Sâmbătă, 28 septembrie 2013 la ora 15:23

Preaiubita Mea fiică, acelora care cred în Mine dar care nu au nici cea mai vagă idee că A Doua Mea Venire se apropie, să le aduci aminte mereu că trebuie să fie tot timpul atenți la semnele care au fost proorocite în Cartea Tatălui Meu și care privesc perioada de timp care precedă Ziua cea Mare.

Primul semn este marea apostazie. Atunci va dispărea credința în Adevăr, care este Cuvântul lui Dumnezeu, iar păcatul va fi glorificat în toate colțurile lumii. Atunci când marea apostazie va acapara din interior Biserica Mea pe Pământ, acesta va fi semnul că A Doua Mea Venire este foarte aproape. Când îi veți vedea pe cei care susțin că au fost desemnați de către Mine ca să conducă Biserica Mea pe Pământ că se amestecă în lumea laică pentru a fi văzuți într-o lumină bună, atunci veți ști că schimbările au început. Când veți vedea că Sacrificiul Suprem – Răstignirea Mea - devine subiect de dezbatere iar Euharistiei îi sunt atribuite noi înțelesuri, atunci veți ști că Biserica Mea urmează să fie aruncată în deșert.

Prin “Biserica Mea”, Mă refer la aceia care nu vor devia de la Adevăr și vor continua, ca și înainte, să accepte Cuvântul lui Dumnezeu. Biserica Mea cea Adevărată va fi izgonită din Roma și va trebui să sufere, abandonată, un număr de ani. Ea va fi călcată în picioare de către păgâni și va suferi, însă prin Harul Meu, ea va rămâne intactă iar acele suflete curajoase care vor refuza să Mă părăsească vor primi de la Mine Daruri extraordinare. Vor putea fi văzute intervenții miraculoase adevărate care vor veni de la Mine, dar în același timp veți asista în cadrul Bisericii Mele la așa zise “miracole” care constau în vindecări abominabile și gesturi de o falsă umilință și dragoste față de omenire. Eu, prin Grupurile Cruciadei de Rugăciune, voi manifesta Prezența Duhului Sfânt în fața celor care îi iau în derâdere sau îi sfidează pe aceștia. Grupurilor Mele de Rugăciune și celor care se roagă Rugăciunile le vor fi acordate multe miracole, ca un dar pentru a-i ajuta pe preaiubiții Mei discipoli să facă față persecuției religioase.

Persecuția despre care vorbesc este mai ales una spirituală. Discipolii Mei adevărați, și aici mă refer la toți creștinii de orice confesiune de pretutindeni, vor privi cu mare tristețe cum marea înșelăciune va coborî peste Biserica Catolică. Biserica Catolică va adopta gândirea lumii laice și va proclama faptul că păcatele mortale nu mai există. Păcatul nu va mai fi recunoscut iar pentru a-i amăgi pe cei inocenți, le vor spune că nu este greu să intre în Împărăția Mea. Spovedaniile, în forma care există astăzi, vor înceta. Oamenilor li se va spune să ceară iertare fiecare în felul său și în consecință foarte mulți nu se vor mai sinchisi deloc să-Mi ceară Iertarea. Ei nu vor mai face acest lucru pentru că nu vor mai accepta faptul că păcatul este provocat în mod deliberat și, din aceasta cauză, vor crede că Dumnezeu iartă pe toată lumea. Aceasta este eroarea ce a fost profețită și care va duce milioane de oameni în focurile Iadului, conduși fiind de către falsul profet și de anticrist.

În curând, toate sărbătorile și celebrările păgâne vor fi integrate în Bisericile Catolice de pretutindeni. Păgânii și cei care-L urăsc pe Dumnezeu vor fi invitați la altare, în fața tabernacolelor. Această celebrare va fi proclamată ca fiind noua formă de Comuniune [Împărtășanie] – toți copiii lui Dumnezeu care se adună la un loc pentru a respecta credința fiecăruia și drepturile omului. Vouă, discipoli ai Mei, vi se va cere să fiți respectuoși față de cei care doresc să distrugă Prezența Mea în Sfânta Euharistie. Dacă refuzați să acceptați păgânismul, veți fi acuzați că sunteți anti-creștini. Aceasta este modalitatea prin care toți veți fi induși în eroare. Aceasta este modalitatea prin care Eu, Isus Cristos, voi fi profanat. Ei vor proceda în același fel și în școli pentru a interzice creștinismul. La fel vor proceda și în politică, de unde vor îndepărta tot ce are legătură cu Mine. Nicio altă religie nu va fi țintită cu mai multă ură. Creștinismul, deoarece el este Adevărul, va fi distrus.

Ceea ce voi nu realizați este că dacă veți participa de bunăvoie la această profanare diabolică, sufletele voastre se vor întuneca iar după un timp veți renunța la propria voastră mântuire.

Dacă Mă trădați, Eu vă voi ierta. Dacă vă lepădați de Mine, Eu vă voi ierta. Dar, dacă Mă veți profana și veți jura credință fiarei, voi vă veți separa complet de Mine și vă va fi imposibil să acceptați Milostivirea Mea.

Al vostru Isus