Luni, 09 iulie 2012 la ora 23:00

Prea iubita Mea fiică, Vreau să-i pregătesc acum pentru Avertisment pe toți discipolii Mei într-un mod în care nu-i va ajuta doar pe ei, ci și pe cei dragi lor.

Nu este de ajuns să vă căiți datorită fricii. Este necesară și ispășirea.

Discipolii Mei, ascultați acum instrucțiunile Mele pentru a vă pregăti sufletele pentru Marele Avertisment.

Trebuie să începeți meditând la toate lucrurile rele de care sunteți vinovați, împotriva propriei persoane și a aproapelui.

Aceia dintre voi care sunteți catolici trebuie să primiți Sacramentul Spovedaniei la fiecare două săptămâni, dacă vreți să rămâneți în starea de Har.

Astfel, durerea voastră va fi blândă în timpul Marelui Avertisment și veți avea puterea să-i ajutați pe frații și surorile voastre care vor suferi o teribilă durere și vinovăție atunci când ei se vor confrunta cu iluminarea conștiinței lor.

Pentru aceia dintre voi care sunt creștini sau de alte religii și cred în aceste mesaje, trebuie să recitați rugăciunea (24) ce v-am dat-o în Cruciada de Rugăciune: Indulgență Plenară pentru iertarea completă a păcatelor.

Trebuie să spuneți această rugăciune timp de șapte zile consecutive și Eu, Isus al vostru, vă voi ierta.

„O, Isuse, Tu ești lumina lumii, Tu ești lumina strălucitoare, care atinge fiecare suflet. Milostivirea și Iubirea Ta sunt nemărginite. Noi nu suntem vrednici de jertfa morții Tale pe Cruce, deși știm că Dragostea Ta pentru noi este mai mare decât dragostea pe care noi Ți-o purtăm. Dă-ne, Doamne, darul umilinței pentru a fi demni de Noua Ta Împărăție! Umple-ne cu Duhul Sfânt pentru a putea mărșălui în armata condusă de Tine, pentru mărturisirea Adevărului Cuvântului Tău Sfânt, ca să-i pregătim pe frații și surorile noastre pentru a Doua Ta Venire Glorioasă pe Pământ. Te lăudăm! Te slăvim! Ne jertfim pe noi înșine, durerile noastre și suferințele noastre, oferindu-Ți-le în dar pentru salvarea sufletelor. Te iubim, Isuse. Ai milă de toți copiii Tăi, oriunde s-ar afla. Amin.”

Dau acum și o rugăciune specială pe care să o spuneți pentru acele biete suflete care poate vor muri din cauza șocului, în timpul Avertismentului, și care ar putea fi în păcate de moarte.

Rugăciunea (65) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru cei în păcat de moarte

"O, Preaiubite Isuse, Mântuitorul omenirii, prin Milostivirea Ta Dumnezeiască cer indulgență pentru toate sărmanele suflete, aflate în păcat, care ar putea fi răpite de pe pământ în timpul Avertismentului. Iartă-le păcatele și, în amintirea Pătimirii Tale, Te implor să-mi dai acest har special pentru ispășirea păcatelor lor. Îți ofer Ție mintea, trupul și sufletul meu ca ispășire pentru iertarea păcătoșilor și dobândirea Vieții Veșnice. Amin."

Discipolii Mei, Avertismentul va fi un mare eveniment de Salvare, unde Eu voi demonstra lumii Milostivirea Mea Divină.

Toți oamenii în viață pe pământ își vor vedea sufletele și unii abia atunci își vor da seama că au un suflet.

Timpul este scurt și trebuie să vă pregătiți acum.

Nu uitați instrucțiunile Mele de a vă procura hrană pentru zece zile, lumânări sfințite și obiecte sfinte în casele voastre.

Încredeți-vă în Mine și bucurați-vă pentru că multe suflete vor fi salvate.

Eu nu vă voi dezvălui data, dar voi trebuie să știți ce aveți de făcut.

Când păcatele voastre vă vor fi revelate, trebuie să-Mi cereți să vă iert și plecați-vă cu smerită recunoștință pentru acest Dar Divin care este pașaportul vostru către viața veșnică în Noul Paradis de pe pământ.

Amintiți-vă că nu este nici un păcat, oricât de grav, care să nu poată fi iertat dacă arătați o adevărată căință.

Preaiubitul vostru Salvator,
Isus Cristos

Mesajul contine

Pentru cei în păcat de moarte
Rugăciunea (65) a Cruciadei de Rugăciune

O, Preaiubite Isuse, Mântuitorul omenirii, prin Milostivirea Ta Dumnezeiască cer indulgență pentru toate sărmanele suflete aflate în păcat, care ar putea fi răpite de pe pământ în timpul Avertismentului... citește tot