Duminică, 04 septembrie 2011 la ora 22:00

Fiica Mea, aceasta este perioada în care trebuie să-Mi asculți instrucțiunile de a-i alerta pe copiii Mei pentru timpul ce urmează, pentru a-i pregăti pe toți discipolii Mei legat de necesitatea de a stărui în rugăciunea zilnică. Ei trebuie să primească Trupul Meu, sub forma Sfintei Euharistii și trebuie să se roage pentru salvarea sufletelor.

Copiii Mei ar acorda mai multă atenție mesajelor Mele dacă s-ar întâlni și zilnic s-ar ruga pentru toți copiii Mei, înainte ca Marele Avertisment să aibă loc.

Priviți-i pe frații voștri prin ochii Mei, care îi văd ca pe niște creații minunate, oferite de Tatăl Meu Veșnic în dar pentru omenire. Fiecare suflet în cauză este deopotrivă iubit. Ochii Tatălui Meu nu fac nicio diferență.

Dacă voi, discipolii Mei, Mă iubiți pe Mine, atunci îl veți iubi și pe Tatăl Meu. La rândul vostru, dacă iubirea voastră este sinceră față de Tatăl Meu, atunci îi veți iubi și pe frații voștri. Trebuie să arătați în mod special iubire celor ce vă necăjesc prin comportamentul lor. Unii vă vor jigni, batjocori și vă vor defăima, fapt ce vă poate răni pe voi și familiile voastre. Ei vă pot cunoaște personal sau vă pot face rău prin acțiunile lor, care pot afecta grav posibilitățile voastre de a vă îmbrăca și de a vă hrăni familia. Indiferent cât de tare vă rănesc oamenii, vă rog ca în Numele Meu să urmați călăuzirea Mea. Rugați-vă mai ales pentru aceia care vă fac rău. Dacă vă rugați pentru ei, slăbiți ura vărsată de satana, ură din care ar putea încolți gânduri de răzbunare.

Aceasta este una dintre cele mai dificile învățături ale Mele. Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă. Este cu mult mai greu decât ați crede. Dacă puteți îndeplini acest act de mare generozitate, atunci Mă veți ajuta în îndeplinirea planului Meu de a salva mai multe suflete.

Învățătorul și Prietenul vostru iubit,  Isus Cristos