Joi, 02 mai 2013 la ora 20:07

Multiubita Mea fiică, mulți slujitori de rang înalt vor părăsi Biserica și vor adopta noi doctrine false, ce îi vor duce în tărâmul întunericului.

Aceia care Îmi rămân loiali Mie, și aceia care resping abominația vor fi îndrumați de Apostolul Petru, care a șezut prima oară în Scaunul de la Roma. El îl va îndruma pe iubitul Meu Benedict care, așa cum a fost prezis, îi va ajuta pe ei să vadă Adevărul. El va fi martor al ororii, dar va fi sprijinit de către aceia care au jurat credință Unicului Cuvânt Adevărat al lui Dumnezeu.

Și astfel va începe schisma. Aceia care vor urma falsa doctrină în care Eu, Isus Cristos, nu sunt venerat, vor fi sfâșiați în bucăți de către fiară și demonii săi. Acei inocenți slujitori ai Mei care nu au acceptat aceste Mesaje până acum vor alerga acum către Mine să îi consolez. Profețiile Mele nu mint, și foarte curând multe dintre aceste sărmane suflete vor fi înlăturate din Sfântul Scaun. Ei vor fi acuzați de crime împotriva Scaunului lui Petru și vor fi umiliți public în Numele Meu Sfânt.

Lor le spun aceasta. Rămâneți calmi și în pace, pentru că dacă urmați Adevărul veți fi salvați. Nu trebuie să acceptați niciodată o doctrină diluată, care va fi golită de Autoritatea Mea. Pentru aceia care acceptă minciuni, crezând că își fac datoria, voi trebuie să înțelegeți că veți avea de înfruntat o cale plină de greutăți.

Aveți de ales între două posibilități. Rămâneți în Lumina lui Dumnezeu sau întoarceți spatele Sfintelor Mele Sacramente.

În curând, mulți dintre voi vor vedea în mod clar lucrurile despre care v-am avertizat. Schisma va fi dură și va urma un război între Adevăr și minciuni. Va duce la prăbușirea Bisericii Catolice, până când aceasta va semăna cu un morman de pietre, dar Unica Biserică Adevărată va rămâne în picioare, pentru că slujitorii Mei credincioși vor mări Rămășița Armatei Mele. Ei vor lupta cu îndârjire până la sfârșit pentru a apăra Cuvântul lui Dumnezeu.

Al vostru Isus