Joi, 06 octombrie 2011 la ora 22:45

Fiica Mea multiubită, trebuie să vă rugați foarte mult pentru că anticristul e gata să sară afară din ascunzătoarea sa și să se arunce asupra lumii ca să-i înghită pe copiii Mei.

Planul său viclean se va ascunde sub un exterior frumos, fermecător și elocvent, dar când copiii Mei vor privi în ochii lui vor vedea întuneric, pentru că el nu are suflet. El nu a fost creat de Mâna lui Dumnezeu Tatăl.

Rugați-vă acum, copiii Mei, toți, ca să-l opriți de la a-i distruge pe toți aceia pe care îi controlează în Noua Ordine Mondială.

Rugăciunea poate să diminueze nenumăratele planuri îngrozitoare pe care el le-a pus la cale împotriva omenirii. Din păcate îi va înșela pe mulți. Niciodată nu i-am îndemnat pe copiii Mei să se roage atât de mult ca acum, pentru că fără rugăciunile voastre, planurile dirijate de el se vor împlini așa cum este prevestit în Apocalipsă.

Prezența lui se face simțită în toată lumea dar acțiunile lui sunt ascunse vederii. El seamănă cu o stâncă, care dacă este aruncată în mare va provoca valuri la multe mile depărtare. El vrea să vă nimicească pentru că sunteți copiii Mei.

Copiii Mei care îl urmează în tot ce face ca niște slugi sunt legați la ochi. Atrocitățile ascunse pe care le comit acești oameni, provoacă o durere imensă în Rai.

Copiii Mei, trebuie să vă cer să vă rugați Sf. Arhanghel Mihail ca să-l țină în frâu pe satana, în aceste timpuri tulburi. Anticristul se mișcă repede și sub influența lui se va accelera planul de unificare a monedelor de pretutindeni.

Prăbușirea băncilor voastre a fost deliberat dirijată de către anticrist pentru ca țările voastre să aibă nevoie de ajutor și atunci colaboratorii celui rău să sară să le salveze.

Treziți-vă cu toții și observați ceea ce se întâmplă cu adevărat în fața voastră. El așteaptă momentul să sară, dar rugăciunile voastre pot atenua faptele lui și îl pot opri. Mâinile lui murdare așteaptă să vă cuprindă într-o îmbrățișare din care cu greu veți putea scăpa.

Nu uitați, copii, că timpul care i-a rămas satanei pe pământ este scurt. Anticristul a fost trimis ca să fure suflete de la Tatăl Meu. Aceste suflete provin de la Dumnezeu, Tatăl Meu, Creatorul a tot ce există. Promisiunea anticristului în legătură cu un univers veșnic este un nonsens. Multe suflete sunt seduse acum de această doctrină nouă și sinistră. Privesc cum aceste suflete cad în adâncul înșelător al întunericului și plâng cu lacrimi amare. Pentru că odată ce ele urmează calea pierzării, sunt contaminate. Purtarea lor față de alții, inclusiv față de familiile lor, se schimbă, pentru că inima lor se răcește.

Satana este puternic, dar Dumnezeu Tatăl va interveni și îi va pedepsi foarte sever pe discipolii acestuia de pe pământ. Marele Avertisment este ultima lor șansă de a-i întoarce spatele anticristului.

Rugați-vă ca Lumina Mea să pătrundă în fiecare suflet în timpul Avertismentului, astfel ca mai ales sufletele pierdute să se salveze de întunericul teribil.

Iubitul vostru Isus Cristos