Miercuri, 21 decembrie 2011 la ora 20:10

Preaiubita Mea fiică, sunt Eu.

Astă-seară am venit să ofer alinare pentru păcătoșii care cred că ei nu sunt demni să stea înaintea Mea.

Mă adresez acum sărmanelor suflete torturate care cred că păcatele lor sunt atât de respingătoare, încât Eu nu pot să le acord iertare. Cât de mult greșiți!

Nu știți că nu există nici un păcat pe care Eu să nu-l pot ierta? De ce vă este atât de frică?

Nu știți că și crima, cel mai grav păcat, poate fi iertată? Toate păcatele pot fi iertate dacă vă pocăiți sincer, din inimă.

Eu aștept. Deschideți-vă inimile în fața Mea. Aveți încredere în Mine. Eu sunt poate singurul prieten adevărat pe care îl aveți, deci Mie puteți să-mi spuneți totul, nimic nu Mă poate șoca.

Păcatul este o realitate a vieții. Foarte puține suflete, inclusiv cele alese, pot să rămână în starea de har pentru o perioadă lungă de timp.

Niciodată să nu vi se pară că nu puteți mărturisi păcatele voastre, indiferent cât de grave pot fi ele.

Dacă vă temeți de Mine și continuați să-Mi întoarceți spatele, o să vă îndepărtați și mai mult de Mine.

Mulți dintre copiii Mei nu se simt demni de dragostea Mea. Însă Eu îi iubesc pe toți inclusiv pe păcătoșii cei mai înrăiți. Eu nu pot aproba păcatul. N-am putut niciodată să fac asta. Dar îl iubesc pe păcătos.

Din cauza păcatului am fost Eu în lumea voastră ca Salvator, pentru ca voi să puteți fi iertați.

Pentru a fi iertați, voi trebuie să cereți iertare. Când căutați iertarea, mai întâi trebuie să fiți smeriți. Pentru că fără smerenie nu există regret adevărat.

Eu, Salvatorul vostru, vă rog să vă opriți și să vă gândiți cum vă trăiți viața. Ori Îl iubiți pe Dumnezeu prin faptele voastre bune și vă iubiți aproapele, ori nu.

Nu trebuie să Mă cunoașteți pentru a Mă iubi, copii. Prin lucrările voastre, prin dragostea unuia față de celălalt, prin bunătatea și generozitatea arătată către ceilalți, vă arătați dragostea față de Mine, fără să vă dați seama de asta.

De asemenea, prin smerenia inimii voastre, când regretați cu adevărat toate faptele greșite din viața voastră, dovediți dragostea voastră pentru Mine.

Cum altfel credeți că veți putea veni mai aproape de Inima Mea?

Niciodată nu trebuie să vă fie frică să vă apropiați de Mine. Eu nu sunt departe.

Veniți la Mine acum, ca să pot să vă hrănesc sufletele și să vă dau pacea după care tânjiți.

Iubitul vostru Isus