Au fost găsite 4 mesaje conform filtrelor de căutare.

352. Dumnezeu Tatăl: Ridicați-vă acum și primiți pecetea Mea, pecetea Dumnezeului celui Viu

Luni, 20 februarie 2012 la ora 12:20

Prea iubita Mea fiică, Inima-Mi zvâcnește cu durere, datorită păcatelor copiilor Mei.

Ca oricărui Tată iubitor, Mi se frânge inima din cauza urii unora împotriva altora.

Este ca o sabie care străpunge... citește tot aici

Prea iubita Mea fiică, Inima-Mi zvâcnește cu durere, datorită păcatelor copiilor Mei.

Ca oricărui Tată iubitor, Mi se frânge inima din cauza urii unora împotriva altora.

Este ca o sabie care străpunge Inima Mea și nu mai iese.

Eu sunt Dumnezeu cel Preaînalt, care datorită voinței libere dăruite copiilor Mei, trebuie să îndur o durere continuă, până când se va realiza Noul Paradis de pe Pământ.

Atunci, copiii Mei, vă veți uni potrivit Voinței Mele Sfinte.

Până când asta nu se va întâmpla, nu va fi pace pe Pământ.

Doar când cel rău și toți cei care-l urmează ca și niște sclavi vor fi distruși, lumea se va liniști.

Fiica Mea, spune-le copiilor Mei că Eu nu Mă bucur la gândul pedepsirii lor, deoarece îi iubesc.

Ei sunt ai Mei, creaturile Mele dragi. Să văd cum sufletele lor sunt corupte de satana, pentru Mine ca Tată iubitor este o suferință continuă.

Doresc să vă iau pe voi toți, iubiții Mei copii, care cunoașteți și înțelegeți Iubirea Mea pentru voi, și să vă conduc în frumusețea Noului Paradis de pe Pământ.

Vă promit că prigoana va fi de scurtă durată și că voi veți fi ocrotiți.

Pentru că Eu acum vă dăruiesc Pecetea Dragostei și a Ocrotirii Mele.

Prin asta veți scăpa neobservați de cei care vor provoca greutăți în țările voastre.

Pecetea Mea este Promisiunea Mântuirii. Cu această pecete, puterea Mea se va revărsa asupra voastră și voi nu veți avea parte de nici un rău.

Copiii Mei, asta este o minune și vor fi binecuvântați cu acest dar divin numai cei care, ca și copiii mici, se vor prosterna cu iubire înaintea Mea, Domnul lor, Creatorul Atotputernic.

Ridicați-vă acum și primiți Pecetea Mea, Pecetea Dumnezeului celui Viu.

Rugăciunea (33) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a primi Pecetea Dumnezeului Celui Viu

"O, Dumnezeul meu, Tată iubitor, primesc cu iubire și recunoștință Pecetea divină a Protecției Tale. Dumnezeirea Ta cuprinde trupul și sufletul meu pentru veșnicie. Cu recunoștință smerită mă plec, și-ți ofer Ție, iubitul meu Tată, iubirea mea profundă și fidelitatea mea. Te implor ca prin această Pecete specială să mă aperi pe mine și pe cei dragi mie, și eu Îți promit că-mi voi trăi viața în slujire pentru Tine, acum și-n vecii vecilor. Te iubesc, Tată drag. În aceste timpuri, Te consolez, Tată scump. Îți ofer Trupul și Sângele, Sufletul și Dumnezeirea Preaiubitului Tău Fiu, pentru ispășirea păcatelor lumii și mântuirea fiecărui copil al Tău. Amin."

Mergeți acum copii și nu vă fie frică. Încredeți-vă în Mine, Tatăl vostru iubit, care din iubire v-a creat pe fiecare dintre voi.

Eu cunosc fiecare suflet, fiecare părticică a voastră îmi este cunoscută. Nici unul nu este mai puțin iubit decât celălalt.

Tocmai de aceea nu vreau să pierd nici un suflet. Nici unul.

Vă rog să continuați să vă rugați în fiecare zi Rozariul Milostivirii Divine.

Într-o bună zi veți înțelege de ce este necesară această purificare.

Iubitul vostru Tată Ceresc, Dumnezeu cel Preaînalt am citit


918. Dumnezeu Tatăl: Vouă celor născuți în familii păgâne, și care n-aveți nici o vină pentru asta, Eu vă voi oferi milostivire

Luni, 16 septembrie 2013 la ora 16:20

Fiica Mea dragă, rasa umană este, în mare măsură, insensibilă la Existența Mea. Foarte mulți știu puține despre Mine, Tatăl lor, Creatorul lor. Slujitorii Mei sfințiți, inclusiv cei care cred în Mine,... citește tot aici

Fiica Mea dragă, rasa umană este, în mare măsură, insensibilă la Existența Mea. Foarte mulți știu puține despre Mine, Tatăl lor, Creatorul lor. Slujitorii Mei sfințiți, inclusiv cei care cred în Mine, Creatorul a toate câte sunt, au eșuat în pregătirea oamenilor pentru pedeapsa cu care se pot confrunta dacă nu își dau seama de căile lor greșite.

Dorința de a crede că “totul va fi bine” a condus la faptul că mulți dintre copii Mei nu cred în existența iadului. Acesta este un loc în care ajung oamenii care refuză Milostivirea Mea, intervenția Mea de a salva sufletele. Păcatul de moarte care nu a fost șters prin reconciliere va conduce sufletele în abisul iadului. Cei care nu sunt vinovați de păcat de moarte, însă nu cred în Mine, și în schimb cred într-o existență care a fost creată și fabricată în mintea lor de către idolii falși, aceștia trebuie să se teamă.

Dacă Mă veți respinge pe Mine, Creatorul vostru, vă veți întoarce împotriva Mea. Vă veți izola singuri. Atunci când adevărul Divinității Mele vă va fi revelat, mulți dintre voi vă veți opune cu înverșunare Mie, și orice aș face Eu nimic nu vă va salva din focurile iadului. Eu pot să folosesc orice Putere Divină, dar nu voi putea niciodată să vă forțez să acceptați Milostivirea Mea. Nimic nu vă va putea ajuta în afară de rugăciunile sufletelor alese. Aceasta înseamnă că nu veți vedea niciodată Fața Mea. Oricine vă spune că nu contează dacă nu acceptați Existența Mea, este un mincinos. Doar cei care Mă acceptă pe Mine, și numai prin Milostivirea unicului Meu Fiu, pot să intre în Împărăția Mea. Dacă sunteți un suflet bun și iubitor, însă continuați să Mă respingeți – chiar și atunci când Adevărul vă va fi făcut cunoscut – atunci și voi veți fi alungați de la Mine. Viața veșnică nu va fi a voastră.

Eu revărs acum Darul purificării asupra voastră, a tuturora, în mod special asupra ateilor și păgânilor. Această purificare va fi dureroasă, dar în multe cazuri va deschide ochii către Adevăr. Vouă celor născuți în familii păgâne, și care n-aveți nici o vină pentru asta, Eu vă voi oferi milostivire. Însă acelora dintre voi cărora v-a fost dată Evanghelia și care știți despre Existența Sfintei Treimi a lui Dumnezeu, dar care Mă respingeți acum, până când nu vă întoarceți și nu vă ispășiți păcatele voastre, vă spun: pentru voi nu va exista decât o slabă speranță. Apoi trebuie să implorați salvarea sufletului vostru.

Tatăl vostru, Dumnezeu cel Preaînalt am citit


949. Ei vor urma calea distrugerii, precum mieii la tăiere

Luni, 21 octombrie 2013 la ora 10:56

Draga Mea fiică, cea mai mare trădare a iubiților Mei ucenici fideli – aceia care vor susține mereu cu fermitate Adevărul – va veni din partea acelor discipoli din Biserica Mea care vor cădea pradă marii... citește tot aici

Draga Mea fiică, cea mai mare trădare a iubiților Mei ucenici fideli – aceia care vor susține mereu cu fermitate Adevărul – va veni din partea acelor discipoli din Biserica Mea care vor cădea pradă marii înșelăciuni.

Foarte mulți oameni, din cauza loialității lor greșit îndrumate, vor fi înșelați de către impostorul care va prelua puterea în Bisericile Mele de pretutindeni. Deși uneori nu se vor simți în largul lor atunci când vor auzi interpretările ciudate ale Cuvântului Meu Sfânt, care nu vor fi luate în contextul corect, ei vor urma calea distrugerii, precum mieii la tăiere. Ei îl vor lăuda cu generozitate pe falsul profet și îl vor saluta ca pe un mare dictator, și vor deveni ca unul pentru a crea o mare armată. Această armată va provoca cea mai mare persecuție asupra fraților lor creștini. Fratele va lupta contra fratelui în această bătălie teribilă pentru Adevăr. Numărul celor care vor urma Treimea nelegiuită formată din profetul mincinos, anticristul și satana, va fi mult mai mare decât numărul celor care rămân fideli Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, așa cum a fost el lăsat de la începuturi.

Voi, poporul Meu ales, care nu vă abateți de la Adevăr, veți găsi dificilă această călătorie. Nici o clipă în viața voastră nu v-ați fi imaginat această teribilă înșelăciune, la care sunteți pe cale să asistați. Dușmanii Mei sunt bine pregătiți, au o mare influență și au o finanțare solidă. Ei au multe avantaje, însă nu au de partea lor Puterea lui Dumnezeu. Nu numai că ei nu posedă Puterea lui Dumnezeu, Tatăl Meu Cel Atotputernic, dar în plus, ei pot fi doborâți în orice clipă de Voia Lui. Din păcate, ei vor îndepărta de la Mine multe suflete iar Eu voi permite acest lucru, ca parte a purificării finale a omenirii. Această perioadă de pe Pământ va separa binele de rău.

Ce vreau să spun prin asta? Veți spune, desigur, că vor fi păcăliți cei buni și că aceasta nu este vina lor. Aveți dreptate. Însă atunci când cei care zic că sunt creștini adevărați acceptă erezia în locul Cuvântului Meu Sfânt, ei hulesc împotriva Mea. Ei cunosc bine Adevărul și trebuie să fie atenți la Cuvântul Meu în fiecare secundă. Mulți dintre voi sunteți adormiți. Foarte mulți nu Mă cunoașteți cu adevărat deoarece nu aveți umilință în suflet, pentru că sunteți atât de mândri de cât de mult cunoașteți voi Sfânta Scriptură. Mulți dintre voi nu ați reușit să citiți Evangheliile și nici nu înțelegeți ce se va întâmpla înainte de a doua Mea Venire. Voi încă nu știți că Adevărul v-a fost deja dăruit în Preasfânta Biblie. De ce continuați să sfidați Cuvântul lui Dumnezeu, să respingeți și să luptați împotriva Mâinii care v-a creat? Nu sunteți cu nimic mai informați decât cei ce M-au răstignit. Nu aveți mai multe cunoștințe decât fariseii, care credeau că interpretarea lor asupra Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu era superioară celei date de Fiul omului. Refuzând să acceptați profețiile finale, Mă veți nega. Toate serviciile aduse Mie nu vor mai însemna nimic, deoarece voi îl veți urma pe cel trimis de satana ca să vă ia dreptul de a moșteni Paradisul Meu.

Cât de tare Mă faceți să plâng. Modul în care Mă veți trăda se va vedea în persecuțiile pe care voi le veți aduce asupra celor pe care îi numiți, în numele Meu, frații și surorile voastre. Veți fi îndoctrinați cu minciuni, la fel cum și alții dinaintea voastră au fost îndoctrinați în trecut, de către liderii șireți și dictatori. Pentru că vă lipsește dragostea adevărată pentru Mine, care necesită mari sacrificii, voi Îmi veți aduce multă durere și suferință. În timp ce dușmanii Bisericii Mele vă vor atrage într-o plasă a minciunii, voi le veți cânta laude, îi veți adora și îi veți iubi pe toți aceia care Mă urăsc pe Mine, iar Eu voi fi uitat.

Amintiți-vă aceste cuvinte. Când puneți falși dumnezei înaintea Mea, veți provoca Mânia lui Dumnezeu.

Al vostru Isus am citit


1116. Mama Mântuirii: Zilele de dinaintea sosirii lui anticrist vor fi zile de mare sărbătoare

Duminică, 27 aprilie 2014 la ora 23:20

Dragii mei copii, permiteți Luminii lui Dumnezeu să se pogoare asupra voastră, întrucât planurile de pregătire a lumii pentru A Doua Venire a Fiului Meu, Isus Cristos, au fost încheiate. Toate vor fi de... citește tot aici

Dragii mei copii, permiteți Luminii lui Dumnezeu să se pogoare asupra voastră, întrucât planurile de pregătire a lumii pentru A Doua Venire a Fiului Meu, Isus Cristos, au fost încheiate. Toate vor fi de acum după Voia Sfântă a lui Dumnezeu și eu vă rog să folosiți rugăciunea ca pe cea mai bună armură pe care o aveți, pentru că bătălia pentru copiii lui Dumnezeu va deveni tot mai intensă. Spre deosebire de războaiele din trecut, bătălia pentru suflete va fi foarte înșelătoare, deoarece dușmanul va fi perceput ca și prieten, în timp ce adevărata Biserică a lui Cristos va fi declarată ca fiind inamicul.

Cât de puternici va trebui să fiți, pentru a fi cu adevărat soldați ai lui Cristos! Niciodată nu trebuie să cedați presiunii de a rosti sacrilegiile la care vi se va cere să participați, în public și dinaintea altarelor Fiului meu. Când veți vedea că oameni cu funcții înalte din Bisericile Fiului Meu vă vor pretinde să vă plecați înaintea lor, în locuri din care lipsește Semnul Crucii, atunci să fugiți pentru a nu fi atrași în eroare. Veți ști că a sosit timpul ca anticristul să intre în Biserica Fiului Meu, când veți vedea tabernacolele modificate și, în multe cazuri, înlocuite cu versiuni din lemn.

Copii, vă rog să fiți atenți, căci mulți dintre voi vor întoarce spatele Adevărului pentru că vor considera Adevărul aproape imposibil de acceptat. Zilele de dinaintea sosirii lui anticrist vor fi zile de mare sărbătoare, în multe biserici, în toate ramurile Creștinismului și ale altor religii. Toate legile vor fi fost deja schimbate, Liturghia re-creată, Sfintele Sacramente denaturate, până când, în final, Slujba Liturghiei nu va mai fi celebrată conform Sfintei Doctrine.

În ziua în care anticristul se va așeza plin de trufie pe tronul lui, Prezența Fiului Meu deja nu va mai exista. Începând din acea zi, va deveni foarte greu pentru cei care îl iubesc pe Fiul Meu să-i rămână fideli, așa cum ar trebui, pentru că toate ororile vor fi prezentate dinaintea lor. Când veți fi înconjurați de foarte multă confuzie și când va deveni o ofensă să puneți sub semnul întrebării noua ierarhie, voi veți fi tentați să renunțați și să acceptați noua religie mondială, de frica pierderii prietenilor și familiei.

Armata lui Dumnezeu – Rămășița – va crește și se va răspândi, iar Rugăciunile Cruciadei vor asigura o mare tărie tuturor. Fiul Meu va interveni și vă va ajuta să treceți prin încercările care vor apărea în fața voastră, iar voi veți ști că Puterea Lui este cea care vă dă curaj și perseverență. Pentru că numai cei puternici dintre voi vor rămâne fideli Cuvântului Sfânt a lui Dumnezeu, dar chiar și dacă Rămășița Armatei lui Cristos va fi numai o părticică din mărimea armatei fiarei, Dumnezeu o va umple cu puterea unui leu. El îi va întări pe cei slabi și le va dărui mari Haruri. El va slăbi puterile celor care vor deveni devotați lui anticrist. Toate aceste evenimente pot părea înspăimântătoare însă, în realitate, ele vor părea pentru cei mulți ca o nouă eră de unitate și pace în lume. Oamenii vor aplauda noua biserică mondială și vor spune: „ce minune mare a făcut Dumnezeu.” Ei îi vor venera pe bărbații dinăuntrul bisericii și dinafara ei, care au făcut posibilă această unitate. Laude și onoruri mari vor fi aduse acestor bărbați, care vor fi salutați cu cântece răsunătoare, precum și cu un semn special de recunoaștere, în toate adunările publice.

Vor fi sărbători, celebrări și ceremonii de onoare, în cadrul cărora vor fi preamăriți ereticii. Veți vedea mare bogăție, unitate între diferite credințe și oameni importanți tratați ca sfinți în viață – cu excepția unuia. Cel la care mă refer este anticrist, iar ei vor crede că el este Isus Cristos.

Mama voastră iubită,
Mama Mântuirii am citit