Joi, 02 octombrie 2014 la ora 23:15

Mult iubita Mea fiică, poate că dușmanii Mei desconsideră Cuvântul Meu – Adevărul – însă va veni ziua în care ei își vor pleca rușinați și cu remușcare capetele atunci când vor sta înaintea Mea.

În zilele lui Noe, el și cei aleși să-l ajute să se pregătească pentru Dreptatea lui Dumnezeu au fost luați în râs. Ei au fost batjocoriți, persecutați și s-au făcut toate încercările de a discredita instrucțiunile date de Dumnezeu lui Noe. Ascultător până la sfârșit, Noe a implorat milostivire pentru sufletele lor. El i-a îndemnat să caute refugiu împreună cu el, însă a fost ignorat. Și la fel va fi până la Măreața Zi a Domnului. Doar o rămășiță va fi gata să Mă întâmpine, împreună cu cei care vor accepta în inima lor Milostivirea Mea în timpul Avertismentului.

Vă cer vouă, tuturor celor care credeți în Mine și în Promisiunea Mea de a veni din nou în mare slavă, să vă rugați pentru cei care disprețuiesc această misiune, căci lor li s-a dat Darul Adevărului însă au ales să Mi-l azvârle în Față. Toți cei cu inimi calde și blânde și cu suflete smerite vor fi atrași în Brațele Mele, indiferent de credința sau crezul pe care ei îl urmează, pentru că ei sunt ai Mei. Celor care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu li se va arăta o mare milostivire, iar cei care se convertesc în timpul Avertismentului vor locui, de asemenea, în Brațele Mele. Eu voi ajunge la toate sufletele ale căror inimi sunt calde și care arată iubire și milă față de frații și surorile lor.

Cea mai mare bătălie va fi atunci când voi ajunge la cei aroganți și orgolioși, cărora le lipsește adevărata iubire și care nu au un suflet generos. Pentru aceste suflete Vă îndemn să vă rugați. Însă, pentru cei care și-au vândut sufletele diavolului fiind pe deplin conștienți de ceea ce au făcut, pentru ei vă cer cel mai mult să implorați Milostivirea Mea. Ei nu vor veni la Mine din proprie inițiativă, așa că pot fi salvați doar prin suferința sufletelor alese care s-au consacrat Mie, și prin propriile voastre jertfe. Vă rog să recitați această rugăciune pentru a salva toți păcătoșii.

Rugăciunea (169) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru salvarea celor care Îl resping pe Cristos

"Prea iubitul meu Isus, prin Compasiunea și Milostivirea Ta, Te implor pentru salvarea celor care Te-au respins; Care neagă Existența Ta; Care în mod deliberat se opun Cuvântului Tău Sfânt și a căror inimă înrăită le-a otrăvit sufletul împotriva Luminii și Adevărului Dumnezeirii Tale.

Ai Milă de toți păcătoșii. Iartă-i pe cei care blasfemiază împotriva Sfintei Treimi și ajută-mă ca, în felul meu propriu și prin sacrificiile mele personale, să îi cuprind în Brațele Tale Iubitoare pe acei păcătoși care au mai mare nevoie de Milostivirea Ta.

Îți promit ca prin gândurile, faptele și vorbele mele să Te slujesc cât de bine pot în Misiunea Ta de Salvare. Amin."

Mergeți cu toții și adunați-vă în rugăciune, pentru că în curând omenirea va vedea Dreptatea lui Dumnezeu. Din cauza răutății omului, a faptelor sale arțăgoase și a urii sale față de semenii săi, Dumnezeu îl va opri de la devastarea care a fost orchestrată în toate modurile împotriva rasei umane.

Dați-vă jos armura, căci ea va fi spartă în bucățele de Mâna Tatălui Meu Veșnic. Dacă vă opuneți lui Dumnezeu, veți suferi pentru aceasta. Însă dacă veți încerca să răniți omenirea pe scară largă prin abuz de putere, veți fi opriți brusc. Voi nu veți mai avea timp să căutați Milostivirea lui Dumnezeu.

Al vostru, Isus

Mesajul contine

Pentru salvarea celor care Îl resping pe Cristos
Rugăciunea (169) a Cruciadei de Rugăciune

Preaiubitul meu Isus, prin Compasiunea și Milostivirea Ta, Te implor pentru salvarea celor care Te-au respins; care neagă Existența Ta; care în mod deliberat se opun Cuvântului Tău Sfânt și a căror inimă... citește tot