Luni, 25 august 2014 la ora 19:05

Fiica Mea mult iubită, când o persoană spune că Mă iubește, va face totul conform Voii Mele Sfinte. Va pune totul în Mâinile Mele Sfinte și își va uita propriile nevoi și dorințe. Apoi Îmi va spune: “Isuse, tot ceea ce spun și fac este conform Voinței Tale Sfinte. Dispune de mine conform Voii lui Dumnezeu.”

Omul care trăiește în Mine și Eu în el, se va abandona pentru ceea ce aduce Glorie lui Dumnezeu. El nu va avea niciun motiv egoist, nicio dorință ascunsă de a se mulțumi pe sine și va face tot ce îi stă în putință, în această viață, ca să fie în deplină uniune cu Mine. Îmi va abandona Mie fiecare gând, fiecare mișcare, fiecare pas și fiecare acțiune, pentru ca Eu să pot acționa în sufletul său. Se va încrede în Mine în totalitate și va ști că tot ceea ce Eu fac, tot ceea ce Eu permit și tot ceea ce Eu duc la îndeplinire, pentru a purifica pământul, va avea doar un singur obiectiv și anume acela de a-i aduce Glorie lui Dumnezeu.

Omul, prin el însuși, nu poate niciodată să-Mi facă Mie un astfel de cadou dacă nu permite Spiritului Sfânt să locuiască în el. Numai atunci se va putea el înălța spre perfecțiunea care îl va transforma, astfel încât inima și sufletul său să se unească cu Mine. Atunci, prin Dumnezeirea Mea, Eu pot săvârși mari minuni în acel suflet care, având deplină încredere în Mine, își va păstra încă dreptul primit de la Dumnezeu, acela al voinței sale libere.

Ca să-Mi permiteți Mie, Isus Cristos, să locuiesc în voi, e nevoie de un mare sacrificiu din partea voastră. Trebuie să vă debarasați de orice gând de mărire, de orice slăbiciune și de orice gram de autocompătimire. Atunci când veniți la Mine și Mă rugați să vă conduc, orice suferință de care ați avut parte înainte va fi înlăturată. Nimic nu vă va tulbura. Nu veți mai fi în stare să simțiți ură pentru alții, inclusiv pentru cei vă pricinuiesc mult rău sau mâhnire. Veți ierta cu ușurință, nu veți ține ranchiună în inimile voastre indiferent de circumstanțele dificile în care v-ați afla, și veți vedea lucrurile așa cum le văd Eu.

Pentru a vă pregăti pentru viața în Mine, trebuie să vă reamintiți că tot ceea ce este bun vine de la Dumnezeu. Omul, prin propriul său intelect și hotărâre, nu poate obține niciodată pacea până în ziua în care se oferă pe sine lui Dumnezeu în minte, trup și suflet. Când Îmi va oferi Mie, Isus Cristos, darul încrederii sale depline, Eu voi locui în acel suflet iar el va face parte din toată Gloria Mea. Eu voi înălța aceste suflete. Câtă bucurie le va inunda inimile! Frica de necunoscut nu-i va mai tulbura. Astfel Eu voi pregăti lumea pentru Marea Mea Glorie, Împărăția Mea Glorioasă, în care viața va fi trăită potrivit Voinței lui Dumnezeu, precum în Cer așa și pe pământ.

Când Voința Mea se imprimă în sufletele celor care își trăiesc viața conform fiecărei dorințe a Mea, ele nu vor mai experimenta niciodată ura, de nici un fel, în inimile lor. Căci acest lucru ar fi cu neputință. Eu Sunt incapabil de ură și dacă Mi se permite să locuiesc în sufletul vostru, atunci nu poate rămâne în voi nimic din ceea ce nu vine de la Mine.

Al vostru, Isus