Luni, 24 noiembrie 2014 la ora 15:30

Mult iubita Mea fiică, de cât de multă mângâiere am nevoie în aceste timpuri, când atât de mulți s-au îndepărtat de Mine. Lacrimile Mele curg în torente pentru că armata satanei, infestată de Jezebel (Izabela), unul dintre demonii lui cei mai malefici, i-a ispitit pe mulți dintre aceia care mărturisesc că Mă reprezintă pe Mine. Cât de multe au uitat ei și cât de puțin își amintesc de Promisiunea Mea de a reveni.

Momentul celei de A Doua Mea Veniri se apropie foarte mult și armata satanei s-a adunat în număr uriaș, pregătită să lupte împotriva celor pe care Eu îi numesc ai Mei. Această armată malefică va fi condusă de către dușmanii Mei și ei nu se vor da în lături de la nimic pentru a înșela lumea și a o face să creadă în minciunile lor. Vorbind în Numele Meu, ei vor lua cu ei persoane sfinte – bărbați și femei - și vor deveni o forță ce nu poate fi ignorată. Îmbrățișați cu mare avânt de către o lume laică, ei vor schimba fața pământului și în urma lor vor aduce dezastrul.

Pământul, infestat de răutățile lor, va geme de durere și aceasta se va manifesta prin mari dezastre. Fiecare act malefic de profanare pe care ei îl vor comite asupra Trupului Meu se va manifesta prin schimbări climatice, recolte compromise, schimbări în atmosferă și inundații atât de mari încât vor fi puține națiuni pe pământ care nu vor fi atinse de acțiunile lor. Tatăl Meu le va produce lor o mare suferință.

Pentru fiecare suflet pe care îl condamnă în Numele Meu vor fi și ei condamnați la fel. Pentru fiecare durere pe care o provoacă acestor copii ai lui Dumnezeu și ei vor suferi aceeași durere. Iadul pe care ei îl vor aduce asupra a milioane de oameni va duce la o pedeapsă care va fi asemenea focurilor ce ard zilnic în abisul etern.

Porțile Paradisului li se vor trânti în față și ei vor urla în agonie atunci când, în Ultima Zi, vor fi orbiți de Lumina Mea. Ei vor fugi, ca lași ce sunt, și vor încerca să se adăpostească din fața Dreptății Mele, dar nu vor găsi niciun loc de refugiu. Orbiți, vor fugi, vor cădea și nu va exista niciun loc în care să meargă. Rămași în urmă, pentru că niciunul dintre ei nu va avea puterea sau voința să ceară Ajutorul Meu, căci ei se vor fi separat deja de Viața pe care ar fi putut-o avea, dar de care nu se mai pot folosi.

Ascultați-Mă acum, când declar solemn că omul care trăiește după Cuvântul Meu și care Îmi rămâne loial Mie nu are de ce să se teamă. Omul care Mă blestemă și închide cu hotărâre în urma lui ușa Împărăției Mele, va fi aruncat în afară.

Al vostru Isus