Joi, 19 mai 2011 la ora 18:15

Iubita Mea fiică, lumea se află acum în cel mai mare abis al disperării, pentru că oamenii nu cred în Dumnezeu, în existența Tatălui Atotputernic. Chiar și copiii mici neagă din joacă existența Mea. Sufletele împietrite și goale nu numai că Îl insultă pe Tatăl Meu Veșnic, ci Îmi produc și Mie o suferință profundă.

Copiii Mei, ați decăzut atât de mult încât ați pierdut complet sensul spiritualității cu care v-ați născut. Ce credeți, până unde va merge iubirea voastră pentru lume și pentru cele materiale? Mă adresez vouă, celor care sunteți preocupați de înavuțire și de comoditate: trebuie să știți că acestea vă vor fi luate, fapt ce va constitui o etapă a purificării sufletești care va urma.

Responsabilitatea părinților

De ce îi învățați pe copiii voștri despre importanța lucrurilor materiale, create de om, care sunt în detrimentul sărmanelor lor suflete? Scopul vostru principal este să-i învățați pe copiii voștri cum să-și creeze și cum să-și construiască averea. Îi învățați mai rar despre moralitatea de care vor avea nevoie când vor fi adulți, pentru ca să arate respect față de ceilalți, să înțeleagă importanța faptului de a fi cinstit și cât de important este să fie înțelegători față de frații lor. Rareori îi învățați despre principiile moralei, de care au nevoie pentru a fi responsabili și respectuoși în relațiile cu ceilalți, când devin adulți. Din nefericire, copiii Mei au rătăcit complet calea sufletească, necesară pentru a ajunge la destinația finală. Nu vă este rușine? Când veți învăța că iubirea obsesivă față de bani și față de tot ceea ce vă oferă ei sfârșește în dezastru? Numai atunci veți înțelege cât sunteți de singuri, când vă veți trezi goi, lipsiți de tot confortul după care ați râvnit.

Ascultați-Mă cât timp se mai poate. Așezați pe primul loc necesitățile familiei voastre, pentru că așa este corect. Îngrijiți-vă de ei. Dar, vă rog, nu vă încurajați copiii să fie sclavii avuției și ai celebrității, pentru că-i împingeți în brațele satanei. Copiii voștri s-au născut și au primit viața fizică prin voi. Însă au fost creați de Dumnezeu, Tatăl Veșnic, odată ce le-a dăruit sufletele. Ca părinți, trebuie să fiți responsabili și să le asigurați cele necesare. Dar nu uitați că au nevoie și de hrană spirituală. Învățați-i despre adevărul Învățăturilor Mele și despre cât este de important să se îngrijească de sufletele lor. Numai astfel le dați copiilor voștri adevărata hrană trupească și sufletească de care au nevoie ca să trăiască astfel încât să se bucure de Viața veșnică. 

Iubitul vostru Mântuitor, Isus Cristos