Sâmbătă, 29 decembrie 2012 la ora 19:36

Mult iubita Mea fiică, spun din nou tuturor dragilor Mei discipoli, nu vă temeți. Deși evenimentele la care veți asista ar putea fi tulburătoare pentru voi, aduceți-vă aminte de Sfintele Mele Cuvinte date vouă acum.

Iubirea Mea pentru umanitate este atât de mare încât am să iert cu ușurință orice păcat, indiferent cât este el de ofensator, dacă păcătosul arată remușcare adevărată. Niciodată să nu vă fie teamă de Mine dacă Mă iubiți cu adevărat, deoarece Eu vă ocrotesc tot timpul. Da, veți suferi în Numele Meu, atunci când pășiți în urma Mea. Dar aceasta este ceva ce trebuie să acceptați. Este un preț atât de mic de plătit pentru Slava care este în fața voastră.

Totuși, cei care umblă în fața Mea cu credința greșită că nu au nevoie de Prezența lui Dumnezeu în viața lor, trebuie să se teamă. Acei păcătoși care niciodată nu vor arăta remușcare, crezând că ei își controlează propriul destin, vor cădea în abis. Această capcană întinsă pentru ei de către cel rău, poate fi asemănată cu un ceas care ticăie. Timpul lor e scurtat cu fiecare minut în care ei continuă să se lepede de Mine. Timpul lor pentru a se răscumpăra în ochii Mei este scurt.

Să știți că cele două armate care se bat pentru suflete s-au aliniat acum, pentru a se pregăti de război. Timpul trece, așadar vă rog să fiți pregătiți în orice moment.

Nu vă temeți niciodată de Mine, deoarece Eu vin cu pace. Temeți-vă însă de fiară, care va fi văzută ca venind cu pace, însă care vine să vă distrugă. El, cel rău, și cei ce-l urmează pe pământ, sunt cei de care ar trebui să vă fie teamă, nu de Mine.

Al vostru, Isus