Joi, 25 decembrie 2014 la ora 15:10

Fiica Mea preaiubită, nu vă preocupați de spiritul răului care corupe lumea. Lăsați totul în seama Mea. Căci atâta timp cât voi Mă iubiți pe Mine, Mă respectați și îi iubiți pe ceilalți conform Voii Mele Sfinte, Eu vă voi apăra de suferința produsă de tot ce este împotriva Mea.

Cea mai mare durere pe care va trebui să o îndurați va fi să fiți martorii așa-ziselor acte de caritate și preocupării umaniste la nivel global, care vor masca adevăratele intenții ale dușmanilor Mei. Veți ști, în inimile voastre, că înșelătorul lucrează. Când lumea laică și cei care spun că Mă reprezintă vorbesc despre politică, acte umanitare, dar nu proclamă importanța ocrotirii cu orice preț a vieții umane, atunci să știți că nu asta este ceea ce doresc Eu. Dacă aceia care spun că Mă reprezintă nu vorbesc cu aceeași vehemență despre păcatul avortului, așa cum vorbesc despre alte fapte împotriva umanității, atunci să fiți conștienți că ceva este greșit.

Tatăl Meu îi va pedepsi pe toți cei care îi ucid pe copiii Lui, incluzându-i și pe copilașii care sunt încă hrăniți în pântecul mamei așteptând să se nască. Cei care comit astfel de crime vor suferi o pedeapsă îngrozitoare dacă nu se căiesc de păcatele lor comise împotriva Lui. Cei care sunt ai Mei și care reprezintă Biserica Mea de pe pământ nu au fost în stare să proclame Adevărul. Crima, inclusiv avortul, este unul dintre cele mai grave păcate împotriva lui Dumnezeu. E nevoie de un act de căință extraordinar pentru a fi iertat de un astfel de păcat. De ce atunci Biserica Mea nu luptă cu forță împotriva acestui păcat – unul dintre actele cele mai abominabile de sfidare împotriva Tatălui Meu? De ce ei vă distrag de la cunoașterea celor mai serioase păcate în timp ce predică despre importanța actelor umanitare?

Umanismul este o insultă adusă lui Dumnezeu, deoarece se concentrează asupra necesităților omului și nu asupra necesității de a vă căi de păcate în fața Creatorului a toate câte sunt. Dacă ignorați păcatele de moarte, definite clar în Legile date de Dumnezeu, și care duc la osânda veșnică, atunci nici un fel de compasiune față de drepturile civile ale rasei umane nu va ispăși acele păcate.

Dacă credeți în Mine și dacă îmi slujiți Mie, atunci trebuie să grăiți doar Adevărul. Adevărul este că dușmanul vostru cel mai mare este păcatul – și nu persoanele care vă persecută. Păcatul de moarte, dacă nu vă căiți pentru el, vă va duce în iad. Dacă sunteți în păcat de moarte și vă petreceți timpul susținând mari acte de caritate și fapte umanitare, dar nu vă căiți, atunci sufletul vostru va fi pierdut.

Amintiți-vă Adevărul. Nu vă lăsați induși în eroare de cuvinte, acte sau fapte de caritate, atunci când cea mai importantă sarcină este să luptați împotriva păcatului de moarte. Slujitorii Mei sfințiți care refuză să vă reamintească despre consecințele păcatului de moarte, nu înțeleg misiunea lor de a Mă sluji pe Mine. Nu puteți ascunde păcatul sub covor, ca să nu se vadă, ca și cum el nu ar exista. Oricât de multă empatie s-ar arăta față de oamenii care sunt persecutați în Numele Meu, aceasta nu va putea compensa faptul că păcătoșii nu se reconciliază cu Mine, Isus Cristos, pentru ca să li se ierte păcatele lor.

Al vostru, Isus