Miercuri, 06 ianuarie 2016

Cu drag, postăm scrisoarea pe care am primit-o de la o persoană foarte apropiată Mariei, cel care acum mai bine de un an ne-a vorbit în România despre mesajele date MDM.

“Mă bucur să aud vești de la voi. Mi-a plăcut mult vizita mea în România. Da, noi suntem luptătorii Cruciadei, soldații din rămășița armatei, pe care Domnul nostru Isus ne-a ales și ne-a încredințat marea responsabilitate de a ne ruga rugăciunile cruciadei. Aceste rugăciuni sunt foarte puternice pentru că ele sunt înseși Cuvintele Domnului. De aceea ele sunt întotdeauna ascultate și li se răspunde întotdeauna. Gândiți-vă cât de fericiți veți fi când veți sta în fața Măritului nostru Rege și Salvator, și El vă va mulțumi pentru toate sufletele pe care le-ați salvat. Oh, ce mare bucurie și ce mare onoare este să fim chemați în aceasta Misiune (ultima). Să știți că trebuie să ne rugăm mereu pentru întărire, căci mulți sunt chemați dar puțini sunt aleși. Trebuie să implorăm din toată inima ca să primim perseverența de a rămâne în picioare, până la sfârșit. Mulți vor fugi când lucrurile vor deveni dificile, exact așa cum s-a petrecut când Isus a fost țintuit pe cruce iar ei au fugit pentru că nu au avut curaj. Oare așa se va întâmpla și cu noi? Ni s-a dat tot acest timp ca să ne pregătim, ca să ne rugăm, iar persecuția a fost din ce în ce mai mare și mai evidentă, puțin mai mult și apoi încă puțin mai mult, astfel ca noi să ne putem întări rezistența. Ne rugăm și ne încredem în Sfântul Duh, El vrea ca noi să fim puternici și curajoși, să nu ne temem și să nu ne pierdem liniștea. Dumnezeul nostru este Dumnezeul Cel Măreț, El are toată puterea, El ne aude întotdeauna dar nu întotdeauna se manifestă atunci cand noi Îl chemăm, deoarece El știe ceea ce e mai bine pentru noi. Atunci când vom avea cu adevărat nevoie, El va veni să ne poarte în brațe. Nu vă temeți, Isus a spus întotdeauna "pacea fie cu voi". Dacă rămânem în temerile noastre atunci nu vom putea avea acea pace pe care El ne-o oferă. Când eram copil am auzit aceste vorbe: "teama a venit și a bătut la ușă, dar când Credința a deschis ușa, nu era nimeni acolo". Cum poate crește credința noastră dacă nu suntem testați? Nu poate. Noi avem nevoie de încercări, avem nevoie să trecem prin dificultăți, prin timpuri de uscăciune, timpuri în care totul este împotriva noastră, timpuri când poate familia [sau apropiații] ne urăsc, timpuri în care știm că nu e nimeni lângă noi în afară de DOMNUL. Acum, El mărește dependența noastră de El, iar iubirea noastră pentru El crește. Voi știți toate aceste lucruri pentru că voi sunteți chemați, și sunteți chemați pentru că Domnul vă cunoaște inimile. VOI sunteți persoanele pe care El le vrea. El vrea ca TU să devii atât de viteaz încât să stai lângă El și să-L consolezi, pentru că azi El suferă.

Mă întâlnesc des cu Maria, și desigur că îi voi spune despre rozariul vostru pe Skype [pentru ea]. Vă rog să continuați să vă rugați pentru ea căci suferă foarte mult, în toate modurile imaginabile. Domnul i-a spus că acum avem tot ce ne trebuie: rugăciunile cruciadei, Pecetea, medalia Mântuirii. Acestea sunt daruri foarte importante, care au o putere mai mare decât ne-am putea închipui. Mulțumiți și dați slava lui Dumnezeu pentru aceste lucruri. Ele sunt tot ce avem nevoie. A cere mai mult ar însemna că nu avem Încredere în El!

Da, am călătorit foarte mult. Anul acesta în Croația, China, Coreea de sud, Filipine, Vietnam, Noua Zeelanda și Australia, iar de curând m-am întors din India. Fiecare dintre aceste țări are o nemaipomenită Rămășiță a armatei lui Cristos, cu oșteni foarte puternici! Este o mare onoare să vezi aceste lucruri pe care Domnul le face în toată lumea! El își antrenează oștenii, ca să Îl urmeze pe Calvar. Acesta este drumul pe care și noi trebuie să mergem, iar El îl va face mai ușor, pentru noi.

Domnul să vă binecuvânteze!
Nu vă temeți!”