Au fost găsite 7 mesaje conform filtrelor de căutare.

277. Fecioara Maria: Am trăit aceeași suferință

Joi, 08 decembrie 2011 la ora 21:10

Copilul Meu, când l-am născut pe Isus Cristos, Mântuitorul Omenirii, am fost ca orice mamă. Dragostea Mea pentru acest copil era atât de copleșitoare, încât am vărsat lacrimi de bucurie când am văzut... citește tot aici

Copilul Meu, când l-am născut pe Isus Cristos, Mântuitorul Omenirii, am fost ca orice mamă. Dragostea Mea pentru acest copil era atât de copleșitoare, încât am vărsat lacrimi de bucurie când am văzut pentru prima oară fața Lui frumoasă. Cu toate că știam că rolul pe care-l acceptasem nu va fi ușor, totuși nu mi-am dat seama la vremea respectivă cât de grea va fi această călătorie.

Când mă uitam la fața copilului meu iubit, nimic nu mai conta, doar dorința mea de a-l ocroti cu orice preț, în orice moment.

Inima mea era unită cu cea a Fiului meu, așa cum este și astăzi. Această inimă a suferit, în uniune cu El, în fiecare clipă a vieții Lui pe Pământ.

Fiecare bucurie pe care El o simțea o puteam simți și Eu. Râsul Lui îmi aducea zâmbetul pe față. Tristețea lui mă îndurera profund.

Am simțit, în fiecare os al trupului meu, tortura Lui din timpul răstignirii. Fiecare cui care i-a străpuns Lui carnea, mi-a străpuns-o și mie. Și eu am simțit fiecare lovitură și înțepătură primite de la călăii Lui.

Am trăit aceeași suferință deși nu am fost prezentă la multe torturi aplicate Lui, pentru că au fost ascunse de mine și de discipolii Lui.

Când El este batjocorit în lumea de astăzi și ridiculizat în public, pe scenă și în mass-media, mai ales de către atei, eu plâng cu lacrimi amare.

Când Îl văd pe scumpul meu Fiu plângând pentru păcatele la care este martor în fiecare zi, eu plâng împreună cu El. Eu văd, simt și retrăiesc suferința Lui pentru omenire.

Isus Cristos, Salvatorul omenirii, a suferit pentru voi toți, dar El vă iubește foarte mult pe toți.

Voi face tot ce pot pentru a fi îndeplinită dorința Lui cea mai mare, aceea de a salva fiecare suflet în parte din ghearele Celui Rău.

Dacă această misiune va fi îndeplinită, atunci și numai atunci am să mă bucur în pace, când copiii mei se vor reuni ca unul în Noul Paradis.

Roagă-te, copilul meu, tu și toți cei ce se roagă pentru salvarea sufletelor, ca să nu fie exclus nici unul.

Du-te acum în pace și continuă această misiune importantă pentru Fiul meu iubit.

Eu te voi ocroti în orice moment.

Iubita voastră Mamă, Regina Cerului

(Acest mesaj a fost primit după Liturghie și imediat după apariția privată în fața statuii Ei, care a durat 20 de minute și în care Fecioara Maria a rămas solemnă cu vălul fluturând.) am citit


294. Am fost acuzat de erezie și blasfemie când am umblat pe pământ

Luni, 26 decembrie 2011 la ora 15:50

Eu sunt Isus al vostru, care niciodată nu vă părăsește, oricât ați avea de suferit. Eu sunt Alfa și Omega, Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om și s-a născut din Neprihănita Fecioară Maria.

Multiubita Mea... citește tot aici

Eu sunt Isus al vostru, care niciodată nu vă părăsește, oricât ați avea de suferit. Eu sunt Alfa și Omega, Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om și s-a născut din Neprihănita Fecioară Maria.

Multiubita Mea fiică, ridică-te deasupra acestei explozii bruște de suferință și nu uita niciodată numărul sufletelor pe care le salvezi, datorită acestui proces.

Copiii Mei trebuie să treacă prin purificare, pentru ca sufletele lor să fie curățate în acest timp. Așa că trebuie să se obișnuiască cu asta. Mulți dintre copiii Mei sunt în curs de purificare, încă înainte de a avea loc Avertismentul. Cu timpul ei vor înțelege de ce se întâmplă asta cu ei, fiica Mea.

Îngerii sunt cu tine tot timpul, ca niciodată până acum. Pentru că tu, fiica Mea, acum vei atrage cel mai mare număr de atacuri de până acum, datorită acestor mesaje.

Fiecare cuvânt pe care-l rostesc va fi disecat acum.

Fiecare lecție și adevăr pe care încerc să le împărtășesc în lume vor fi puse acum la îndoială și considerate a fi blasfemie.

Cuvântul Meu Sfânt, care a fost împărtășit discipolilor Mei când am umblat pe Pământ, a fost de asemenea criticat.

Am fost acuzat de erezie, blasfemie atunci când i-am iertat pe păcătoși, când am umblat printre ai Mei. Cuvântul Meu nu a fost acceptat în multe locuri și în special printre preoți și farisei.

Fiica Mea, cei care Mă vor supăra cel mai tare vor fi oamenii care se laudă ostentativ cu cunoștințele lor biblice și în batjocură continuă să atace aceste mesaje. Ei vor argumenta arogant că interpretările lor greșite despre Sfânta Evanghelie sunt mai importante decât Adevărul.

Mândria lor îi împiedică să recunoască glasul Meu când Îl împărtășesc lumii de astăzi.

Niciodată să nu vă angajați în controverse cu aceste sărmane suflete, fiica Mea, pentru că ei nu sunt din lumină. Din păcate, ei cred că sunt. Nu uitați că aceia care îi înjosesc pe alții și îi batjocoresc în numele Meu, nu Mă reprezintă pe Mine.

Ei nu arată dragoste, înțelegere sau umilință.

Aceste atacuri sunt montate pentru a încerca să te oprească din această lucrare și să creeze noi îndoieli în mintea ta. Roagă-te pentru acești oameni. Ignoră-i și concentrează-te doar asupra glasului Meu și nu permite ca această lucrare sfântă să fie afectată în acest fel.

Satana lucrează eficient în aceste suflete și va folosi orice formă vicleană de argumentare ca să submineze aceste mesaje ce provin de pe buzele Mele. Prin angajarea în răspunsuri la aceste atacuri, îi dai Satanei puterea pe care o caută.

Acum du-te în pace. Mergi tot înainte și să rămâi ascultătoare cerințelor Mele, în orice moment. Nu uita, Mi-ai dat în dar voința ta liberă. De aceea permite-Mi să te conduc. Să ai totală încredere în Mine.

Vă iubesc.

Isus al vostru am citit


734. Acest gest hain din timpul Săptămânii Sfinte va fi văzut de cei care își țin ochii deschiși

Joi, 14 martie 2013 la ora 18:00

Fiica Mea multiubită, de câtă suferință au parte slujitorii Mei sfințiți, apropiați Inimii Mele, care cunosc Adevărul și care trebuie să fie martori la acest scandal din Biserica Mea de pe pământ!

O... citește tot aici

Fiica Mea multiubită, de câtă suferință au parte slujitorii Mei sfințiți, apropiați Inimii Mele, care cunosc Adevărul și care trebuie să fie martori la acest scandal din Biserica Mea de pe pământ!

O insultă aparte va fi adusă Numelui Meu Sfânt, în încercarea de a Mă profana, în timpul Săptămânii Sfinte. Acest gest hain din timpul Săptămânii Sfinte va fi văzut de cei care își țin ochii deschiși, iar acesta va fi unul dintre semnele prin care veți ști că impostorul care stă pe tronul Bisericii Mele de pe pământ nu vine de la Mine.

Discipolii Mei, trebuie să știți că profețiile date lumii – avertizarea cu privire la momentul când puterea din cadrul Bisericii Mele va fi preluată de cei care sunt loiali fiarei – sunt asupra voastră. Momentul e acum.

Amintiți-vă că cei care își etalează cu mândrie emblema smereniei se fac vinovați de mândrie. Mândria este un păcat.

Cei care spun că Biserica Mea trebuie să-și înnoiască imaginea, să actualizeze doctrinele Bisericii Mele și care spun că, modernizând-o, va fi acceptată de și mai mulți oameni, să știe următorul lucru.

Toți aceia dintre voi care spuneți că urmați Învățăturile Mele, dar care vreți să schimbați legi care să aprobe fapte ce sunt păcătoase în Ochii Mei, ieșiți din Biserica Mea, acum! Voi nu sunteți ai Mei. Voi Mi-ați întors spatele și nu sunteți vrednici să intrați în Casa Mea. Și totuși aceasta se va întâmpla. Voi și toți aceia care cer schimbări, pe care le îmbrățișează lumea seculară, vor fi satisfăcuți, căci falsul profet vă va atrage în favoarea sa, iar voi veți aplauda fiecare moment al domniei sale de scurtă durată. Dar voi nu Mă veți urma pe Mine, Isus Cristos. Veți urma o doctrină falsă, care nu vine de la Dumnezeu.

Atât de mulți vor îmbrățișa domnia falsului profet și Mă vor da la o parte, cu bucurie în inimile lor. Apoi, după ce erorile căilor sale vor fi clare, sărmanii Mei slujitori sfințiți nu vor avea la cine să apeleze. Tristețea lor se va transforma în frică iar frica lor în disperare. Nu vor ști în cine să creadă dar trebuie să înțeleagă următorul lucru. Trupul Meu, Biserica Mea, poate fi flagelat și pângărit, dar Duhul Meu nu va putea fi atins niciodată, căci El nu poate muri.

Pe toți aceia dintre voi care Îmi resping acum Cuvântul și Adevărul, care vi s-a dat ca un Dar special din Ceruri, vă binecuvântez. Voi continua să revărs harurile Mele peste voi, până când vă veți întoarce la Mine. Nu voi renunța niciodată până ce voi salva sufletele voastre amărâte.

Biserica Mea, în care Învățăturile și Sacramentele Mele rămân intacte, va trăi și nu va muri niciodată. Nu are nevoie de cărămizi și mortar ca să poată supraviețui, căci Eu, Isus Cristos, sunt Cel al Cărui Trup este Biserica. Voi, iubiții mei preoți credincioși, slujitori sfințiți și discipoli, sunteți o parte din Mine. Voi sunteți uniți cu Trupul Meu pentru a forma Biserica Mea de pe pământ. Așa că trebuie să învățați să rămâneți tari, curajoși și credincioși Cuvântului Meu Sfânt, indiferent ce argumente vi se aduc și care spun contrariul.

Timpul în care schisma va fi evidentă este aproape și deja la Roma se resimte o neliniște teribilă. Când Duhul Sfânt se va ciocni cu spiritul răului, o linie va tăia prin mijloc, formând două tabere. Marea diviziune va coborî foarte repede. Apoi mulți dintre aceia care au fost înșelați de cel mincinos, se vor arunca înapoi în Brațele Mele Sfinte pentru ocrotire.

Eu vă conduc în timpul acestor vremuri triste și vă cer tuturor să-Mi oferiți lacrimile voastre iar Eu vă voi consola în spirit.

Vă binecuvântez. Vă aduc pacea inimii. Vă ocrotesc.

Al vostru Isus iubit am citit


751. Curând, Preaiubitul Meu Papă Benedict îi va conduce pe copiii lui Dumnezeu din locul său din exil

Vineri, 29 martie 2013 la ora 08:45

Al doilea Mesaj pentru Vinerea Mare

Fiica Mea multiubită, astăzi se va scrie istorie. În timp ce Patima Mea este comemorată, în adevăr, ea va reprezenta Răstignirea Bisericii Catolice.

În zilele dinaintea... citește tot aici

Al doilea Mesaj pentru Vinerea Mare

Fiica Mea multiubită, astăzi se va scrie istorie. În timp ce Patima Mea este comemorată, în adevăr, ea va reprezenta Răstignirea Bisericii Catolice.

În zilele dinaintea trădării Mele din Timpul Meu de pe pământ, preoții acelor vremuri s-au luptat, pe toate căile, încercând să demonstreze că eram vinovat de erezie.

Ei au luat ceea ce Eu învățasem – Cuvântul lui Dumnezeu – și L-au distorsionat. Zvonurile pe care le-au răspândit mai apoi conțineau minciuni, spunând că încercam să îndepărtez oamenii de la Adevăratele Învățături ale Bisericii. Aceștia predicau în Temple pentru a avertiza oamenii să stea departe de Mine, pentru a nu-i ofensa pe mai marii preoți. Au fost avertizați că dacă mai continuau să răspândească Mesajele Mele, vor fi alungați, precum leproșii, din Templul cel Sfânt. În unele cazuri, discipolilor mei li s-a spus că vor suferi admonestări corporale și că vor fi arestați.

În timp ce aduceau blasfemii împotriva Duhului Sfânt – negau că Eu grăiam Adevărul și ziceau că al Meu Cuvânt era de la satana – ei continuau să-L venereze pe Dumnezeu în Temple. Îmbrăcați în haine regești, se luptau pentru locul lor la altarul din Templu. Toți slujitorii de rang inferior erau puși să stea în picioare ore întregi, în timp ce ei ședeau pe scaunele destinate Regilor. Altarele erau atât de pline de liderii Bisericii, încât oamenii de rând erau dezorientați. Erau obligați să aducă laude lui Dumnezeu, fiind forțați să-i onoreze pe slujitorii de cel mai înalt rang ai lui Dumnezeu. Marii preoți cereau respect din partea celor care mergeau la Templu. Afișau toate semnele exterioare de iubire și umilință ce se cereau din partea lor, și totuși se îmbrăcau și, în loc de servitori, așa cum trebuiau să fie, se purtau ca stăpâni în Casa Tatălui Meu.

Oamenii se temeau să-i jignească pe Farisei atunci când Mă urmau pe Mine. Preoții erau hărțuiți și avertizați că dacă nu se opresc din a răspândi Cuvântul Meu, vor fi deposedați de toate titlurile lor. Oamenii de rând știau că dacă erau prinși răspândind Învățăturile Mele, aveau să aibă parte de o soartă și mai cumplită.

Răstignirea Trupului Meu de pe pământ a împlinit prima parte a Legământului cu Tatăl Meu pentru salvarea omenirii.

Răstignirea Trupului Meu Mistic – Biserica Mea de pe Pământ – începe astăzi, începutul ultimei persecuții, după ce planul Masonic de a pângări Casa Mea va deveni acum evident tuturor celor care cunosc Adevărul.

Acum, istoria se va repeta dar Adevărul nu va fi tăgăduit. Totuși cei care Mă vor tăgădui, în timp, se vor întoarce la Mine. Cei care știu că profețiile prezise – cum că Biserica Mea va fi ținta finală din planul de îndepărtare a tuturor urmelor Mele, ale lui Isus Cristos, din lume – au loc acum, Mă vor urma în cadrul rămășiței armatei Mele. Ei vor rămâne loiali Învățăturilor Mele până la sfârșitul timpurilor.

Nimeni nu poate opri răspândirea Adevăratului Cuvânt al lui Dumnezeu. Nimeni. Domnia din Casa lui Petru va fi scurtă și, în curând, Preaiubitul Meu Papă Benedict îi va conduce pe copiii lui Dumnezeu din locul său din exil. Petru, Apostolul Meu, întemeietorul Bisericii Mele de pe pământ, îl va conduce în timpul ultimelor zile dificile, când Biserica Mea se luptă pentru Viața sa.

Al vostru Isus am citit


893. Acest foc va fi aruncat asupra dușmanilor pământului și peste cei care îi persecută pe acești doi martori

Sâmbătă, 24 august 2013 la ora 23:15

Fiica Mea mult iubită, tu și toți cei care ați fost binecuvântați să cunoașteți Adevărul trebuie să știți că mânia satanei împotriva acestei Misiuni este în creștere.

Intervenția sa îndrăzneață a dus la... citește tot aici

Fiica Mea mult iubită, tu și toți cei care ați fost binecuvântați să cunoașteți Adevărul trebuie să știți că mânia satanei împotriva acestei Misiuni este în creștere.

Intervenția sa îndrăzneață a dus la faptul că el s-a manifestat în fața ta în mod fizic, pentru a treia oară. Deși geme de durere, el nu se poate împotrivi Luminii Mele care este prezentă în tine. Tu trebuie să câștigi puterea de care ai nevoie, prin recitarea Sfântului Rozariu, pentru a-l împiedica să te atace. Oh, dacă sufletele ar putea fi martore la ceea ce Eu permit să înduri tu de dragul acestei Misiuni, ar fi foarte șocate.

Aceia care Mă insultă, în timpul pregătirilor Mele pentru salvarea sufletelor, vor fi aruncați la o parte pe măsură ce această luptă se intensifică, înainte ca anticristul să fie prezentat lumii. Când deveniți ascultători și nu puneți sub semnul întrebării nimic din ceea ce Eu v-am cerut, Eu pot să-i salvez pe mai mulți dintre voi și să vă smulg din capcana înșelăciunii care va fi implantată în mințile voastre de către cel rău.

Nu aveți încredere în Mine că vă pot proteja? Când acceptați Harurile pe care Eu vi le dau pentru a vă ajuta să rezistați durerii respingerii, nu știți că acestea sunt inutile dacă sufletul care le primește are rețineri sau îndoieli? Nu pot să vă copleșesc cu putere, curaj și cu Darul Duhului Sfânt, dacă vă e teamă și vă ascundeți. Trebuie să fiți deschiși Chemării Mele, Iubirii Mele, Darurilor Mele.

Pecețile despre care stă scris în Apocalipsă au fost deja deschise. Acum că ele au fost deschise, focul va lupta împotriva focului. Pe măsura ce erupe focul urii, atunci când fiara se pregătește, Tatăl Meu va turna foc peste Pământ. Acest război nu va fi doar unul al spiritului. Pământul va fi zguduit, împărțit și pârjolit de foc, pe măsură ce Tatăl Meu pedepsește ca să poată întârzia acțiunile grupării răului.

Cei care urmează orbește minciunile impuse lumii de către cel rău trebuie să se teamă de puterea Tatălui Meu. El va întoarce orice act rău pe care îl faceți, oricare dintre voi – în mod conștient sau inconștient - atunci când aduceți omagiu dușmanului lui Dumnezeu. Puterea dată celor Doi Martori ai Mei – Biserica Creștină și Casa lui Israel – va face ca focul să iasă din gurile lor când răspândesc Flăcările Duhului Sfânt. Acest foc va fi aruncat asupra dușmanilor pământului și peste cei care îi persecută pe acești doi martori. Să nu subestimați bătălia pentru suflete, pentru că ea va fi îngrozitoare pentru aceia care neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Însă cei care îl susțin vor fi protejați, ca să poată vesti Adevărul și acelora care nu înțeleg ce s-a abătut asupra omenirii.

Iată de ce trebuie să acceptați Harurile Mele - ca să vă dea puterea de care aveți nevoie pentru a lupta în Armata Mea, ca Eu să pot să pun capăt răutății.

Al vostru Isus am citit


1092. O, vai de cei aleși de Dumnezeu pentru a-I sluji în zilele din urmă, căci ei nu vor fi treji la Chemarea Mea

Duminică, 30 martie 2014 la ora 20:00

Mult iubita Mea fiică, nu trebuie să consideri Cuvintele Mele pentru voi ca fiindu-vă cuvenite, căci ele vă sunt date ca un Act de Mare Milostivire. Ele sunt dăruite lumii nu pentru că omul este demn de... citește tot aici

Mult iubita Mea fiică, nu trebuie să consideri Cuvintele Mele pentru voi ca fiindu-vă cuvenite, căci ele vă sunt date ca un Act de Mare Milostivire. Ele sunt dăruite lumii nu pentru că omul este demn de ele, ci pentru că el însetează după Cuvânt.

Fiecare Dar oferit omului prin mijlocirea Mamei Mele, de la moartea Mea pe Cruce, a fost menit să-i ajute pe toți păcătoșii să se pregătească pentru Măreața Zi. Maica Mea a răspuns Voinței Divine a Tatălui Meu atunci când Mi-a dat naștere Mie, Mântuitorul și Răscumpărătorul lumii. Ea, la rândul ei, a fost aleasă ca mijlocitoare între om și Justiția Divină a lui Dumnezeu. Rolul ei este acela de a interveni în favoarea păcătoșilor, avertizându-i și pregătindu-i ca să Mă primească pe Mine, Fiul ei, în ultima Zi.

Fiecare apariție a iubitei și Binecuvântatei Mele Mame, care a avut loc în lume, s-a produs prin Autoritatea Tatălui Meu. Tot ceea ce ea a prezis se va întâmpla acum, dar tot ceea ce ea a declarat a fost uitat de către majoritatea slujitorilor Mei sfințiți, care au ales să ignore avertizările ei.

O, vai de cei aleși de Domnul pentru a-L sluji în zilele din urmă, căci ei nu vor fi treji la Chemarea Mea. Surzi și orbi, ei vor urma o versiune falsificată a Cărții Tatălui meu și în loc de fructul pe care au fost chemați să îl rodească, nimic altceva decât putreziciune nu se va vărsa din gura lor. Mândri și aroganți, ei neagă intervențiile Mamei Mele, aparițiile ei și chemarea ei pentru a-i aduna și a-i aduce la înțelepciunea Ierarhiei Cerești, acolo unde Adevărul este Rege. Adevărul le-a scăpat și, în loc să se prosterneze în pură umilință înaintea Tronului lui Dumnezeu, ei urmează regulile omului – ale omului care are slăbiciuni și care nu cunoaște Adevărul Promisiunilor făcute de Dumnezeu poporului Său.

Lumea de astăzi poate a făcut progrese mari în medicină, tehnologie și știință, dar a renunțat în schimb la înțelepciunea a ceea ce este necesar pentru a intra în Împărăția Mea, preferând banii, averea și puterea. Toate lucrurile acestei lumi – bani, putere, averi, poziții de putere în guverne – nu înseamnă nimic în Ochii Mei. Eu pot să le șterg cu o simplă mișcare a Mâinii Mele. Voi respectați cunoașterea umană și progresele științei, dar ele sunt fără valoare pentru că ele nu vin de la voi – ci sunt talente dăruite omului de către Dumnezeu, prin Iubirea Sa pentru copiii Săi. Dacă El vi le-ar lua, împreună cu tot confortul material pe care îl aveți, cu ce ați mai rămâne? Cu nimic.

Cei care Mă cunosc cu adevărat nu prețuiesc nimic din acestea, pentru că ei știu că, dacă sunt ai Mei, vor dobândi eliberarea atunci când se încred complet în Mine, pentru că ei știu că nu îi voi lăsa niciodată fără apărare. De ce căutați lucrurile care nu sunt de la Mine – lucruri care nu vă vor împlini niciodată? Cu cât Mă respingeți mai mult și căutați promisiunile deșarte, cu atât vă veți simți mai izolați, pentru că vine timpul ca Eu să despart neghina de grâu.

Singura alegere pe care puteți să o faceți este să deveniți un adevărat copil al lui Dumnezeu, fără de care voi sunteți nimic. Nu contează cine sunteți, ce poziție ocupați în această viață, ce rol jucați. Numai prin iubirea lui Dumnezeu veți fi salvați. Niciun om nu este demn de a sta înaintea Mea. Niciun om nu este atât de pur la suflet încât să poată obține sfințenia. Niciunul dintre voi nu poate fi înălțat în Împărăția Mea prin meritele lui. Doar prin Milostivirea Mea veți deveni demni de a trăi Viața Veșnică.

Al vostru Isus am citit


1266. Eu voi salva 5 miliarde de suflete mulțumită acestei Misiuni

Duminică, 09 noiembrie 2014 la ora 15:20

Mult iubita Mea fiică, ceea ce am vrut Eu să fac dintotdeauna a fost să salvez sufletele copiilor lui Dumnezeu. Tot ceea ce a dorit Tatăl Meu a fost să Îl iubească copiii Lui pe El așa cum El îi iubește... citește tot aici

Mult iubita Mea fiică, ceea ce am vrut Eu să fac dintotdeauna a fost să salvez sufletele copiilor lui Dumnezeu. Tot ceea ce a dorit Tatăl Meu a fost să Îl iubească copiii Lui pe El așa cum El îi iubește pe ei.

Chiar și atunci când primul Său copil i-a respins Iubirea, Scumpul Meu Tată a întocmit Cele Zece Porunci, pentru a-i înlesni omului să trăiască după Regulile Sale. Dorința omului trebuie întotdeauna să fie cea de a sluji Domnului său, iar pentru aceasta omul trebuie să arate iubire fraților și surorilor sale. Respectând Legile lui Dumnezeu, omul Îi va rămâne fidel Lui și va deveni mai apropiat de El. Dar, respingând Cele Zece Porunci, omul creează o mare distanță între el și Dumnezeu.

Misiunea Mea de pe urmă, aceea de a-i aduce omului fructele mântuirii sale, a adus multe Daruri. Doresc acum ca începând din această zi, fiecare dintre voi să recitați în fiecare zi Rugăciunea 33 a Cruciadei de Rugăciune, și să păstrați aproape de voi o copie a Peceții Dumnezeului Celui Viu.Mulți oameni care poate nu au cunoștință de această Misiune pot să primească Protecția dată de Pecete dacă vă rugați voi pentru ei recitând această rugăciune.

Toți copiii lui Dumnezeu care au Pecetea Dumnezeului Celui Viu vor fi imuni la necazurile care vor veni pe măsură ce se desfășoară Marea Strâmtorare. Vă cer să faceți asta azi, pentru că vă promit o mare protecție împotriva celor ce persecută Credința Creștină, și împotriva frământărilor care vor fi văzute în cele patru colțuri ale pământului. Vă cer să nu permiteți ca teama, de niciun fel, să vă tulbure inima. Deoarece doresc, din Milostivirea Mea, să salvez întreaga lume, Eu declar acum că voi salva cinci miliarde de suflete mulțumită acestei Misiuni. Declar că aceasta este una dintre cele mai mari Milostiviri pe care Eu le-am revărsat vreodată în istoria omenirii.

Să mai știți de asemenea că într-atât de mare este Îndurarea Mea încât Eu voi scurta suferința care va fi impusă omenirii de către fiară. Dar întâi va avea loc Pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că așa a fost profețit și pentru că ea este o parte necesară a purificării finale a omului.

Încredeți-vă în Mine. Înălțați-vă inima și nu vă temeți niciodată de răul și de nelegiuirea la care veți fi în curând martori. Dacă voi credeți în Mine, atunci permiteți bucuriei să vă umple sufletul. Eu îi voi mântui pe toți cei pentru care voi implorați Milostivirea Mea prin recitarea rugăciunilor Cruciadei. Unicul păcat care nu poate fi iertat este păcatul veșnic al hulirii Duhului Sfânt (blasfemia împotriva Duhului Sfânt n.tr.).

Astăzi este ziua în care Eu promit în mod solemn să aduc omenirii iubirea, pacea și bucuria Împărăției Mele prin mântuirea a cinci miliarde de suflete.

Eu vă iubesc și vă prețuiesc pe toți. Nu e nimic ce nu aș face Eu pentru voi dacă este conform cu Voia lui Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie să faceți este să cereți.

Isus al vostru am citit