Sâmbătă, 30 martie 2013 la ora 20:40

Copiii Mei, Învierea preaiubitului meu Fiu este cel mai important Dar, deoarece înseamnă că viața veșnică poate fi dată tuturor copiilor lui Dumnezeu.

Ridicându-se din moarte, Fiul meu a biruit moartea. Moartea nu mai are putere asupra voastră dacă voi vreți acest lucru. Viața, care v-a fost dată vouă, în curând se va schimba, căci va fi doar o singură Viață în Dumnezeu.

Când Cerurile Noi și Noul Pământ se vor contopi atunci va fi doar viața veșnică. Moartea trupului, a minții și a sufletului nu va mai fi. Nu trebuie să vă fie niciodată teamă de această Viață nouă, întrucât ea vă va elibera. Multă iubire se va revărsa peste pământ în curând, prin Milostivirea Fiului meu. Acest mare, mare har va fi următorul pas pe care Dumnezeu îl face pentru a-i salva pe copiii Săi de la moartea sufletului. Moartea trupului nu va mai fi atunci când Fiul Meu va coborî cu Noul Ierusalim.

Trebuie să arătați mare curaj în aceste timpuri grele, căci aceste încercări se vor termina curând. Voi doar concentrați-vă asupra Vieții minunate pe care o așteptați și rugați-vă ca toate sufletele să accepte acest Dar Miraculos.

Acele suflete care refuză să accepte Adevărul Vieții Veșnice, vor alege, în schimb, condamnarea veșnică. Sunt doar două opțiuni, și totuși multe dintre aceste suflete cred că există o a treia. Cei care urmează sectele, create prin puterea celui rău, cred în mod eronat într-o altă viață mistică în care le va fi dată o mare putere. Ei cred în îngeri falși. Idolatrizează îngeri falși, și din păcate, mulți dintre aceștia există, dar sunt îngeri care nu provin de la Dumnezeu. Ei suferă în lanțuri în abisul Iadului, și totuși reușesc să-i înșele pe copiii lui Dumnezeu care cred că ei sunt îngeri ai Luminii. Singura Lumină pe care trebuie să o urmați este Lumina lui Dumnezeu – Adevărul.

Împărăția, Noul Paradis care vă așteaptă, este cel promis vouă de Dumnezeu, peste care Fiul meu va domni.

Acceptați Mâna Fiului meu și veți intra în Paradis.

Preaiubita voastră
Mamă Mama lui Dumnezeu
Mama Salvării