Luni, 20 decembrie 2010 la ora 10:00

Fiica Mea, reține următoarele: Omenirea este avertizată, prin aceste Mesaje, despre securea care va cădea asupra celor care continuă să îl respingă pe Tatăl Veșnic. Se apropie timpul pentru apariția Marii Strâmtorări.

Acest eveniment va începe la finele anului 2012 și nu trebuie să fie confundat cu timpul, sau cu data celei De-a Doua Veniri a Mea pe pământ. Căci această dată, copiii Mei, nu va fi profețită în aceste Mesaje. Oricine încearcă să indice data celei de-a Doua Veniri a Mea, este un mincinos și nu un profet adevărat.

Eu însă dezvălui ani ai evenimentelor specifice care duc la a Doua Mea Venire, prin acest profet.

Dumnezeu nu va permite ca un plan, care ar duce la decimarea populației lumii, să fie înfăptuit

Marea Strâmtorare, precum a fost prezis demult, se va desfășura acum în fața ochilor unei lumi neîncrezătoare. Acesta este timpul când Sabia Dreptății va lovi, peste tot. Tatăl Meu Veșnic nu este pregătit să se abțină și să permită să se realizeze planul haín, care se țese chiar în această clipă în spatele ușilor închise, și care este conceput pentru decimarea populației.

Această grupare rea – discipoli devotați ai satanei – au încercat și în trecut să producă un genocid asupra copiilor lui Dumnezeu. Nu au reușit. Ei încearcă din nou. Vor eșua din nou, dar nu înainte de a provoca o distrugere teribilă.

Credincioșii nu trebuie să se teamă

Tatăl Meu Veșnic, în marea Sa Îndurare, trebuie să intervină ca să-i oprească, deși Îl doare să dezlănțuie catastrofele globale care urmează. Credincioșilor, să nu vă temeți pentru voi, sau pentru membrii familiei voastre. Voi sunteți protejați. Dar vă rog, vă rog rugați-vă Preasfântul Rozariu și Coronița Milostivirii Mele Divine, tot timpul, pentru a ajuta ca unele din aceste catastrofe să se diminueze sau să fie evitate.

Începeți să faceți planuri, acum. Trebuie să luptați împotriva acelor oameni care vor să vă controleze banii, sănătatea, alimentele și chiar credința. Rezistați și protejați-vă pe voi și pe membri familiei voastre, folosind rugăciunea. Chemați în ajutor pe toți sfinții pe care îi cinstiți, ca să mijlocească pentru voi la Tatăl Meu Veșnic.

Dezastre globale vor lovi

Pe măsură ce aceste catastrofe globale încep cu o schimbare dramatică a tiparelor vremii – ceea ce a și început, sub o formă mai ușoară– ele vor fi considerate ca rezultat al încălzirii globale. Da, e adevărat că omenirea a făcut rău Pământului, într-un mod foarte urat, dar aceste dezastre n-au nimic de a face cu schimbarea de climă.

Tatăl Meu Veșnic ar putea, dacă ar crede de cuviință, să stea deoparte și să nu facă nimic. Atunci aceste grupuri rele, avide de putere și înșelate, ale oamenilor puternici care decid, ar învinge. Absorbindu-i pe copiii Mei inocenți în amăgirea devoțiunii lor hipnotice față de satana- cel rău – ei le-ar fura sufletele. Aceasta nu li se va permite.

Apel ca toate religiile să se unească

Este timpul, acum, ca discipolii și copiii Tatălui Meu, ca și cei care cred în Ființa Superioară care este Dumnezeu, Creatorul și Făcătorul tuturor lucrurilor, să-și unească forțele ca unul. Indiferent pe ce cale Îl urmați pe Dumnezeu, indiferent dacă voi credeți sau nu în Mine, Fiul Său iubit, fiți uniți ca unul. Luptați împotriva grupului care îl reprezintă pe cel rău. El este dușmanul vostru, dacă credeți în Dumnezeu, Tatăl Veșnic. El încearcă să vă oprească, ca să nu intrați în Paradis, mințindu-i pe discipolii lui că și el îi va duce într-un paradis Divin la fel de frumos. Acești sărmani discipoli fideli amăgiți și încrezători nu văd înșelătoria, deoarece sunt orbiți de amăgirea gloriei materiale.

Profețiile cărții lui Ioan ajung acum la Lumină

Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă voi toți, în fiecare zi. În curând, toți veți înțelege Adevărul Sfintei Scripturi. Toți vor înțelege în sfârșit că Învățăturile conținute în cartea Tatălui Meu sunt corecte. Ele nu mint. Profețiile, prezise în trecut, au ajuns la lumină. Profețiile conținute în cartea lui Ioan, vor veni acum la lumină. Aceste Mesaje, date acestui profet, sunt pentru a-i pregăti pe copiii Mei să intre în Împărăția Tatălui Meu.

Du-te acum, răspândește Adevărul Meu. Salvați-vă unul pe altul din mâna înșelătorului, înainte de a fi prea târziu.

Iubitul vostru Salvator, Isus Cristos