Miercuri, 28 decembrie 2011 la ora 15:15

Fiica Mea, ai acum datoria să faci cunoscut copiilor Mei de pretutindeni că trebuie să caute urgent mântuirea.

Prin Marea Mea Milostivire, Îl trimit pe Fiul Meu să ofere o ultimă șansă omenirii, ca să revină la Mine, Tatăl Vostru Ceresc.

Pot să vă dezvălui că Marea Mea Milostivire, care va fi arătată tuturor Copiilor Mei, se va produce o singură dată.

Copiii Mei trebuie să accepte această ultima șansă a mântuirii lor, altfel trebuie să suporte o pedeapsă groaznică ce va lovi întreaga lume.

Fiecare suflet de pe Pământ va vedea în curând semnele Iluminării Conștiințelor.

Toată lumea va cădea în genunchi de rușine, când vor vedea, probabil pentru prima dată în viață, cât sunt de dureroase păcatele lor în ochii Mei.

Cei cu inima bună și umilă vor primi cu recunoștință și ușurare această mare Milostivire.

Pentru alții va fi o încercare foarte dură și mulți Îmi vor refuza Mâna, care este Mâna Iubirii și a Prieteniei.

Fiica Mea, rugați-vă urgent pentru aceste suflete, căci fără rugăciune nu li se poate da o a doua șansă.

Lumea va accepta în cele din urmă puterea Tatălui lor ceresc, când toți și peste tot în lume, vor fi martorii acestei Minuni de pe cer.

Nașterea Lumii noi este aproape de a se produce. Acceptați Milostivirea Mea acum cât încă puteți. Nu așteptați până în ultimul moment.

Uniți-vă cu Mine ca să primiți Noua Eră a Păcii, care așteaptă acele suflete dragi, ce Mă iubesc pe Mine.

Milostivirea Mea este așa de mare încât rugăciunea pe care Fiul Meu a dat-o prin tine, fiica Mea, pentru ocrotirea acestor suflete, (Rugăciunea 13), va fi atât de puternică încât sufletele care sunt încă în întuneric, se pot și se vor și salva prin ea.

(Rugăciunea Cruciadei de Rugăciune, numărul 13)

"O Tată Ceresc, prin dragostea Preaiubitului Tău Fiu, Isus Cristos, a cărui Pătimire pe Cruce ne-a mântuit de păcate, Te rog salvează-i pe toți aceia care încă mai resping Mâna Milostivirii Tale. Umple sufletele lor, Părinte drag, cu simbolul Dragostei Tale. Te rog pe Tine, Tată Ceresc, ascultă-mi rugăciunea și salvează aceste suflete din focul veșnic. Prin Mila Ta, permite-le să fie primele care intră în Noua Eră de Pace de pe Pământ. Amin.”

Nu uitați copii de puterea rugăciunii și de puterea ei de a îmblânzi pedeapsa.

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă ca lumea să poată și să și fie salvată, iar Marea Strâmtorare să poată fi evitată.

Tatăl vostru Ceresc,  Dumnezeu Preaînalt