Joi, 15 decembrie 2011 la ora 20:55

Preaiubita Mea fiică, anul purificării este aproape de sfârșit și copiii Mei de pretutindeni sunt acum pregătiți pentru Marele Avertisment.

Mulți dintre copiii Mei au suferit cumplit în anul 2011. Războaie, violență, crimă și ură – toate acestea au fost provocate de satana și de aliații săi care au mutilat și ucis sufletele Mele prețioase. Aceste puteri diabolice vor suferi o pedeapsă teribilă, după ce va avea loc Avertismentul, dacă nu se căiesc pentru păcatele lor.

Mulți dintre copiii Mei au fost deposedați de bunurile materiale și au suferit greutăți pe care nu le-au mai îndurat vreodată până acum.

Aceste încercări au fost create și provocate omenirii de către satana, dar au fost permise de Mine cu scopul de a purifica sufletele. Fiica Mea, te gândești că asta este o cruzime, dar a fost necesară pentru ca să pregătească omenirea și să aducă umilința în sufletele lor.

Acum, mai curate în ochii Mei, inimile lor au fost deschise să accepte Adevărul despre viața veșnică. Asta înseamnă că mai puțini vor avea de suferit în timpul Avertismentului pentru că deja au trecut prin această persecuție.

Acum copiii Mei sunt gata să primească darul Milostivirii Mele. Timpul aproape că a sosit. Ai răbdare, fiica Mea. Niciodată să nu aștepți ca Eu să ofer lumii o dată, pentru că nu trebuie s-o știți, așa cum ți-am mai spus de multe ori până acum.

Să ai încredere deplină în Mine și vei fi în pace.

Eu voi aduce Darul Meu al Avertismentului când va fi timpul și când copiii Mei se vor aștepta mai puțin.

Iubitul vostru Isus, Mântuitorul omenirii