Duminică, 28 decembrie 2014 la ora 18:30

Mult iubita Mea fiică, cea mai mare durere a strâmtorării este ceea ce există în Legile din națiunile voastre și se opune Legilor lui Dumnezeu în toate felurile, vizibile sau invizibile. Căci acum, fiecare Lege a lui Dumnezeu, încălcată de cei care conduc națiunile voastre, e înlocuită de un ucigaș tăcut al sufletului. Orice faptă nelegiuită va fi prezentată ca fiind ceva bun. Cu cât actul va fi mai ticălos, cu atât va fi el mai aplaudat. Celor care proclamă Adevărul – Adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu – nu li se va lăsa niciun pic de spațiu ca să vorbească. În cea mai mare parte, vocile lor vor fi ignorate. Iar când vor fi auzite, vor fi condamnate ca fiind imorale.

A venit cu adevărat timpul ca Adevărul să fie întors pe dos și prezentat ca fiind o minciună. Cuvântul va fi acum considerat de majoritatea ca fiind rodul închipuirii – o minciună. Legile lui Dumnezeu sunt greu de ignorat, totuși așa se va întâmpla – cei care conduc națiunile voastre, când vor fi întrebați despre faptele lor nelegiuite, vor declara că Cuvântul lui Dumnezeu este imperfect și învechit.

Pentru a se asigura că nelegiuirea sa este acceptată, viclenia diavolului a făcut ca fiecare act și faptă morală să fie declarate ca fiind inumane și împotriva libertăților civile. Însă cei binecuvântați cu Darul Duhului Sfânt vor fi în continuare capabili să facă diferența între bine și rău. Niciodată până acum, de pe vremea lui Noe încoace, lumea nu a mai fost cuprinsă de o asemenea înșelăciune. Nicicând n-a păcătuit omul așa cum o face acum. Și, ca și în zilele lui Noe, obsesia omului pentru sine a atins asemenea culmi încât el crede că are putere asupra destinului său, atât de mare a ajuns narcisismul lui.

Astăzi, păcatul e îmbrățișat cu plăcere și promovat ca fiind un drept civil, și prin urmare se așteaptă de la voi să-l respectați. Dacă nu arătați respect față de actele păcătoase, atunci v-ați putea trezi că ați comis un delict. Delictul vostru va fi cel de a susține Cuvântul lui Dumnezeu, și pentru asta veți avea de suferit.

Ce ușor e omul păcălit de planul global de eliminare a oricărei forme de vină pentru actele păcătoase care sunt scrise în legile din națiunile voastre. Toate aceste lucruri au fost profețite și, în curând, niciun act rău, incluzând crima, eutanasia și avortul, nu va mai fi considerat a fi greșit. Va veni timpul când un genocid pe scară largă va rezulta în urma introducerii unor asemenea legi care vor fi destinate să legalizeze uciderea legitimă a celor care suferă de dizabilități și de alte stări fiziologice.

Legile diabolice încetățenite în țările voastre vor duce la legi mai ample, care vor lua din mâinile voastre toată puterea. Voi ați dat autoritate celor care Mă renegă pe Mine și care disprețuiesc Legile lui Dumnezeu – și de aceea ei vor introduce și mai multe acte nelegiuite, care vor provoca suferințe inimaginabile. Cele ce par a fi legi ale țării care promovează drepturi umane și civile, vor conduce la o formă de dictatură care va face din a fi Creștin o infracțiune.

Apărați Cuvântul Meu. Vorbiți despre Cuvântul Meu. Să nu cădeți în capcana de a accepta nicio campanie globală pentru drepturi civile, destinată să convertească lumea la o nouă religie unică mondială. Slujitorii Mei sfințiți, Eu vă chem pe voi să proclamați Cuvântul lui Dumnezeu și să denunțați actele nelegiuite care au cuprins aproape fiecare națiune care respinge Cuvântul lui Dumnezeu.

E foarte ușor să chemi la răspândirea drepturilor omului, dar trebuie să fii un slujitor curajos al Meu ca să poți să te ridici și să declari că acele fapte – care Îi sunt odioase lui Dumnezeu – sunt împotriva Mea. Căci, dacă faci astfel, îți vei atrage multe critici care te vor face nepopular.

Amintiți-vă ce am spus Eu – omul care Mă slujește cu credință pe Mine cu adevărat, nu se va teme niciodată să spună Adevărul și nu va căuta niciodată să fie popular. Singurul său scop va fi să salveze suflete.

Al vostru Isus