Vineri, 27 iulie 2012 la ora 18:30

Fiica Mea iubită, dorința Mea de a-i uni pe urmașii Mei într-o singură armată, e pe cale să se materializeze prin intermediul acestor mesaje.

Armata Mea este deja formată și este unită prin puterea Duhului Sfânt, care se răspândește ca fulgerul prin întreaga lume.

Pentru cei care acum acceptă îndrumările Mele, chiar dacă credeți că lucrați în grupuri mici, trebuie să știți că Armata Mea numără în momentul de față peste 25.000 de soldați loiali, care primesc zilnic Cruciada Mea de Rugăciuni.

Devotamentul vostru față de Mine, iubitul vostru Isus, îmi aduce atât de multă mângâiere și bucurie, pentru că rugăciunile voastre salvează milioane de suflete în fiecare secundă a zilei.

Dacă ați putea vedea recunoștința sufletelor salvate, ați înțelege puterea rugăciunilor și niciodată nu ați înceta și v-ați ruga continuu, atât de mare este aceasta putere.

Satana suferă din cauza acestei misiuni și va face tot posibilul pentru sabotarea ei.

De aceea nu trebuie să permiteți ca hărțuirea din afară, de la cei ce vă acuză de erezii, să întârzie astfel răspândirea mesajelor Mele.

Dacă le permiteți celorlalți să vă deruteze, încercând să vă umilească sau să vă ia în derâdere credința, atunci vor fi salvate mai puține suflete.

Gândiți-vă că a participa la această misiune este identic cu a lucra într-o misiune umanitară internațională, unde acele grupuri de oameni merg în țările devastate pentru a salva viețile celor care suferă din cauza foametei.

Este vital ca voi să treceți peste toate obstacolele pentru a ajuta victimele. O oră de întârziere poate face diferența între viață și moarte. Acest lucru este valabil și pentru această misiune.

Priviți numai înainte, ignorați orice încercare a oricui ar vrea să vă tragă înapoi și mărșăluiți tot înainte.

Atrageți-i și pe alții de partea voastră și conduceți-i spre victorie. Victoria salvării.

Armata voastră se mărește zilnic. Prindeți-vă de Mâna Mea până vom ajunge la armata pe care Mi-o doresc, de 20 de milioane de persoane care să poarte bătălia împotriva anticristului.

Când numărul celor din armata mea va ajunge la 20 de milioane, îl voi înmulți în miliarde. Și când asta se va întâmpla, bestia va fi în sfârșit distrusă.

Aceasta este promisiunea Mea. În număr mare, plini de Iubirea Sa Divină, copii lui Dumnezeu vor distruge răul.

Nu uitați că dragostea este mai puternică decât ura. Doar dragostea, în abundență, poate nimici răul.

Al vostru Isus