Marți, 12 aprilie 2011 la ora 23:00

Preaiubita Mea fiică, în această noapte plâng cu mare tristețe din cauza păcatelor omenirii, care s-au înmulțit cu mare intensitate pe măsură ce se apropie momentul ca lumea să comemoreze Pătimirile Răstignirii Mele. Durerea Mea este chiar mai intensă decât atunci când am fost răstignit întâia oara. Eu retrăiesc acum Agonia pe care am suferit-o, căci păcatele omenirii îmi străpung Inima ca o sabie, care acum este mai lungă, mai tăioasă și mai dureroasă. Ascultați-Mi Rugămințile. Auziți-Mi strigătele. Voi toți, consolați-Mă în această agonie intensă pe care o sufăr astăzi.

Trebuie să fiu martor în fiecare zi la tristețea adâncă, durerea și chinul pe care le provoacă un om altui om, sau un adult împotriva unui copil. Acești criminali nu au nicio remușcare, atât de infectate sunt sufletele lor întunecate de către satana, înșelătorul. El nu are îndurare pentru nimeni pentru că el nu are suflet. Și totuși, oamenii cad prostește pradă ispitelor lui, ca niște orbi.

Ei se lasă, precum sclavii, atât de absorbiți de întunericul înfricoșător, încât Eu trebuie să Mă bazez pe rugăciunile stăruitoare ale credincioșilor Mei, ca să fie salvate astfel de suflete.

Durerile mele se întețesc în fiecare zi. Omul nu socotește păcatul a fi ceea ce este de fapt. La nivel de bază, păcatul este iubire de sine. În cazul cel mai grav, păcatul este iubirea față de toate lucrurile care îi vatămă pe alții prin mârșăvie, violență, maltratare și crimă. De ce închid oamenii ochii când sunt martori la aceste fapte groaznice? Victimele acelea sunt tot oameni ca și voi.

Rugați-vă mult pentru acești criminali, pentru că și ei sunt victime. Ei, copiii Mei, au fost atrași în cursa înșelătorului și totuși mulți nici măcar nu acceptă faptul că el există. Se apropie acum timpul ca să fie din nou auzit, cu adevărat, Glasul Meu pe pământ.

Vă rog, vă implor, explicați tuturor că vor fi în curând martorii Milostivirii Mele pe pământ prin evenimentul mistic ce se apropie. E important să spuneți cât mai multor oameni să-L roage pe Dumnezeu, Tatăl Veșnic, să vă ierte pe toți și pe fiecare în parte, pentru păcatele comise în trecut. Faceți asta chiar acum, și repede. Salvați-vă sufletele voastre dar și pe ale celorlalți. Deși convertirea va fi uriașă, unele suflete nefericite nu vor supraviețui șocului. Rugați-vă, rugați-vă ca ei să nu moară în păcat de moarte.

Vă rog să vă amintiți Pătimirea Mea în timpul Postului Mare, meditând la Sacrificiul pe care Eu l-am făcut de bunăvoie pentru voi toți, ca să puteți fi salvați. Apoi, să înțelegeți că Marele Avertisment, Iluminarea Conștiinței, este următorul Meu Dar de Milostivire pentru omenire.

Răspândiți convertirea pretutindeni. Ajutați la înfrângerea înșelătorului rugându-vă Rozarul Milostivirii Divine pentru salvarea sufletelor. Aveți încredere în Mine acum și aduceți-Mă înapoi în inimile voastre. Uniți-vă ca să salvați omenirea prin iubire.

Mântuitorul vostru Divin, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul si Făuritorul tuturor lucrurilor