Sâmbătă, 27 noiembrie 2010 la ora 00:00

Fiica Mea iubită, azi e o zi când Mi se rupe Inima din cauza neliniștii și a nefericirii profunde existente în lume. Mă uit cu disperare cum crește în lume ura unora împotriva altora. Tristețea Mea se datorează mai ales faptului că știu că aceste profeții se vor adeveri, dar marea majoritate a oamenilor nu va deveni mai înțeleaptă.

Rugați-vă ca Rusia să fie consacrată Binecuvântatei Mele Mame

Ei, rușii, nici acum nu recunosc că aceste evenimente au fost profețite în cartea lui Ioan. Așadar, foarte mulți vor suferi din cauza lipsei de credință. Rugați-vă acum ca Rusia în sfârșit să se înduplece și să permită să fie consacrată în Numele Binecuvântatei Mele Mame. Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca aceasta să se întâmple, pentru că numai prin rugăciune va fi posibilă această mare realizare. Dacă se va întâmpla aceasta, atunci se vor salva milioane de oameni. Pericolul constă în faptul că puterile comuniste se vor ridica împreună cu șarpele și se vor uni, iar voi copiii Mei veți fi neputincioși.

Priviți acum la viteza cu care se ridică națiunile la luptă. Rapiditatea cu care se petrec evenimentele globale va crea mare consternare pe măsura ce ele se desfășoară cu intensitate. Discipolii Mei, voi trebuie să Mă ascultați. Grupurile de rugăciune vor fi esențiale în răspândirea convertirii și în atenuarea acestor evenimente dezastruoase. Chiar și aceia dintre voi care vă complaceți cu viețile voastre, luând totul ca de la sine înțeles, nu veți mai putea ignora aceste evenimente. Voi trebuie să Mă ascultați acum și să acceptați că acele evenimente, care sunt profețite în Cartea Apocalipsei, se vor întâmpla.

Acum împreunați-vă mâinile pentru rugăciune. Dacă aveți măcar un dram de iubire în inima voastră pentru Mine, cereți-Mi să vă îmbrățișez ca să pot aprinde și întări credința voastră pentru Mine.

Eu mă voi lupta pentru fiecare dintre voi

Eu voi lupta până la sfârșit să va aduc mai aproape de Inima Mea, chiar dacă sunteți copil, adolescent, tânăr adult, de vârstă medie sau vârstnic – În Ochii Mei, voi toți sunteți egali. Voi sunteți prețioasa Mea familie iubită – fiecare dintre voi. Nimeni nu este exclus, nici măcar aceia care nu acceptă că Eu exist. Chiar și cei care nu fac decât să Mă urască – Eu tot vă iubesc. Iubirea Mea este pasională, mai mare decât știți voi, și voi face tot ce stă în Puterea Mea ca să vă aduc înapoi la turma Mea. Nu vă voi abandona sufletele lui satana atât de ușor.

Vă rog să vă întoarceți la Mine

Vă rog să vă întoarceți la Mine – indiferent câte îndoieli aveți – și să Îmi permiteți să vă umplu inimile cu Iubirea Mea Divină. Doar puțin dacă gustați din această Iubire vă va ajuta să vă pregătiți pentru Viața Veșnică în Paradis cu Mine, cu Tatăl Meu Veșnic, cu frații și surorile voastre. Aceasta este moștenirea voastră de drept.

Nu ratați această șansă a salvării voastre. Când viața voastră pe pământ se apropie de sfârșit, aveți două posibilități pentru viața de apoi. Raiul în Paradis ori abisul iadului, împreună cu satana care vă va lua cu el prin păcatele pe care vă ispitește să le faceți zilnic pe pământ. Deschideți- vă ochii acum. Gândiți-vă că moartea pe pământ poate veni în orice zi, când vă așteptați cel mai puțin.

Prin acest mesaj vă implor să vedeți Adevărul înainte de Ziua Judecății. Amintiți-vă totdeauna că Eu vă iubesc, indiferent cât de grav ați păcătuit. Dacă vă întoarceți la Mine și-Mi cereți iertare din străfundul inimii, veți fi iertați. Chiar și la ultima voastră suflare.

Al vostru preaiubit Mântuitor, Isus Cristos