Miercuri, 20 aprilie 2011 la ora 17:45

Fiica Mea, credința ta este pusă la încercare în fiecare oră a zilei, fără încetare, când cei din exterior te presează să respingi aceste Mesaje. Tot timpul va fi așa. A sosit vremea să te obișnuiești cu acest chin. Poți să fii mai sigură acum ca niciodată că aceste mesaje sunt autentice și că provin de la Mine, Mântuitorul Dumnezeiesc al Omenirii, Isus Cristos.

Sunt întristat, când văd că în special credincioșii, care sunt atât de influențați de înșelător, refuză Cuvintele Mele Preasfinte, pe care Eu le ofer ca mărturie lumii.

Fiica Mea, ești destul de tare ca să ignori vocile care susțin că vorbesc prin împuterniciri primite din surse Dumnezeiești. Mulți profeți falși sunt prezenți astăzi în lume și ei nu sunt ceea ce pretind că sunt. Tu ascultă doar vocea Mea, așa cum ți-am mai spus. Nu ai nevoie de aprobarea altora ca să continui această misiune sfântă. Aceste volume cu Mesaje sfinte vor fi recunoscute cu timpul, ca fiind ceea ce sunt în adevăr. Să nu te lași niciodată influențată și ispitită de sufletele prost informate, cum că aceste mesaje n-ar fi de inspirație divină. Pentru că nu este adevărat. Ignoră minciunile cu care înșelătorul, satana, îți va ataca urechile. Fiica Mea, el vrea să oprească această muncă și va face totul ca să te împiedice să continui.

Ridică-te acum și vorbește prin puterea Duhului Sfânt care a fost revărsat peste tine, fiica Mea dragă. Tu ești un mesager ales să transmită omenirii, după cum am spus, Mesajele cele mai importante ale acestor timpuri. Mă faci așa de fericit cu puterea și curajul cu care te lupți împotriva atacurilor suferite din pricina satanei. Amintește-ți că trebuie să accepți această Misiune cu umilința așteptată de la tine. Primește-Mă în sufletul tău zilnic pentru a primi haruri speciale. Te iubesc, fiica Mea. Cerul se bucură că ai răspuns atât de repede Voinței Mele Sfinte.

Mântuitorul vostru, Isus Cristos