Miercuri, 11 decembrie 2013 la ora 22:05

Copila mea, lumea va fi înșelată prin multe fapte considerate a fi opere de mare caritate. Caritatea față de ceilalți va fi declarată ca fiind însușirea care în Ochii Lui Dumnezeu este cea mai măreață și mai dorită.

Atunci când cei care controlează guvernele, bisericile și statele se unesc, ei vor deține mare control asupra copiilor lui Dumnezeu. Controlul asupra celor mai nefericiți în societatea voastră poate însemna două lucruri. El este folosit fie pentru a lua măsuri bune, fie în scopuri greșite.

Trebuie să vă cer tuturor ca, în această călătorie dificilă spre salvare, să vă concentrați toată atenția asupra dorinței Fiului Meu. Mulți slujitori loiali ai lui Dumnezeu, deși bine intenționați, vor fi prea slabi pentru a rămâne pe drumul spre salvare. Atât de puternică va fi presiunea inamicilor Lui Dumnezeu pentru a-L acuza pe Fiul Meu, încât ei se vor îndepărta de la Adevăr.

Falsul profet va introduce o credință ecumenică puternică și acest lucru va fi pe placul oricărui eretic. Majoritatea celor din Biserica Fiului Meu vor fi înșelați, însă aproape jumătate din slujitorii sfințiți ai Fiului Meu vor refuza să depună jurământul final, care va fi declarat în mod fals ca fiind unul pentru Sfânta Euharistie. Sfânta Euharistie și pângărirea acesteia vor fi esența tuturor nemulțumirilor și a disidenței.

Apoi, pentru că îi vor fi atribuite miracole false, multe dintre celebritățile lumii îl vor înconjura pe falsul profet căutând favoruri la curtea sa. Atunci el va elabora o listă de onoare, și li se vor acorda titluri onorifice în biserica nou renovată a falsului profet, care va fi doar învelișul celei inițiale. Toți își vor accepta premiile pentru marile opere de caritate pe care le-au prezidat sub îndrumarea impostorului. Fiecare îl va lăuda pe celălalt, până când îl vor declara public pe falsul profet ca fiind sfânt în viață, din cauza așa-numitelor miracole despre care ei vor spune că el le-a creat deoarece este slujitorul lui Dumnezeu.

Și atunci, el și anticristul vor controla mare parte a lumii, însă Rusia și Asia nu vor fi implicate, căci aceste două imperii se vor răscula împotriva Noului Babilon până când Roma va fi distrusă.

Toate aceste evenimente se vor întâmpla, și când îi veți vedea folosind bisericile ca locuri unde își vor declara cu mândrie măreția, operele de caritate, atunci veți vedea clar că intențiile lor sunt dictate de mândrie. Când Roma va cădea, vor fi mai multe nenorociri, dar acestea vor fi de scurtă durată. Apoi va fi timpul pentru întoarcerea Fiului Meu, Isus Cristos.

Nu trebuie să ignorați aceste profeții. Odată ce veți trece de partea noii credințe false, care va fi declarată curând, vă veți lepăda de Fiul Meu, Isus Cristos, și vă veți îndepărta de Milostivirea Lui. Să nu renunțați niciodată la dreptul vostru la Viața Veșnică, indiferent cine încearcă să vă conducă spre erezie.

Mama voastră iubită, Mama Mântuirii