vârf. Aceia care nu se opresc cu regularitate și nu beau ca să-și potolească setea vor deveni deshidratați iar celor care au uitat să-și aducă hrană cu ei le va fi imposibil să își păstreze puterile.

Fiecare pas al acestei călătorii prezintă noi provocări, curbe periculoase și obstacole aproape imposibil de depășit. O persoană trebuie să fie foarte puternică în suflet, minte și trup ca să poată rămâne în șir în ascensiunea către vârf. Ei se vor pomeni că sunt distrași de către aceia care și-au pierdut credința în propriile abilități de a-și găsi calea ce urcă pe munte și care vor încerca în mod constant să îi îndepărteze de la obiectivul lor.

Apoi vor fi alții, invidioși pe cei care înaintează cu pași mari, și care vor încerca să-i împiedice pe alpiniști așezând capcane și alte obstacole în calea lor pentru a-i încetini. Aceste suflete dezamăgite și invidioase vor face tot ce le stă în putință să-i oprească pe alpiniștii hotărâți și determinați să ajungă în vârf. Ei vor născoci minciuni încercând să-i convingă pe cei care urcă pe calea lor să se oprească – să se îndepărteze, de frica marilor pericole care le-ar putea sta înainte. Le vor spune că alpiniștii sunt conduși de cineva incapabil să îi ducă până pe culme și că din această cauză vor fi într-un mare pericol, dacă vor fi atât de nesocotiți încât să continue ceea ce ei vor spune că e o călătorie foarte periculoasă și dificilă.

Și tot așa va continua acest parcurs către Mine, până în Ziua în care Eu voi Veni din nou. Mulți sunt chemați, însă puțini sunt aleși să-Mi rămână fideli Mie. Unii sunt chemați și Mă și urmează. Apoi Mă trădează. Ura lor față de Mine este cea mai rea dintre toate, pentru că ei sunt cei care Mi-au adus suflete pe parcursul aceste călătorii spre Mântuire. Însă atunci când vor ceda la ispita satanei, care le plantează în suflet minciuni îngrozitoare, ei vor fi cei care vor îndepărta sufletele de Mine.

Numai cei cu suflet smerit și inima blândă – lipsită de răutate, mândrie și egoism, vor reuși să ajungă până în vârful muntelui. Când acea zi va veni, cei care s-au îndepărtat de Mine și M-au trădat nu vor avea unde să se ducă, deoarece calea care ducea pe culme nu va mai exista.

Al vostru, Isus