Marți, 14 februarie 2012 la ora 18:00

Fiica Mea, datele pentru Pedeapsă și pentru Avertisment, nu sunt spre cunoașterea voastră. Nu trebuie să vă îngrijoreze calendarul Meu Divin, pentru că se va desfășura doar conform Voinței Mele Sfinte.

Trebuie să știți însă că Dragonul Roșu, despre care v-am vorbit cu ceva timp în urmă, și-a ridicat capul cu precauție, dar cu intenția nimicitoare de a devora creștinii din toată lumea.

Stând răbdător în așteptare, de atâta timp, acum se va repezi scuipând flăcări pe gură și va distruge tot ceea ce reprezintă omagiu adus Mie, Dumnezeul Atotputernic, și Fiului Meu Iubit, Isus Cristos.

Europa va fi prima lui țintă, iar după aceea Statele Unite ale Americii.

Comunismul va fi introdus și vai de aceia care se vor opune domniei Dragonului Roșu.

Fiica Mea, îmi dau seama că mesajele Mele Divine, pe care ți le-am transmis recent, te tulbură, dar Adevărul trebuie dezvăluit.

Numai prin profețiile făcute cunoscute, credința va fi restabilită. Acesta este motivul pentru care sunt date profețiile Mele copiilor Mei acum, ca să recunoască Adevărul Învățăturilor Mele.

Toate prevestirile date profeților Mei, Daniel și Ioan, se vor desfășura pas cu pas.

Detaliile ți se vor da, Fiica Mea, pentru a ajuta la reconstrucția rămășițelor Bisericii Mele de pe pământ.

Ei, Copiii Mei, vor avea nevoie să fie consolați prin mesajele Mele de iubire, iar Eu îi voi asigura de acest lucru.

Sprijiniți-vă pe Mine, Multiubitul vostru Tată, iar Eu vă voi da harurile necesare pentru a învinge dușmanul.

Ei nu pot învinge, iar puterea lor nu numai că nu va dura mult, dar Dragonul Roșu și aliații săi orbi vor fi aruncați în focul chinului veșnic.

Rugați-vă pentru sufletele lor, căci prin rugăciune le puteți aduce salvarea.

Avertismentul nu va însemna mult pentru Satana și aliații săi, Dragonul Roșu și armata acestuia.

Inimile lor sunt atât de împietrite încât de bună voie vor sta de partea răului. Loialitatea lor este pentru un paradis fals care le-a fost promis de către el.

Așa cum anumitor suflete le este dat harul aparițiilor, sau în cazul Tău de a Mă vedea pe Mine și pe mult Iubitul Meu Fiu Isus Cristos, tot așa altor suflete le este dat să îl vadă pe Satana și armata sa de îngeri căzuți.

Devotamentul față de cel rău este atât de mare încât unii slujitori apropiați ai Satanei mai degrabă ar muri decât să Mă recunoască pe Mine, Tatăl Atotputernicul.

Copiii Mei, promisiunea Mea este următoarea: Am să-i ocrotesc pe toți copiii Mei care au imprimată pecetea iubirii Mele în sufletele lor. Veți fi scutiți de persecuție, pentru a putea rămâne puternici în rugăciunea pentru acești oameni răi.

Aceasta va ajuta la diminuarea terorii, prevenirea războiului, a foametei și a persecuției religioase.

Rugăciunea către Mine, Tatăl Vostru, trebuie să fie inclusă în rugăciunile voastre zilnice prin Rugăciunea speciala (30) a Cruciadei de Rugăciune, rugăciune care previne războiul, foametea și persecuțiile religioase.

Rugăciunea (30) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a evita războiul, foametea și persecuția religioasă

O, Tată Veșnic, Dumnezeule, Creatorul Universului, în numele iubitului Tău Fiu, Te rugăm, fă-ne să Te iubim tot mai mult. Ajută-ne să rămânem curajoși, fără de teamă și puternici în încercări. Acceptă suferințele și sacrificiile noastre și du-le în fața Tronului Tău Dumnezeiesc, în dar pentru salvarea copiilor Tăi. Înmoaie sufletele împietrite și necurate. Deschide-le ochii spre Adevărul despre bunătatea și iubirea Ta, ca ei să se poată uni cu restul copiilor Tăi, în Paradisul de pe pământ, pe care l-ai creat pentru noi potrivit Voinței Tale Divine. Amin.”

Copii, vă rog să nu ignorați intervenția Mea cerească în viața voastră de azi.

Cei cu dragoste profundă pentru Mine, Tatăl vostru, trebuie să știe că trebuie să vă pregătesc pentru această călătorie importantă.

Nu mi-aș îndeplini îndatoririle de Tată Iubitor și Creator dacă nu aș comunica cu voi în aceste timpuri finale, așa cum le cunoașteți voi acum pe pământ.

Pentru cei care poate sunt speriați de Cuvintele Mele Sfinte, vă consolez spunându-vă că acesta nu este sfârșitul pământului. Căci nu este.

Este doar sfârșitul domniei satanei pe pământ, ceea ce trebuie salutat, copiii Mei.

Se apropie timpul ca Fiul Meu să-și ocupe locul pe tronul care este al Său, la a Doua Sa Venire, pentru a domni asupra unui Paradis Nou, perfect, pe pământ.

Inima Mea se umple de bucurie când vă vorbesc despre Noul Paradis pe care l-am pregătit pentru voi.

Copiii Mei, veți trăi 1000 de ani în Paradisul pe care L-am creat pentru Adam și Eva.

Acolo va fi pace, iubire și armonie și nu veți avea nevoie de nimic. Oamenii se vor căsători, vor avea copii, iar florile, râurile, mările, munții și lacurile vă vor tăia respirația.

Animalele vor trăi în armonie cu oamenii și veți fi conduși cu iubire sub domnia Fiului Meu, Isus Cristos. Numai atunci se va înfăptui Voința Mea, precum în Cer așa și pe pământ.

Tatăl Vostru iubitor,
Dumnezeu Creatorul tuturor
Dumnezeu cel Preaînalt

Mesajul contine

Pentru a evita războiul, foametea și persecuția religioasă
Rugăciunea (30) a Cruciadei de Rugăciune

Această rugăciune a voastră către Mine, Tatăl vostru, trebuie inclusă acum în rugăciunile voastre zilnice.

Dumnezeu Tatăl @ 14 feb 2012, 18:00

O, Tată Veșnic, Dumnezeule, Creatorul Universului, în numele... citește tot