Au fost găsite 1339 mesaje conform filtrelor de căutare.
1281. Mama Mântuirii: Biserica falsă, a întunericului, va fi fără viață
Joi, 27 noiembrie 2014 la ora 08:40
Iubiții mei copilași, biserica falsă – cea care va înlocui Biserica de pe pământ a Fiului meu – a fost deja pregătită și toate ereziile vor fi camuflate cu viclenie între paragrafele noului liturghier... citește tot aici
Iubiții mei copilași, biserica falsă – cea care va înlocui Biserica de pe pământ a Fiului meu – a fost deja pregătită și toate ereziile vor fi camuflate cu viclenie între paragrafele noului liturghier care îl va înlocui pe cel vechi.
Biserica falsă, a întunericului, va fi construită pentru a o înlocui pe cea veche după marele infern. Tot ceea ce era prezent în Biserica Fiului meu va fi înlocuit cu ceva total nou. Însă un singur lucru nu se va schimba niciodată. Temelia pe care a fost construită Biserica Fiului meu nu se va clinti, căci ea este bine înfiptă în pământ. Niciun om nu o va putea clinti și nici nu o va clinti vreodată, pentru că Dumnezeu nu va permite aceasta.
Biserica întunericului va fi fără viață. Ea nu va da niciun rod pentru că va fi construită pe pământ putregăit. Toate feluritele erezii vor țâșni din gura celor care vor predica de la amvonul ei. Ea va deveni un bârlog al nedreptății, și nimic din ceea ce va fi proclamat de către vocile care se vor făli cu măreția ei nu va avea înțeles.
Acelea vor fi zilele în care mulți Creștini, prea înspăimântați, prea obosiți și lipsiți de orice adevărată credință, vor veni să se închine între zidurile ei. Dar nu pe Fiul meu Îl vor adora ei, ci pe anticrist, căci el va fi cel care va sta pe tronul pe care ei îl vor ridica între acele ziduri.
Anticristul va domni aproape de locul în care Fiul meu și-a ridicat Biserica Sa iar mulți oameni vor crede că acela este de la El, însă aceasta va fi cea mai mare greșeală. Orice om care va ridica obiecții sau va vedea erori în această biserică, va fi ridiculizat și acuzat de erezie de către acei trădători ai Fiului meu care, ei înșiși, vor fi cei mai mari eretici care s-au infiltrat vreodată în Biserica lui Dumnezeu, de la începuturile ei.
Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă să rămână o armată puternică a preoților Fiului meu, care să nu cedeze niciodată presiunilor care îi așteaptă.
Iubita voastră Mamă,
Mama Mântuirii am citit
1282. Oamenii au pierdut iubirea din viața lor pentru că nu Mă mai venerează pe Mine
Joi, 27 noiembrie 2014 la ora 19:50
Mult iubita Mea fiică, o mare parte din suferința pe care o vor îndura oamenii în anii ce vor veni, va fi suferință în spirit.
Suferința în spirit nu va fi simțită doar de către cei care Mă urmează și... citește tot aici
Mult iubita Mea fiică, o mare parte din suferința pe care o vor îndura oamenii în anii ce vor veni, va fi suferință în spirit.
Suferința în spirit nu va fi simțită doar de către cei care Mă urmează și care rămân fideli Cuvântului lui Dumnezeu, ci de toți oamenii, indiferent de credința lor. Satana și demonii săi, de la cel mai mare în grad și până la cel mai mic, cutreieră pământul răspândind ura printre copiii lui Dumnezeu. Ura a cuprins rasa omenească și poate fi întâlnită sub multe forme. Când satana îl ispitește pe un om învăluindu-l cu un înveliș de ură, el face acest lucru creând în persoana vulnerabilă un sentiment de gelozie care curând se transformă în ură. Ura se răspândește și îi afectează pe oamenii de toate vârstele.
Spiritul iubirii și carității, care era odată prezent în inima oamenilor, a slăbit acum, iar asta înseamnă că a fost frântă iubirea care ținea laolaltă comunitățile, națiunile și țările. Oamenii au pierdut iubirea din viața lor pentru că nu Mă mai venerează pe Mine. Eu, Isus Cristos, am fost uitat. Ei sunt atât de ocupați cu problemele lor lumești încât si-au creat, lor înșiși, o existență singuratică. Odată ce lipsește iubirea din viața voastră, o mare parte din voi este lăsată să se usuce și să se ofilească precum o plantă fără apă.
Dumnezeu este iubire, și când iubirea este prezentă, în lume există o mai mare armonie și pace. Opusul iubirii este ura, care vine de la diavol. Dacă permiteți urii să vă cuprindă inimile, ea se va infecta înlăuntrul vostru și va crește ca un cancer, până când vă va devora. Ura distruge vieți și creează diviziuni îngrozitoare. Ea vă otrăvește sufletul. Ea creează o adâncă nefericire în sufletele celor care i-au permis să dicteze asupra fiecărei acțiuni a lor. Ura se răspândește de la un suflet la altul foarte repede, pentru că, odată ce intrați în legătură cu o persoană plină de ură, ea vă va controla încercând să vă facă să ascultați motivele pe care vi le va prezenta ca să-și justifice ura.
Creștinii care au permis urii să îi infesteze nu trebuie să cedeze niciodată tentației de a folosi Numele Meu Preasfânt pentru a incita la ură, de orice fel, împotriva unei alte ființe umane. Trebuie să-Mi cereți Mie să vă scap sufletul de ură pentru că, dacă îi permiteți urii să preia controlul asupra sufletului vostru, voi nu veți vedea niciodată Fața Mea.
Folosiți timpul ce v-a fost acordat, pentru a Mă iubi și mai mult pe Mine, pentru că atunci când Mă iubiți pe Mine cu adevărat, această iubire va fi reciprocă. Atunci voi veți fi incapabili să participați la orice tip de dialog în care este prezentă ura.
Iubiți-Mă pe Mine și vă va fi mai ușor să-i iubiți pe alții. Dacă urâți o altă persoană, atunci nu Mă cunoașteți pe Mine.
Al vostru, Isus am citit
1283. Noi nume vor fi date titlurilor care sunt asociate cu Mine
Vineri, 28 noiembrie 2014 la ora 23:50
Mult iubita Mea fiică, lumea este în procesul de pregătire pentru A Doua Mea Venire, și există două entități separate care sunt implicate în pregătirea acestei Zile.
Așa cum Eu, Isus Cristos, vă pregătesc... citește tot aici
Mult iubita Mea fiică, lumea este în procesul de pregătire pentru A Doua Mea Venire, și există două entități separate care sunt implicate în pregătirea acestei Zile.
Așa cum Eu, Isus Cristos, vă pregătesc prin Intervenția Mea, tot astfel satana își pregătește armata sa. De mulți ani sunt puse la cale planuri de către dușmanii Mei care cunosc Adevărul, dar care au ales să distrugă Planul Meu de Salvare. Mulți au căzut, inclusiv dintre cei aleși, și s-au devotat în schimb domeniului ocult.
Dușmanii Mei au creat multe planuri elaborate, care includ și genocidul asupra celor inocenți, fără știința lor. În timp ce multe acte nelegiuite sunt puse la cale împotriva rasei umane din cauza lăcomiei și dorinței de control, cel mai ambițios act se va dovedi a fi acela prin care ei vor acapara în cele din urmă controlul asupra Casei Mele.
Sunt în desfășurare planuri de a îngenunchea Sfânta Mea Casă. S-au făcut pregătirile pentru ca fiara să-și ocupe locul. Pentru a se asigura că lumea o va primi cu bucurie, a fost pus la punct un plan detaliat care va atinge fiecare aspect al politicii globale și al religiilor. Dar, înainte ca fiara să fie încoronată și să se așeze pe tron în Biserica Mea, vor avea loc în secret multe acte de profanare a altarelor Bisericii Mele. Liturghiile negre vor deveni foarte răspândite, ceea ce va da mari puteri satanei și ierarhiei sale. Ei vor devora tot ce este Sfânt și vor face tot ce le stă în putință ca să distrugă Creștinismul, prin ceea ce va fi cea mai mare înșelăciune din istoria Bisericii Mele pe pământ. Ei vor face aceasta pretinzând că îmbrățișează Creștinismul. Nimic nu va fi precum pare și doar cei care sunt binecuvântați cu Darul discernământului vor vedea ce se întâmplă cu adevărat.
Fiecare păcat va fi considerat acceptabil. Eu, Isus Cristos, voi fi hulit, iar Numele Meu va fi folosit pentru a încuviința acceptarea păcatului de moarte. Diavolul, prin cohortele fidele lui, va întoarce cu susul în jos tot ce vine de la Mine. Noi nume vor fi date titlurilor care sunt asociate cu Mine și cu cei care Mă reprezintă. Titlurile lor anterioare vor fi înlocuite cu unele noi, despre care se va spune lumii că reprezintă o abordare nouă, inovatoare și iubitoare, a egalității.
Păcatele omului vor fi înălțate în fața Ochilor Mei și puse înaintea Altarelor Mele, ca un gest de sfidare. Să știți că cei care pretind că vin de la Mine sunt mincinoși, dacă nu susțin Cuvântul Meu Sfânt și dacă refuză să proclame Adevărul. Ei sunt impostori. Eu Voi Fi batjocorit nu numai prin simple cuvinte, acțiuni și schimbări în Doctrina Sfântă, ci și prin ritualuri atent orchestrate, care se vor ține pe Altarele Mele.
Va veni o zi în care Tatăl Meu va interveni și va opri această profanare finală. Încercarea dușmanilor Mei de a insufla viață noilor lor ceremonii păgâne va fi zadarnică. Ei vor prezenta evenimente sofisticate și distractive de “slăvire a lui Dumnezeu”, dar nimic bun nu va putea veni de aici, pentru că Flacăra Duhului Sfânt va lipsi. În schimb, tot ce se va vedea va fi fumul înecăcios al unui foc ce nu a putut fi aprins. Acesta este fumul satanei și îi va sufoca pe copiii lui Dumnezeu.
Al vostru, Isus am citit
1284. Cei care i-au cedat fiarei dreptul lor din naștere nu vor veni niciodată în fața Mea
Sâmbătă, 29 noiembrie 2014 la ora 14:25
Mult iubita Mea fiică, Eu Îmi manifest Divinitatea tocmai prin cei slabi, vulnerabili, singuri și umili. Puterea Mea cuprinde aceste suflete în Voința Mea Sfântă și, prin ele, Eu pot să Îmi împlinesc... citește tot aici
Mult iubita Mea fiică, Eu Îmi manifest Divinitatea tocmai prin cei slabi, vulnerabili, singuri și umili. Puterea Mea cuprinde aceste suflete în Voința Mea Sfântă și, prin ele, Eu pot să Îmi împlinesc Planul de salvare al omenirii.
Când cei care au fost chemați de Mine pentru a proclama Sfântul Meu Cuvânt sunt distrași de la lucrările Sfinte din cauza păcatului mândriei, ei încearcă să explice Cuvântul Meu cu un respect exagerat față de inteligența lor omenească. Ei uită că le-a fost menit să Mă urmeze și că Sfântul Meu Cuvânt este cel care trebuie auzit, nu sunetul vocii lor. Păcatul poftelor este cel care îi va face să se debaraseze de Cuvântul Meu, în încercarea lor ambițioasă de a Mă pune în umbră pe Mine și de a căuta propria lor glorie. Prin lene, păcatul care vine din comoditate, ei se vor face vinovați de trădarea finală, atunci când nu Îmi vor mai rămâne loiali Mie din cauza lipsei de credință și de curaj.
Și astfel va fi, în ultima etapă dinaintea celei de A Doua Mea Veniri, când aceia care se consideră mai merituoși, mai calificați, dar care sunt plini de mândrie, vor primi o mustrare amară și se vor prăbuși. Cei slabi, cei umili, cei de jos, care sunt considerați de discipolii din Biserica Mea ca fiind de neluat în seamă, dar care se vor agăța de Adevăr, vor fi cei pe care Eu îi voi învălui în Ziua cea Mare. Eu îi voi chema pe ei și le voi face semn să vină la Mine atunci când îi voi aduna în Împărăția Mea. Ei vor plânge cu lacrimi de bucurie.
Apoi, Eu îi voi aduna pe aceia care nu Mă cunosc, dar care vor fi treziți de Lumina Mea – sufletele bune, cu inimi de aur – și le voi spune “veniți aici, în Refugiul Meu”. Și apoi, păcătoșii care au comis atrocități teribile, dar care au implorat Milostivirea Mea, vor fi chemați și Eu le voi spune, “veniți, vă iert, deoarece ați căutat reconcilierea”.
Și apoi, acei trădători ai Mei care M-au cunoscut odată dar care Mi-au întors spatele, vor veni, dar nu Mă vor putea privi în Ochi, nici nu vor căuta Milostivirea Mea, și atunci Eu le voi spune: “depărtați-vă de la Mine, voi nu sunteți potriviți pentru a intra în Împărăția Mea”.
Ultimii, aceia care au cedat fiarei dreptul lor din naștere, nu vor veni niciodată înaintea Mea, pentru că vor fi aruncați în foc împreună cu cei care Mi-au pierdut sufletele celor din Biserica Mea de pe pământ, care i-au urmat orbește în întunericul nopții.
Atunci totul va lua sfârșit și iată, într-o clipită, un nou început – o nouă lume pe pământ, așa cum a fost menit să fie. O lume fără sfârșit.
Al vostru, Isus am citit
1285. Mama Mântuirii: Puteți să le cereți îngerilor lui Dumnezeu să se roage pentru voi, însă niciodată să nu le cereți să vă dea puteri
Duminică, 30 noiembrie 2014 la ora 17:20
Dragii mei copii, niciodată nu trebuie să vă rugați la îngerii lui Dumnezeu, pentru că ei sunt slujitorii Lui și strădania lor este doar ca să-i dea Slavă lui Dumnezeu și să facă Preasfânta Sa Voință.... citește tot aici
Dragii mei copii, niciodată nu trebuie să vă rugați la îngerii lui Dumnezeu, pentru că ei sunt slujitorii Lui și strădania lor este doar ca să-i dea Slavă lui Dumnezeu și să facă Preasfânta Sa Voință. Rugăciunea este un act de adorare și când voi vă adresați îngerilor lui Dumnezeu din Ierarhia Sa Cerească, trebuie s-o faceți întotdeauna cu intenția de a le cere să se roage pentru voi. Dacă voi încercați să comunicați cu Ierarhia Cerească a Îngerilor, atunci trebuie să faceți aceasta doar pentru a cere ajutorul și îndrumarea lor pentru ca voi să faceți Preasfânta Voie a lui Dumnezeu.
Aceia dintre voi care cred că vor primi puteri de la Îngerii lui Dumnezeu se înșală. Puterea dată îngerilor poate veni numai de la Dumnezeu și voi niciodată nu trebuie să-i folosiți pe ei ca înlocuitor al rugăciunii către El. Astăzi, atât de multe suflete încearcă să comunice cu îngerii din motive egoiste și pentru a obține puteri care n-au nimic de a face cu Dumnezeu. Obsesia legată de îngeri poate conduce la o teribilă decepție deoarece aceasta poate atrage spiritul răului dacă nu sunteți atenți.
Atunci când faceți apel la îngerii lui Dumnezeu ca să vă ajute, voi trebuie întotdeauna să vă faceți mai întâi Semnul Crucii cu Apă Sfințită și apoi să le cereți ajutorul în numele lui Isus Cristos. Dacă voi nu faceți așa, și folosiți orice obiect care nu e asociat cu Creștinismul când chemați îngerii să vă ajute, atunci aceasta poate invita spiritul rău în viața voastră. Odată ce se întâmplă aceasta, vă va fi aproape imposibil să scăpați de el.
Preocuparea de a comunica cu îngerii poate conduce la implicarea în ocultism. Odată ce se întâmplă aceasta, voi îi veți atrage pe acei îngeri care au fost aruncați din Cer de Tatăl Meu Ceresc. Ei acum cutreieră Pământul cu sutele de mii căutând un adăpost. Sufletele care se lasă deschise la influența lor pot fi rapid implicate într-o lume a spiritelor care nu este de la Dumnezeu. Odată ce voi vă amestecați cu lumea spiritelor iadului, nu vă veți mai găsi pacea. Acești îngeri căzuți vă vor ademeni într-o plasă de înșelăciuni. Mai întâi, veți simți un sentiment de speranță și apoi veți crede că vă puteți controla toate aspectele vieții voastre, cu ajutorul acestor îngeri. În cele din urmă, veți crede în mod greșit că voi vă puteți controla destinul în întregime. Tot soiul de noțiuni false de pace vă vor umple mintea, însă curând după aceasta veți simți o groaznică stare de nefericire.
Intrând în legătură cu asemenea spirite, despre care credeți că sunt îngeri ai lui Dumnezeu, dar care nu aparțin Împărăției Sale, veți fi conduși să vă implicați în ocultism, care vă va orbi față de Adevăr și vă va distruge sufletul.
Dumnezeu nu le acordă Îngerilor Lui permisiunea ca ei să vă ofere daruri, pentru că acestea pot veni doar de la El. Îngerilor lui Dumnezeu le puteți cere doar să se roage pentru voi, însă niciodată să nu le cereți să vă dea bunuri lumești sau puteri spirituale. Atunci când voi idolatrizați îngerii și căutați aceste lucruri, vă faceți vinovați de încălcare Primei Porunci a lui Dumnezeu.
Mama voastră Preaiubită,
Mama Mântuirii am citit
1286. Fiecare om are trăsături ale Tatălui Meu
Marți, 02 decembrie 2014 la ora 23:10
Mult iubita Mea fiică, în ciuda faptului că vor veni zilele de întuneric în timpul în care lumea va fi purificată de păcat, iar Eu voi fi respins ca nemaifiind important, Eu Sunt un Dumnezeu al Marii... citește tot aici
Mult iubita Mea fiică, în ciuda faptului că vor veni zilele de întuneric în timpul în care lumea va fi purificată de păcat, iar Eu voi fi respins ca nemaifiind important, Eu Sunt un Dumnezeu al Marii Milostiviri.
Vă reamintesc că Eu iert cu ușurință și îi iubesc pe toți cu fiecare parte a Ființei Mele, deși mulți Mă chinuiesc cu indiferența și ura lor față de Mine. Accept faptul că nu Sunt iubit precum eram odată și că s-a răcit credința poporului Meu, pentru că acest fapt a fost prezis. Datoria Mea acum este să eliberez omul din sclavia impusă asupra lui de satana prin ispite. Atâta vreme cât nu crede în satana – care este cea mai mare nenorocire cu care se confruntă omenirea – omul nu va accepta Bunătatea Mea, Iubirea Mea sau Existența Mea.
Este greu pentru voi, toți cei care Mă cunoașteți, să rămâneți în starea de har. Gândiți-vă cum sunt acele suflete pierdute, care nu Îmi acordă nicio atenție; sau care știu Cine Sunt Eu dar nu Îmi dau nimic din timpul lor; sau acele suflete cărora li s-au dat Sacramentele și Adevărul, dar care au renunțat la dreptul lor la Împărăția Mea. Mulți dintre ei venerează dumnezei falși și se dedică aproape zilnic goanei după lucruri care nu vin de la Mine. Niciunul dintre acești oameni nu Mă iubește, dar Eu îi iubesc și întotdeauna îi voi iubi, pentru că ei sunt parte din Trupul Meu.
Apoi sunt acele suflete care Îmi sunt necredincioase, care Mă trădează și care doresc să creadă în noi descoperiri, care pun la îndoială Divinitatea Mea. Și aceștia au lăsat ca dragostea lor pentru Mine să scadă, totuși Eu îi iubesc și pe ei la fel de mult ca și pe cei care Mă iubesc din toată inima. Nu voi renunța niciodată să caut un loc în inima lor, așteptând un moment când ei Îmi vor răspunde sau când vor accepta în cele din urmă Marea Mea Milostivire.
Omul este făcut după Chipul lui Dumnezeu. Ca orice părinte, Dumnezeu Se vede pe Sine în ai Săi și aceasta Îi aduce o mare bucurie. Fiecare om are trăsături ale Tatălui Meu. Există ceva bun în oricare om și această parte bună este cea care vă dovedește că Dumnezeu este prezent. Bucurați-vă atunci când observați bunătate, iubire, răbdare și mari acte de caritate, pentru că puteți fi siguri că Prezența lui Dumnezeu lucrează în sufletele care manifestă aceste trăsături. Această bunătate care se află în sufletele păcătoșilor va fi cea care va învinge răul. Nu trebuie niciodată să vă pierdeți speranța, pentru că Eu Sunt pururea milostiv și Compasiunea Mea cuprinde totul. Eu nu voi respinge pe nimeni dintre cei care Mă cheamă. Eu doresc doar să le aduc Iubirea Mea, Pacea Mea și Glorioasa Mea Împărăție.
Rugați-vă, discipolii Mei dragi, ca Eu să pot aprinde dragostea în sufletele celor care s-au îndepărtat de Mine. Voi lupta până la sfârșit ca să îi pot aduna pe toți copiii lui Dumnezeu și în special pe dușmanii Mei, și să le aduc mântuirea veșnică.
Al vostru Isus am citit
1287. Prezența Mea va zgudui pământul și acesta se va cutremura
Joi, 04 decembrie 2014 la ora 22:55
Fiica Mea preaiubită, când va veni timpul pentru A Doua Mea Venire se va auzi un sunet puternic, asemănător vuietului de tunet, și cerul se va deschide ca și cum o perdea mare ar fi fost ridicată. Eu voi... citește tot aici
Fiica Mea preaiubită, când va veni timpul pentru A Doua Mea Venire se va auzi un sunet puternic, asemănător vuietului de tunet, și cerul se va deschide ca și cum o perdea mare ar fi fost ridicată. Eu voi apărea într-o lumină albă puternică, mai strălucitoare decât soarele, și mulți oameni vor fi orbiți de această Puternică Lumină ce va fi în jurul Meu. Cu cât mai curat va fi un suflet, cu atât el va vedea mai clar și se va bucura când va vedea Fața Mea.
Prezența Mea va zgudui pământul și acesta se va cutremura. Apoi va fi o mare liniște și Vocea Mea va răsuna când voi declara că sunt Eu, Isus Cristos. Va fi o mare bucurie de partea celor pe care Eu îi voi striga – aceia care au fost binecuvântați cu Marea Mea Milostivire. Dar, în mijlocul iubirii și bucuriei, va fi de asemenea o mare tristețe și teamă. Aceia care nu au pentru Mine altceva decât ură, vor cădea în genunchi gemând de durere și vor fi chinuiți de mânie și teamă la vederea Mea.
Cei care caută spre Mine în acea Zi și Mă roagă să îi iau în Brațele Mele Milostive, vor fi salvați. Eu îi voi ajunge pe cei smeriți, pe cei pierduți dar și pe cei care vor fi prea slabi pentru a Mă căuta. Ei trebuie doar să șoptească aceste cuvinte “Isuse iartă păcatele mele” iar Eu, plin de iubire, îi voi lua în Împărăția Mea Glorioasă.
Voi toți, cei care vă temeți de Ziua Cea Mare a celei de a Doua Mea Veniri, să știți că dacă Mă iubiți, atunci acea Zi vă va aduce cea mai mare bucurie. Chiar dacă nu Mă cunoașteți, când Mă veți vedea în acea Zi veți veni la Mine și vă veți deschide brațele pentru a Mă primi. Doar cei care Mă urăsc vor refuza Mâna Milostivirii Mele. Vă cer să aveți încredere în Mine ca să vă aduc pacea, căci intenția Mea nu este niciodată aceea de a vă înspăimânta, pentru că Eu Sunt Dumnezeul Iubirii fără sfârșit. Aceia dintre voi care acceptați Marele Meu Dar al Vieții Veșnice nu trebuie să vă temeți niciun pic iar Eu vă voi călăuzi pe parcursul spre Ziua cea Mare.
Cuvintele Mele pot părea aspre; Adevărul poate părea dificil de acceptat; dar lumea este într-o asemenea stare, cauzată de urâciunea păcatului, încât dacă Eu nu v-aș avertiza asupra acelei Zile atunci voi nu ați fi pregătiți. Durerea păcatului provoacă asemenea discordie, durere și suferință în lume din cauza satanei, dar în curând Eu voi pune capăt oricărui păcat.
Al vostru Isus am citit
1288. Mama Mântuirii: Dumnezeu a creat pentru omenire o ordine naturală
Vineri, 05 decembrie 2014 la ora 21:50
Copilașii mei dragi, Dumnezeu a creat universul în toată perfecțiunea lui. Deoarece el provine de la Dumnezeu, totul are o ordine naturală precisă, conform cu Sfânta Voie a lui Dumnezeu.
Legile omului și... citește tot aici
Copilașii mei dragi, Dumnezeu a creat universul în toată perfecțiunea lui. Deoarece el provine de la Dumnezeu, totul are o ordine naturală precisă, conform cu Sfânta Voie a lui Dumnezeu.
Legile omului și legile naturii au fost create de către Cel care Este deasupra tuturor lucrurilor. Iată de ce toate lucrurile care au fost menite să fie trebuie să rămână exact așa cum sunt. Dumnezeu a creat pentru omenire o ordine naturală, un loc în care să trăiască, mâncare pentru a se hrăni, și darul voinței libere. Tot ceea ce este natural vine de la Dumnezeu. Dumnezeu a creat această ordine pentru ca omul să poată supraviețui. Când omul intervine în ordinea naturală a universului – în mâncarea cu care vă hrăniți, în apa pe care o beți și în reproducția firească a rasei umane – atunci toată răzbunarea va aparține lui Dumnezeu.
Atât de mulți au încercat să modifice ordinea lumii – care a fost creată de către Dumnezeu pentru rasa omenească! Ei vor suferi pentru aceasta, căci Dumnezeu îi va abandona pe cei care au schimbat Adevărul Creației Sale cu înlocuitori falși. Dacă omul va continua să-și slujească doar propriile lui interese egoiste, atunci Dumnezeu îl va lăsa să se degradeze pe sine însuși, lăsându-l să schimbe tot ceea ce este natural cu tot ceea ce este împotriva naturii.
Omul a schimbat Legile lui Dumnezeu din cauza influenței satanei, iar acest lucru va aduce distrugere. Orice provine de la Dumnezeu nu mai este considerat a fi destul de bun, iar omul va încerca să schimbe legile naturii pentru a le face după poftele sale păcătoase. El va merge până într-acolo încât va nega crearea universului, făcând afirmații false referitoare la originea sa. Totul a început cu Dumnezeu și se va sfârși cu Dumnezeu. Toate lucrurile bune vor lua sfârșit din cauza omului care se ridică întru sfidarea lui Dumnezeu. Odată ce s-a intervenit asupra Legilor Creației, pe pământ va fi simțită o mare pedeapsă. Deși Dumnezeu este răbdător, El nu-i va permite niciodată omului să-i dicteze Lui cum să-și conducă Împărăția.
Când omul se va degrada pe sine atât de mult încât nu va mai respecta viața, trupul omenesc, pe frații și surorile lui și nici Legile lui Dumnezeu, vor izbucni, în număr mare, furtuni puternice care vor dura cu săptămânile. Vuietul acestor furtuni va fi simțit în mai multe națiuni. Când le veți simți pe acestea, să știți că a coborât Mânia lui Dumnezeu și că omul este sancționat pentru marile blasfemii pe care le-a comis împotriva Creatorului său.
Mama voastră
Mama Mântuirii am citit
1289. Dacă adoptați practicile new age, Mă negați pe Mine
Sâmbătă, 06 decembrie 2014 la ora 14:20
Mult iubita Mea fiică, cum se poate că aceia care nu acceptă Existența Mea sau Divinitatea Tatălui Meu Veșnic, sunt atât de dornici să adopte dumnezei falși, care sunt propriile lor creații?
Când Prezența... citește tot aici
Mult iubita Mea fiică, cum se poate că aceia care nu acceptă Existența Mea sau Divinitatea Tatălui Meu Veșnic, sunt atât de dornici să adopte dumnezei falși, care sunt propriile lor creații?
Când Prezența Mea este simțită de sufletele care resping Existența Mea, ele simt nevoia de a riposta fără scrupule. Ei sfidează, ridiculizează și își bat joc de Prezența Mea, fie ea în Biserica Mea, în Cărți, în Cuvânt sau atunci când Eu sunt prezent în alte suflete. Prezența lui Dumnezeu este atotputernică și este simțită în mod foarte dureros de acele suflete care sunt în întuneric. Acesta este motivul pentru care ei reacționează cu atâta venin la orice referire la Mine. Acești oameni au față de Mine o ură adânc înrădăcinată și nu reușesc să priceapă cum pot ei urî pe cineva care, din punctul lor de vedere, nici nu există.
Eu îi avertizez pe toți cei care adoptă spiritualități false și care idolatrizează sau sunt obsedați de orice nu vine de la Mine. Dacă vă deschideți sufletele oricăror tărâmuri spirituale, nu de Mine Făcute, voi veți deschide ușa demonilor care vă vor atrage în mod viclean în lumea lor întunecată. Oricum, pacea pe care voi credeți că o primiți în urma practicilor new age va fi de scurtă durată. Și, pe măsură ce căutați tot mai mult, voi veți intra apoi într-o stare în care conștiința voastră va fi acaparată de acei inamici ai lui Dumnezeu, până în punctul în care nu veți mai reuși să vă eliberați de sub stăpânirea lor. Voi nu veți găsi niciodată pacea dacă venerați dumnezei falși.
Lumea este impregnată de doctrine, dumnezei și religii false. Există doar un singur Dumnezeu adevărat și voi puteți veni la El numai recunoscând Marele Sacrificiu pe care El l-a făcut atunci când M-a trimis pe Mine, Fiul Său Unul Născut, ca să vă aduc eliberarea din capcanele celui rău.
Cei care Mă cunoașteți, însă sunteți preocupați de alte doctrine, să știți următoarele: dacă adoptați practicile new age, Mă negați pe Mine. Dacă Biserica Mea acceptă alte credințe, care nu sunt de la Mine, atunci ei Mă trădează.
Momentul în care Nașterea Mea se celebrează arătând devotament față de alte religii, care nu sunt de la Mine, va fi una dintre cele mai mari trădări ale Adevărului.
Isus al vostru am citit
1290. Dumnezeu Tatăl: Fără Mine nu ar exista nimic. Nici univers. Nici iubire. Nici viață
Duminică, 07 decembrie 2014 la ora 16:30
Fiica Mea mult iubită, nici unul dintre voi să nu uite Cine Sunt Eu. Eu Sunt Tatăl vostru preaiubit, Creatorul a tot ceea ce a fost la începuturi și Cel care va fi până la final. Toate lucrurile vin de... citește tot aici
Fiica Mea mult iubită, nici unul dintre voi să nu uite Cine Sunt Eu. Eu Sunt Tatăl vostru preaiubit, Creatorul a tot ceea ce a fost la începuturi și Cel care va fi până la final. Toate lucrurile vin de la Mine și fiecare om se va înclina în fața Mea, dacă nu vrea să fie aruncat afară din Cereasca Mea Ierarhie.
Voi, iubiții Mei copii, sunteți tot ceea ce dorește Inima mea, și fiecare bătălie de pe pământ la care veți asista este pentru salvarea sufletelor voastre. Tot ceea ce este rău e provocat de Adversarul Meu, regele minciunilor, seducătorul, acuzatorul, cel mai mare dușman al Meu deci și al copiilor Mei. El, cel care e împotriva Mea, este și împotriva voastră. Tot ceea ce Mă slăvește pe Mine, slăvește și tot ceea ce este al Meu. Aceasta Îl include pe Fiul Meu Unul Născut și pe voi, preaiubiții Mei copilași.
Acel om, care îi persecută pe copiii Mei, nu vine de la Mine. Să știți că fiecare suferință, durere și izolare pe care trebuie s-o îndurați voi, cei apropiați Mie, e cauzată de satana și de ierarhia sa de îngeri căzuți. Dorința lor cea mai mare este să vă îndepărteze de Mine și, din această cauză, voi veți suferi.
Deoarece Eu nu iau înapoi ceea ce Am dat, voința voastră liberă poate fi atât triumful vostru cât și căderea voastră, în funcție de calea pe care voi o alegeți. Aceasta înseamnă că dacă voi Îmi oferiți Mie voința voastră liberă, pentru binele sufletului vostru și al altor suflete, voi puteți și chiar îl veți învinge pe cel mai mare dușman al vostru, diavolul. Însă dacă voi îi permiteți celui rău să se infiltreze în sufletul vostru, voi veți tăia, prin propria voastră voință liberă, toate legăturile cu Mine.
Eu nu Mă pot amesteca în voința voastră liberă, pentru că asta ar însemna să-Mi încalc Promisiunea. Eu nu vă pot forța să faceți o alegere. Eu pot doar să vă arăt drumul, calea spre salvarea veșnică. După care, voi trebuie să vă decideți asupra a ceea ce vreți. Toate Darurile Ierarhiei Mele Cerești vă vor fi date vouă în dar, dacă decideți că aceasta este viața pe care o doriți. Vă rog, pentru binele vostru, nu Mă părăsiți pe Mine pentru fastul și splendorile care vă sunt așternute dinainte prin ispitele demonilor.
Mulți dintre voi sunteți nesiguri de Mine sau de Cine Sunt Eu pentru că satana, prin puterile pe care le-a primit, vă orbește cu privire la Existența Mea. El își bate joc de voi în mod deschis, ispitindu-vă cu toate variantele de raționamente și logică umană, ca să negați Divinitatea Mea. Se va discuta despre Mine cu dispreț, pe față, însă satana, viclean și laș cum este el, nu se va dezvălui niciodată pe sine, pentru că astfel și-ar periclita scopul. Atâta timp cât voi nu credeți în existența diavolului, este puțin probabil să credeți în Mine. Dar vă avertizez. Credeți ce vreți despre Mine, însă nu negați existența răului, pentru că el este peste tot în jurul vostru. Dacă negați răul atunci Mă veți nega și pe Mine, pentru că răul este opusul a tot ceea ce reprezint Eu. Eu Sunt Iubire. Iubirea este a Mea. Cei care iubesc poate că nu Mă cunosc, dar fără Mine nu ar exista nimic. Nici univers. Nici iubire. Nici viață.
Nu faceți greșeala să-l alegeți pe izvorâtorul de rău în loc să alegeți Dumnezeirea Mea. Curând, va veni Ziua în care veți înțelege tot ceea ce vă spun Eu. Atunci când pânza de păianjen de pe ochii voștri va fi dată la o parte, voi trebuie să alergați spre Mine. Eu vă voi aștepta ca să vă îmbrățișez în Refugiul Meu și din acel moment Eu voi șterge lacrimile voastre, voi alunga toate suferințele voastre și vă voi duce în Lumina Împărăției Mele pentru veșnicie.
Vă iubesc, dragi copilași. Aștept cu dor ziua în care vă veți întoarce la Îmbrățișarea Mea Cerească.
Tatăl vostru Preaiubit,
Dumnezeu cel Prea Înalt am citit