Luni, 16 aprilie 2012 la ora 06:00

Prea iubita Mea fiică, îi chem pe toți copiii lui Dumnezeu și vă asigur că Eu, iubitul vostru Isus, niciodată nu aș putea submina propria Mea Biserică.

În schimb, nu mă voi retrage și nu voi privi pasiv cum se destramă Biserica Mea prin mâna unei anumite secte care nu are nici un drept să exercite vreun rol în Sfântul Scaun.

Exact acesta este lucrul pe care încearcă să-l facă Profetul Fals și impostorii săi care îl idolatrizează pe satana. Ei doresc să dărâme Biserica Catolică și să o sfărâme în bucăți.

Aceasta este ultima revoltă a diavolului, prin care îl înfruntă pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor.

Acest plan al celui rău de a distruge Biserica Mea, a început să se desfășoare acum 100 de ani și s-a întețit începând cu anul 1967.

Mulți impostori din această sectă răufăcătoare, care îl adulează pe satana, au intrat în seminarii ca să poată pune piciorul în Vatican.

Influența lor, deși permisă de către Dumnezeu Tatăl, a fost limitată până acum. Acum că se apropie sfârșitul timpurilor, această stare de fapt se va schimba.

Această sectă de răufăcători va lupta acum cu toate armele ca să se asigure că aleg un înlocuitor Vicarului Meu, Papa Benedict al XVI-lea.

Toți aceia care îmi cunosc Învățăturile, vor vedea schimbările din celebrarea Sfintei Liturghii.

Vor introduce legi noi, lumești, care vor jigni Moartea Mea pe Cruce.

Mulți dintre discipolii mei zeloși vor vedea asta și îi va durea. Observațiile lor vor fi respinse și celebrarea multor Sacramente va fi oprită.

Din această cauză e nevoie de mai multă pregătire.

Le spun acelor catolici care vor fi necăjiți și vor dispera: vă rog, nu vă temeți, Eu sunt aici.

Chemați-Mă pe Mine, Iubitul vostru Isus, și să știți că nu trebuie să vă fie frică să răspândiți Adevărul Învățăturilor Mele.

Nu trebuie să vă temeți să întoarceți spatele ereziei.

Eu vă voi îndruma, vă voi apăra în timpul călătoriei voastre și veți fi conduși prin puterea Duhului Sfânt.

Iubitul vostru Mântuitor,
Isus Cristos