Au fost găsite 11 mesaje conform filtrelor de căutare.

455. Satana intenționează să otrăvească rațiunea unor suflete alese, referitor la această misiune

Marți, 05 iunie 2012 la ora 22:00

Fiica Mea, nu este înțelept ca aceia care îi urmează pe vizionarii Mei din întreaga lume să cedeze în fața noului plan al celui rău.

Satana intenționează să otrăvească mințile unora dintre sufletele Mele... citește tot aici

Fiica Mea, nu este înțelept ca aceia care îi urmează pe vizionarii Mei din întreaga lume să cedeze în fața noului plan al celui rău.

Satana intenționează să otrăvească mințile unora dintre sufletele Mele alese, referitor la această misiune.

El îi va întoarce pe unul împotriva celuilalt.

El va crea îndoieli printre ei față de aceste mesaje Sfinte și îți va provoca o durere și o tristețe și mai mari.

Gelozia spirituală se va ridica ca o fiară din adâncul oceanului și se va revărsa ca un potop teribil de ură, nu numai peste Mesajele Mele, dar și peste tine.

Trebuie să te rogi, pentru că aceasta se va întâmpla curând.

Așteaptă aceste evenimente în rugăciune zilnică și nu permite acestui șir de atacuri să te descurajeze.

Cei care mă urmează trebuie să fie atenți la acest lucru pentru că atunci când începe, în decursul lunii viitoare, veți fi și voi tentați să vă îndoiți de Sfântul Meu Cuvânt.

Această profeție se va împlini în fața ochilor voștri și această misiune va fi supusă celui mai rău și dureros atac de până acum.

Atacurile vor veni nu numai din partea celor care răspândesc mesaje ale unor vizionari și profeți moderni considerați de ei adevărați, ci vor fi și sprijiniți de către unii slujitori sfințiți.

Veninul va otrăvi multe suflete și mulți Mă vor respinge.

Fiica Mea, ignoră aceste atacuri. Mergi înainte și dă lumii cât poți de repede Mesajele Mele.

Este important să răspândiți Sfântul Meu Cuvânt și Rugăciunile Mele chiar și printre cei care nu doresc să Mă asculte. Când le vor fi prezentate aceste mesaje mulți vor simți remușcare pentru ceea ce au făcut și vor primi harurile pentru a vedea Adevărul.

Niciodată nu subestimați puterea satanei de a vă influența.

El țintește în mod special sufletele de care Eu am nevoie pentru a Mă ajuta în misiunea de a salva omenirea.

Mântuitorul vostru iubit
Isus Cristos am citit


516. Dacă credeți în existența lui satana, atunci știți că tot ce este nedrept și rău în lume este cauzat de el

Duminică, 05 august 2012 la ora 17:40

Prea iubita Mea fiică, îi chem pe toți, tineri și bătrâni, care sunt nesiguri în ceea ce privește credința lor în Dumnezeu.

Fac apel la aceia dintre voi care cred în Mine dar care nu vorbesc cu Mine, nu... citește tot aici

Prea iubita Mea fiică, îi chem pe toți, tineri și bătrâni, care sunt nesiguri în ceea ce privește credința lor în Dumnezeu.

Fac apel la aceia dintre voi care cred în Mine dar care nu vorbesc cu Mine, nu beneficiază de Sacramente, sau nu frecventează bisericile pentru a Mă onora.

Vă iubesc. Nu vă voi părăsi niciodată și în scurt timp vă va fi dat un Dar special.

Veți experimenta cum va fi atunci când veți apărea în fața Mea în Ziua Judecății. Apoi veți uita de toate îndoielile voastre.

Mulți dintre voi, în pofida lipsei de credință, Mă onorează în multe feluri, dar nu-și dau seama de acest lucru.

Voi, în viețile voastre cotidiene, simțiți iubire, îngrijorare și simpatie pentru alții.

Simțiți nevoia de a vă lupta cu nedreptatea și vă repugnă atunci când sunteți martori la acte imorale, comise de alții asupra celor mai puțin norocoși decât ei înșiși.

Arătați altora dragoste și-i îngrijiți pe cei care au nevoie de ajutorul vostru.

Urâți ideea de a profita de alții și sunteți sensibili la nevoile celor care suferă în această viață.

Vă iubiți familia.

Râdeți și vă bucurați atunci când sunteți cu prietenii și simțiți o iubire și o prietenie imensă pentru cei care sunt aproape de inima voastră.

Când vă căsătoriți simțiți o dragoste copleșitoare pentru soț sau soție. Apoi, când aveți copii, iubirea pe care o simțiți depășește orice imaginație.

Plângeți lacrimi de remușcare atunci când răniți pe cineva. Iertați pe alții atunci când vă ofensează, vă insultă sau vă cauzează un prejudiciu.

De unde credeți că vine această iubire și aceste emoții? Nu știți că ele pot veni doar de la Dumnezeu?

Iubirea este dificil de explicat. Este dificil de analizat și nu va putea fi niciodată dovedită de știință, pentru că este un Dar de la Dumnezeu.

În schimb, ura provine din partea întunecată.

Multor oameni, satana nu li se pare real, dar el există.

Mulți dintre voi nu cred în existența celui rău sau a duhurilor diabolice, deoarece ele au grijă să nu se descopere.

Dacă credeți în existența lui satana, atunci să știți că tot ce este nedrept și rău în lume este cauzat de el.

El este regele minciunii și are puterea de a vă orbi ca să nu vedeți Adevărul existenței voastre.

Din cauza orbirii voastre, Milostivirea Mea este pe cale să acopere lumea pentru a vă dovedi că Eu exist.

Fiți pregătiți pentru această zi, pentru că se va întâmpla curând.

Când semnele de pe cer vă vor fi arătate și veți fi martori la ciocnirea, zgomotul și tremurul pământului, să știți că Am venit să vă trezesc.

Atunci când se vor întâmpla acestea, Eu vă implor să vă întoarceți la Mine, pentru că vreau să vă umplu cu dragostea Mea, aducând astfel iubire și bucurie în inimile voastre.

Când Milostivirea Mea vă va cuprinde, veți simți în sfârșit pace.

Vă iubesc și nu vă voi părăsi niciodată.

Aștept răspunsul vostru când va veni această zi măreață.

Al vostru Isus am citit


518. Aceasta este ultima Mea misiune pe pământ în care Mesaje Sfinte de la Sfânta Treime sunt date lumii

Marți, 07 august 2012 la ora 15:50

Prea iubita Mea fiică, dragostea Mea pentru tine este pe cât de puternică pe atât de tainică, chiar dacă în acest moment pentru tine nu pare a fi așa.

Trebuie să petreci mai mult timp în Compania Mea... citește tot aici

Prea iubita Mea fiică, dragostea Mea pentru tine este pe cât de puternică pe atât de tainică, chiar dacă în acest moment pentru tine nu pare a fi așa.

Trebuie să petreci mai mult timp în Compania Mea pentru că doar așa vei găsi pace pentru această misiune.

Harurile Mele îți umplu acum sufletul, pentru ca să poți comunica lumii mesajele Mele cât mai repede cu putință.

Fiica Mea, cât sunt de obosit și cât de însingurat în Inima Mea!

Mă frământ pentru toate acele suflete nevinovate care nu știu de Existența Mea. Sunt buni la inimă, sunt creștini prin felul cum îi tratează pe ceilalți, și totuși ei nu cred că Eu exist.

Îi privesc cum își trăiesc viața cotidiană fără nici o credință în existența lui Dumnezeu sau în viața lor viitoare din Noul Paradis.

Vă rog, ajutați-Mă să le spun că îi iubesc.

Răspândiți Cuvântul Meu, iar Eu voi aprinde o scânteie în sufletele lor pentru a Mă recunoaște.

Fiica Mea, nu contează dacă ei te resping pe tine sau pe iubiții Mei discipoli. Tot ce este necesar este să le fie permis să citească Mesajele Mele.

Eu voi trimite Duhul Sfânt, și ca o scânteie, deși mică, va aprinde în sufletele lor o flacără a iubirii Mele.

Aceasta este ultima Mea misiune pe pământ în care Mesaje Sfinte de la Sfânta Treime sunt date lumii.

Duhul Sfânt este prezent în aceste Cuvinte de proveniență dumnezeiască. Acestea sunt hrana voastră pentru a vă hrăni sufletele, pentru a vă ajuta să vă pregătiți pentru luptă.

Ascultați Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Luați-l, împărtășiți-l și uniți-i pe toți copiii lui Dumnezeu gata de luptă.

Aduceți-i pe toți frații și surorile voastre, mai ales pe cei care se zbat să creadă în Dumnezeu, spre Milostivirea Mea necuprinsă.

Inima Mea suspină din dragoste pentru ei. Fiecare dintre ei este un copil al lui Dumnezeu.

Am nevoie de sufletele lor, astfel încât să pot să Mă îngrijesc de viitorul lor ca să poată avea parte de viață veșnică și fericire.

Nu suport să mă gândesc la ceea ce se va întâmpla cu ele, dacă nu voi reuși să le salvez.

Fiica Mea, în timp ce Milostivirea Mea Divină va salva o mare parte din omenire, am nevoie de tine și de cei care Mă urmează, de slujitorii Mei sfințiți și oameni obișnuiți, să răspândească Cuvântul Meu ca pe un năvod și să-i găsească pe toți acei sărmani oameni, nefericiți și confuzi, care au nevoie de Iubirea lui Dumnezeu.

Întindeți năvodul Iubirii Mele, ca și pescarul în larg, cât mai departe, în locuri unde Dumnezeu este respins în totalitate, este disprețuit sau urât.

Apoi duceți-vă și găsiți-i pe tineri, scumpii copii ai lui Dumnezeu, care nu știu nimic despre Creștinism, în pofida faptului că trăiesc în țările așa-zise creștine.

Mergeți cât mai departe, până-n Rusia, China și în țările în care Dumnezeu nu este venerat, și atrageți sufletele.

Hrăniți-i cu mesajele Mele. Nu contează cum comunicați, dar faceți-o într-un mod în care să nu pară că le țineți o predică.

Ademeniți-i prin ceea ce i-ar putea interesa. Utilizați orice mijloc de comunicare modernă pentru a face asta. Am nevoie de ei repede. Mă bazez pe toți adepții Mei în răspândirea Cuvântului Meu.

Eu vă voi îndruma.

Veți ști în inimile voastre ce să faceți. Rugați-mă să vă ajut cu această Rugăciune specială a Cruciadei pentru a vă întări.

Rugăciunea (72) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru discipoli

"Isuse drag, eu sunt pregătit să răspândesc Cuvântul Tău Sfânt. Dă-mi curajul, puterea și cunoașterea, pentru a împărtăși Adevărul astfel încât să pot aduce la Tine cât mai multe suflete. Pune-mă în Inima Ta Sfântă și acoperă-mă cu Prețiosul Tău Sânge, astfel încât să mă umplu de haruri pentru a răspândi convertirea spre mântuirea tuturor copiilor lui Dumnezeu, în toate părțile lumii, indiferent de credința lor. Eu, discipolul Tău iubit, mă încred întotdeauna în Tine. Amin."

Al vostru Isus am citit


600. Aceia care înjosesc Cuvântul Meu dat ție, fiica Mea, Mă sfâșie pâna la os într-o durere agonizantă

Vineri, 26 octombrie 2012 la ora 18:00

Mult iubita Mea fiică, Împărăția Mea de pe pământ este gata să devină realitate.

Noua Împărăție, Noul Paradis promis de atâta timp de către iubitul Meu Părinte Veșnic, este cel mai mare Dar.

Secretul... citește tot aici

Mult iubita Mea fiică, Împărăția Mea de pe pământ este gata să devină realitate.

Noua Împărăție, Noul Paradis promis de atâta timp de către iubitul Meu Părinte Veșnic, este cel mai mare Dar.

Secretul pentru înțelegerea Noii Mele Împărății este misterul suferințelor Mele din Grădina Ghetsimani. Când am căzut la pământ, prosternat în fața Tatălui Meu, plângând cu durere, a fost din cauza pierderilor viitoare ale sufletelor care vor arde în flăcările iadului, în ciuda Jertfei Mele de pe Cruce.

Umilirea Mea prin mâna lui Pilat din Pont a fost dureroasă pentru Mine, nu datorită batjocoririi publice, ci pentru că știam că acele suflete vor fi pierdute pentru Mine. Și, astfel, am plâns cu lacrimi amare când îi priveam cum sunt înșelați de către satana, o forță a răului pe care ei nu o puteau vedea dar care infesta fiecare fibră a ființei lor.

Când tu, fiica Mea, Mă vezi îngrijorat, este pentru că am un motiv întemeiat. Plâng, de asemenea, pentru acele suflete care batjocoresc aceste mesaje. Ei nu se găsesc în postura de a fi în uniune cu Mine. Din cauza păcatelor lor de mândrie, de aroganță, de lipsă de cunoaștere și de smerenie, ei insultă Cuvântul Meu.

Apoi ei încearcă să împiedice inimile celor la care Eu vreau să ajung ca să îmbrățișeze Sfântul Meu Cuvânt.

Plâng, de asemenea, și pentru ei, pentru că ei nu știu ce consecințe serioase au acțiunile lor de trădare a Adevăratului Meu Cuvânt, așa cum este El prezentat acum pentru fiecare dintre copiii lui Dumnezeu.

Atât de multe suflete vor fi pierdute pentru că vor fi lipsite de Cuvântul Meu din cauza acțiunilor celor care spun că Mă reprezintă pe Mine.

Sufăr acum exact așa cum am suferit acea teribilă agonie când am acceptat batjocura celor care stăteau lângă tronul aurit al lui Pilat din Pont. Durerea pe care o sufăr acum prin tine, fiica Mea, nu este deosebită de cea de atunci.

Aceia care înjosesc Cuvântul Meu dat ție, fiica Mea, Mă sfâșie până la os, într-o durere agonizantă.

Au înfipt ultimele cuie în sufletul Meu plin de suferință, pe măsură ce încerc, încă o dată, să salvez specia umană de la distrugere.

Rugați-vă ca Tatăl Meu, în Milostivirea Sa, să fie tolerant cu aceste suflete care se străduiesc, prin mâna Înșelătorului, să facă neputincios Cuvântul Lui Dumnezeu.

Fiți atenți, copiii Mei, la cei care se opun cu vehemență Cuvântului Meu din aceste mesaje. Trebuie să vă rugați pentru sufletele lor.

Isus al vostru am citit


629. Indiferent cât de importante ar fi pentru voi posesiunile voastre pământești, ele nu valorează nimic

Miercuri, 28 noiembrie 2012 la ora 19:40

Mult iubita Mea fiică, în timpul schimbărilor care vor izbucni foarte curând în întreaga lume, nimeni nu trebuie să uite că Dumnezeu a creat lumea și că numai de Mâna Lui și prin Puterea Lui, lumea se... citește tot aici

Mult iubita Mea fiică, în timpul schimbărilor care vor izbucni foarte curând în întreaga lume, nimeni nu trebuie să uite că Dumnezeu a creat lumea și că numai de Mâna Lui și prin Puterea Lui, lumea se va sfârși în modul pe care îl cunoști.

Niciun guvern, niciun conducător sau om nu pot controla existența omenirii ori moartea, pentru că doar Dumnezeu poate hotărî când sufletul părăsește trupul.

Indiferent cât de importante sunt pentru voi bunurile voastre pământești, ele nu valorează nimic. Cu toate acestea, mulți oameni își petrec toată viața urmărind visuri de faimă, bogăție și strâng bunuri materiale, care li se pot lua în orice moment.

De aceea aceste suflete, pentru care Eu simt o compasiune adâncă, suferă pierderea bogățiilor. Eu permit ca să fie dezgoliți de toate aceste bogății pentru ca să pot să îi purific.

Mulți oameni în lume au pierdut mult din cauza corupției și a organizațiilor lacome. Totuși, Eu permit această suferință, deși ei au nevoie să mănânce și să aibă un acoperiș deasupra capului.

Pentru că numai atunci aceste suflete se întorc la mine pentru ajutor. Aceasta este o formă de purificare, astfel încât omul să poată să vină smerit înaintea Mea, pentru că smerenia este o calitate esențială pe care trebuie să o aibă ca să poată intra în Împărăția Mea.

Nu vă temeți când vă veți afla în această postură. Va fi doar pentru o perioadă scurtă și este rezultatul acțiunilor voastre. În timp, totul va fi bine. Acest timp este dat ca să reflectați la viitorul vostru și la locul pe care îl păstrez pentru voi în Noul Meu Paradis.

Trebuie să vă câștigați dreptul de a merge împreună cu Mine. Timpul vostru pe pământ este trecător. Multe suflete care văd lumea ca pe un loc al minunilor materiale trebuie să înțeleagă că acestea nu sunt decât reflecții palide ale darurilor mărețe și extraordinare care vă așteaptă pe toți cei care veți trăi în Noua Eră Glorioasă.

Timpul vostru pe pământ este întrețesut cu suferință, nemulțumire, ură și disperare, din cauza prezenței satanei.

Deși voi nu îl puteți vedea, el și îngerii lui căzuți sunt peste tot, îndemnând, îmboldind și ispitind omenirea ziua întreagă.

Mulți oameni nu pot accepta existența lui și acesta este un fapt foarte îngrijorător. Totuși, mulți nu pot nega ura pe care o simt când sunt victima mâniei altei persoane. Ura nu poate veni decât dintr-o singură sursă. Nu este ceva care există de la sine. Ea se varsă din gura fiarei.

Sufletele care-și lasă deschise porțile, pentru că nu acceptă că există păcat, vor fi ținte ușoare pentru cel rău. Ele vor fi atrase în ispitele pe care acesta li le pune în față, de obicei prin păcate carnale. Aceste suflete sunt pradă ușoară și nu vor suferi cum suferă cei care îi opun rezistență. Sufletele care Mă iubesc pe Mine, Isus al lor, și care urmează Învățăturile Mele cu inima smerită, sunt cele asupra cărora cel rău se concentrează cel mai mult.

Acestea sunt sufletele asupra cărora satanei îi este foarte greu să biruiască. Acestea sunt sufletele care, prin rugăciunile și suferințele lor pentru Mine, îl fac să se ascundă și să urle în agonie.

Voi, cei care Mă iubiți, să știți că doar prin perseverență și răbdare puteți depăși strânsoarea pe care el o are și care slăbește cu fiecare oră care trece, din cauza acestei Misiuni.

Dacă și când veți fi atacați verbal, fără nici un motiv, sau când sunteți denigrați pentru Numele Meu, să știți atunci că rugăciunile voastre salvează suflete.

Vă rog să rămâneți tăcuți în timpul acestor atacuri, pentru că atunci când vă angajați în dispută cu cei care vă atacă, îi dați multă putere celui rău.

Rămâneți puternici, iubiții Mei discipoli, de dragul Meu. Eu vă voi susține și în curând suferința se va sfârși.

Iubitul vostru Isus am citit


638. Avertismentul îi va purifica pe copiii lui Dumnezeu pregătindu-i pentru a Doua Mea Venire

Sâmbătă, 08 decembrie 2012 la ora 11:40

Prea iubita Mea fiică, așa cum Tatăl Meu a pregătit lumea pentru Prima Mea Venire, tot așa face și acum, pregătindu-i pe copiii Săi pentru A Doua Mea Venire.

Tot Cerul s-a bucurat când M-am născut Eu,... citește tot aici

Prea iubita Mea fiică, așa cum Tatăl Meu a pregătit lumea pentru Prima Mea Venire, tot așa face și acum, pregătindu-i pe copiii Săi pentru A Doua Mea Venire.

Tot Cerul s-a bucurat când M-am născut Eu, pentru că ei știau că am fost trimis să salvez omenirea de osânda veșnică. Acum întreaga ierarhie a îngerilor și a sfinților se bucură pentru că se fac pregătirile ca lumea să fie gata să Mă primească pe Mine, Isus Cristos, Fiul Omului, încă o dată.

Doar Tatăl Meu știe datele, însă pot să vă spun că aceasta se va întâmpla nu prea mult după ce va avea loc Avertismentul.

Acesta este timpul pe care Tatăl Meu l-a așteptat cu răbdare. În sfârșit va putea să arunce în abis fiara și demonii ei care umblă pe pământ chinuindu-i pe copiii Săi.

Avertismentul îi va purifica pe copiii lui Dumnezeu pregătindu-i pentru a Doua Mea Venire.

Acesta este necesar deoarece astfel, mulți oameni vor căuta iertarea pentru păcatele lor, pe care altfel nu ar fi căutat-o.

Cutremurele, furtunile, inundațiile și vremea ieșită din tipare, toate se vor combina pentru a curăța pământul de otravă. Pământul, mările și aerul vor fi și ele purificate pregătind Noul Paradis, când Cerurile și Pământul se vor uni într-unul singur.

Totul este organizat cu atenție, conform Planurilor Dumnezeiești ale Tatălui Meu. Printre oameni se știe foarte puțin despre Legile Divine care guvernează Împărăția Tatălui Meu pe pământ și în Ceruri.

Multe vi s-au arătat, prin profeți și prin Învățăturile Mele. Totuși multe rămân un mister pentru voi. În timp, când misterele vi se vor revela, veți înțelege atunci motivele suferinței omenești.

Mulți dintre voi, unii savanți învățați, aderați cât de bine puteți la Legile pe care Eu vi le-am dat.

Să știți însă că Iubirea pe care o are Dumnezeu pentru copiii Săi depășește orice raționament teologic.

Același lucru este valabil și pentru sufletele simple care simt o iubire adevărată pentru Mine, Isus al lor iubit, fără a analiza de ce.

Punându-vă încrederea în Mine și acceptând că iubirea Mea este milostivă și răbdătoare, să știți că Eu voi împlini promisiunile făcute de Tatăl Meu.

Voia Sa Divină va fi în sfârșit îndeplinită. Doar Voia Sa poate asigura pacea între copiii Săi.

Această manifestare va face ca toata Creația Sa să Îl iubească, să accepte Iubirea Sa precum și darurile pe care dorește să le reverse asupra copiilor Săi. Lumea nu a întrezărit decât o fracțiune a minunilor create de Tatăl Meu.

Copiii Săi urmează să fie martori ai Adevăratei Slave a Împărăției lui Dumnezeu care-i așteaptă.

După multă durere și suferință, cauzate de ura adusă pe pământ de către îngerii căzuți conduși de satana, acum totul se va rezolva.

Bătălia de pe urmă va arăta distrugerea răului care va fi în sfârșit finalizată.

Avertismentul este un Miracol permis de Tatăl Meu pentru a se asigura că vor intra în Noua Mea Împărăție atât de mulți copii ai Săi, pe cât este posibil.

Din cauza apostaziei și a erorilor de doctrină care au fost răspândite de-a lungul ultimelor patru decenii de către unii slujitori sfințiți conduși în direcția greșită, acesta este unica modalitate de a uni rapid omenirea. Dimensiunea omenirii din aceste timpuri înseamnă că miliarde de oameni pot fi salvați prin acest Miracol al Iluminării Conștiinței.

Pe măsură ce timpul vă aduce mai aproape de Marea Strâmtorare, Eu, Mielul lui Dumnezeu, voi dezvălui omenirii adevăratul înțeles al conținutului Peceților date lui Ioan.

Cartea Adevărului este Cuvântul lui Dumnezeu care a fost dat deja omenirii până acum prin Cartea Tatălui Meu. Ea le reamintește copiilor lui Dumnezeu despre Adevărul pe care mulți deja l-au uitat. De asemenea va dezvălui unele dintre misterele Timpurilor din urmă, care au fost date lui Daniel, astfel încât voi toți să fiți pregătiți să intrați în Noul Paradis prin libera voastră voință.

Nu respingeți Adevărul, așa cum vi se dă acum, pentru că ați fi asemeni unui bolnav care refuză tratamentul pentru boala sa. Fără Adevăr nu veți fi deloc pregătiți să intrați în Noul Meu Paradis.

Al vostru Isus am citit


684. Acești oameni vor distruge Bisericile Mele și puține vor avea voie să ofere Jertfele zilnice

Duminică, 20 ianuarie 2013 la ora 17:50

Multiubita Mea fiică, doresc ca discipolii Mei să întâmpine schimbările care îi așteaptă fără teamă. Prin aceste schimbări omul va fi purificat.

Actele malefice, cum sunt războiul și abolirea drepturilor... citește tot aici

Multiubita Mea fiică, doresc ca discipolii Mei să întâmpine schimbările care îi așteaptă fără teamă. Prin aceste schimbări omul va fi purificat.

Actele malefice, cum sunt războiul și abolirea drepturilor voastre, menite să controleze felul în care sunt guvernate țările voastre, vor avea loc în curând. Dacă această ultimă bătălie între Împărăția Tatălui Meu pe de o parte și diavol și duhurile răului pe de altă parte nu ar avea loc, răul nu ar putea fi distrus.

Se vor face în mod constant încercări de preluare a monedelor naționale și a accesului vostru personal la bani. Dar rugăciunile voastre îi pot opri pe acești lideri răuvoitori să își pună în aplicare această încercare de a vă face sclavi. Acești oameni vor distruge Bisericile Mele și puține vor avea voie să ofere Sacrificiile zilnice. Totuși, vor fi câteva care vor rămâne în picioare datorită Harului lui Dumnezeu.

Ei vor persecuta Biserica și vor cauza o mare dezbinare între liderii Bisericilor Creștine și totuși vor fi preoți și clerici care vor rămâne în picioare pentru că vor refuza să se supună presiunilor.

Ei vor încerca să oprească Sacramentele Botezului, ale Sfintei Împărtășanii și ale Spovedaniei și totuși, acești slujitori sfințiți credincioși și curajoși vor continua să Mă slujească.

Țineți minte, rugăciunile voastre vor dilua impactul și severitatea acestor încercări. Când sufletele Mele alese se roagă în special pentru aceste acte de Milă, Eu voi răspunde chemărilor lor.

Al vostru Isus am citit


694. Ura, crimele și lipsa carității sunt tot mai răspândite, iar păcatul a cuprins pământul precum un foc mistuitor

Marți, 29 ianuarie 2013 la ora 04:15

Preaiubita Mea fiică, furia lui satana se revarsă asupra pământului, în timp ce Duhul Sfânt își face tot mai puternic simțită Prezența Sa Divină înlăuntrul multor suflete, prin intermediul acestei Mis... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, furia lui satana se revarsă asupra pământului, în timp ce Duhul Sfânt își face tot mai puternic simțită Prezența Sa Divină înlăuntrul multor suflete, prin intermediul acestei Misiuni și altor asemenea, toate aprobate de Mine.

Ura, crimele și lipsa carității sunt tot mai răspândite, iar păcatul a cuprins pământul precum un foc mistuitor.

A venit timpul să începeți a vă pregăti cu multă grijă pentru Ziua cea Mare a Reîntoarcerii Mele. În timp ce voi, preaiubiții Mei discipoli, răspundeți Chemării Mele, Eu vă voi mări credința și numărul vostru va crește pretutindeni.

Această Misiune este punctul culminant al întregii îndrumări date omenirii prin Tatăl Meu tuturor celor care au venit înaintea ta. Chiar nu înțelegeți că proorocii din vremurile de demult, când vorbeau despre Ziua Domnului, se refereau tocmai la Timpul Meu, timpul când Eu voi împlini ultimul legământ?

Planul Meu este să vin să vă dăruiesc viața veșnică pe care v-am promis-o, când prin Moartea Mea de pe Cruce v-am eliberat din lanțurile păcatului. Voi, cei care sunteți precauți față de Mine, să știți că Eu nu v-aș putea înșela într-o Misiune ca aceasta. Eu nu v-aș cere să Mă ajutați să salvez suflete și nici să vă luptați cu cel rău și nici nu v-aș încuraja să vă rugați dacă nu aș fi Eu, Isus al vostru, Cel care vă cheamă acum.

Sărmanii Mei copilași, voi trăiți într-o sălbăticie pe care nu voi ați creat-o. Eu sunt singura voastră cale de scăpare. Dacă nu Mă veți urma acum, veți pierde timp pribegind, v-ați rătăci și veți deveni confuzi. Credința voastră poate să rămână puternică doar prin primirea Sfintelor Sacramente. Păstrați-vă credința și urmați-Mă. Doar atât vă cer. Apoi rugați-vă pentru salvarea sufletelor.

Eu nu vă voi condamna niciodată dacă nu acceptați aceste Sfinte Mesaje ale Mele. Dar nu vă voi ierta niciodată dacă veți huli împotriva Cuvântului lui Dumnezeu care v-a fost dat prin Puterea Duhului Sfânt. Dacă nu credeți în Mesajele Mele atunci îndepărtați-vă și continuați-vă devoțiunea față de Mine.

Dragii Mei discipoli, vă veți mișca repede ca să formați o mare armată și o apărare puternică împotriva dușmanilor lui Dumnezeu. Pe măsură ce ea va fi tot mai puternică, vă rog să-i încurajați pe cât mai mulți dintre slujitorii Mei sfințiți să vă ajute. Este important ca, oricât de multă rezistență ar întâmpina, să celebreze Sfânta Liturghie și să ofere Sacramentul Sfintei Euharistii tuturor celor aflați în nevoie.

Al vostru Isus am citit


742. Timpul pentru diviziune este aproape și trebuie să vă pregătiți

Joi, 21 martie 2013 la ora 20:00

Preaiubita Mea fiică, Inima Mea se frânge din cauza tristeții care este resimțită de sufletele dezorientate din cauza plecării ultimului Meu Papă, preaiubitul Meu Benedict.

Voi, prețioasele Mele suflete... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, Inima Mea se frânge din cauza tristeții care este resimțită de sufletele dezorientate din cauza plecării ultimului Meu Papă, preaiubitul Meu Benedict.

Voi, prețioasele Mele suflete, vă simțiți atât de confuze și într-un fel singure. Simt durerea voastră și trebuie să vă rugați cu sârg pentru ca Mâna Milostivirii Mele să aducă alinare inimilor voastre triste.

Acesta va fi un timp de trădare pentru tine, fiica Mea, pe măsură ce mulți dintre cei care au fost implicați în această Misiune Sfântă vor pleca. Trebuie să sporești timpul petrecut în Adorație Euharistică la șapte zile pe săptămână și doar atunci vei fi capabilă să mergi singură și fără teamă pentru a îndeplini sarcinile pe care Eu ți le voi da și dintre care multe vor fi extrem de dificile.

Voi toți trebuie să rămâneți puternici în aceste timpuri. Nu trebuie să ascultați acele voci ale condamnării, care vă vor stresa și care vor fi din ce în ce mai multe pe măsură ce se apropie Săptămâna Sfântă.

Fiecare calomnie, fiecare minciună, fiecare obiecție haínă adresată acestor ale Mele Sfinte Mesaje date lumii, va fi crucea voastră pe care va trebui să o duceți în următoarele zece zile. Nu vi se va permite nici măcar o clipă, discipolii Mei, să vă odihniți, să vă rugați sau să meditați la Sfântul Meu Cuvânt.

Fiți conștienți că fără protecția Sfântului Rozariu, care trebuie spus zilnic, vă veți lasă pradă îndoielilor care nu vin de la Mine.

Timpul pentru diviziune este aproape și trebuie să vă pregătiți. Vreau să vă dau un har special care să vă ajute să depășiți persecuția și presiunile care vor veni asupra voastră pentru a vă încuraja să vă îndepărtați de la Mesajele Mele.

Va fi nevoie de o mare credință, încredere și nervi de oțel, pentru a vă concentra asupra Sfântului Meu Cuvânt, și trebuie să spuneți de acum înainte odată pe zi această Rugăciune a Cruciadei.

Rugăciunea (102) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a susține credința și încrederea în Mesajele lui Dumnezeu date lumii

"O, Isuse drag, când sunt doborât, Tu ridică-mă. Când am îndoieli, Tu luminează-mă. Când sunt trist, arată-mi Iubirea Ta. Când critic, ajută-mă să rămân tăcut. Când judec pe altul în public, pecetluiește-mi buzele. Când rostesc blasfemii în Numele Tău, mântuiește-mă și adu-mă înapoi sub Protecția Ta. Când îmi lipsește curajul, dă-mi sabia de care am nevoie ca să duc bătălia și să salvez sufletele pe care Tu le dorești. Când mă împotrivesc iubirii Tale, ajută-mă să mă predau și să mă abandonez complet grijii Tale iubitoare. Când rătăcesc, ajută-mă să găsesc Calea Adevărului. Când pun la îndoială Cuvântul Tău, dă-mi răspunsurile pe care le caut. Ajută-mă să fiu răbdător, iubitor și bun, chiar și cu cei care Te defăimează. Ajută-mă să îi iert pe cei care mă ofensează și dă-mi harul de care am nevoie ca să Te urmez până la capătul lumii. Amin."

Mergeți, discipolii Mei prețioși, și amintiți-vă că datoria voastră este față de Mine, față de Biserica voastră și față de Învățăturile Mele. Luați Sabia Mântuirii și luptați împreună cu Mine pentru a aduce fiecare suflet în Împărăția Mea, chiar și pe acelea care păcătuiesc împotriva Mea

Al vostru Isus am citit


796. Cei care urmau Cuvântul Domnului, revelat lor de către profeții care au fost înainte de Mine, au fost primii care să Mă scuipe

Marți, 14 mai 2013 la ora 21:00

Preaiubita Mea fiică, discipolilor Mei care suferă din cauza credinței lor în aceste Mesaje din Cer, le spun următoarele:

Oricât de dificilă este suferința voastră, trebuie să știți că ați fost binecuv... citește tot aici

Preaiubita Mea fiică, discipolilor Mei care suferă din cauza credinței lor în aceste Mesaje din Cer, le spun următoarele:

Oricât de dificilă este suferința voastră, trebuie să știți că ați fost binecuvântați cu Darul Meu, care vi s-a dat pentru a vă ajuta să vă deschideți ochii spre Adevăr. Abuzurile pe care va trebui să le îndurați în Numele Meu datorită încrederii pe care o aveți în aceste mesaje, vor veni de la cei apropiați vouă. În special, vă vor cauza cea mai mare supărare mulți dintre slujitorii Mei sfințiți, care refuză să Mă caute pe Mine în acest Preasfânt Cuvânt al Meu. Veți fi defăimați, contestați, criticați și batjocoriți, chiar de acele persoane care pretind că vorbesc în Numele Meu Sfânt.

Trebuie să îndurați această durere exact așa cum au trebuit să îndure apostolii și discipolii Mei. În timpul Meu pe pământ, Eu am fost alungat din Templele lui Dumnezeu. Discipolii Mei au fost avertizați să stea departe de Mine, căci dacă ar fi fost văzuți cu Mine ar fi riscat să fie alungați din Biserică. Când au spus Cuvântul Meu Sfânt și au răspândit Învățăturile Mele, au fost amenințați și uneori chiar biciuiți. Au fost expuși în public. Cei care urmau Cuvântul Domnului, revelat lor de către profeții care au fost înainte de Mine, au fost primii care să Mă scuipe. Mânia lor era cauzată de faptul că Eu spuneam Adevărul, pe care ei însă nu voiau să îl audă, pentru că îi speria și îi făcea să nu se simtă în largul lor.

Plini de Puterea Duhului Sfânt, apostolii Mei au fost urâți și după Înălțarea Mea, de către mulți dintre cei care slujeau în temple. Deși suferința lor a fost mare, iar cei care li se opuneau țipau cu tărie în preajma lor, aceasta nu a contat.

Nimic nu poate împiedica răspândirea Cuvântului Meu. Nici o voce nu poate fi destul de tare, nici un argument nu va fi destul de credibil, nici un venin nu va fi destul de puternic. Puterea Mea este imposibil să fie înfrântă. Duhul Meu Sfânt va atrage miliarde de suflete în refugiul Noului Meu Paradis. Toate vocile nemulțumite vor fi reduse la tăcere și orice opoziție va fi suprimată, căci intervenția Tatălui Meu va garanta că mărăcinii și bolovanii care întinează Calea Adevărului, vor fi îndepărtați.

Doar Vocea Mea va rămâne. Va fi unica Voce a Autorității, care va fi susținută, și apoi va veni Ziua cea Mare.

Isus al vostru am citit