Duminică, 08 iulie 2012 la ora 17:17

Draga Mea fiică mult iubită, marea apostazie despre care am vorbit se va accelera acum în lume.

Acum se întinde ca un văl asupra Bisericii Mele de pe pământ și, precum ceața, întunecă vederea ei.

Acesta este timpul marii scindări a Bisericii Mele, care va fi împăr ț ită în două tabere.

Pe de-o parte vor fi slujitorii Mei sfințiți credincioși, care urmează Învățăturile Mele și care nu se abat niciodată de la ele.

De cealaltă parte vor fi preoții și alți conducători în Bisericile Mele Creștine, care sunt sub influența lumii moderne și vor profana Legile Mele.

Ei se înclină sub presiunea oamenilor care le cer să dovedească toleranță în numele Lui Dumnezeu, modificând Legile lui Dumnezeu după pretențiile omenești.

Sunt plini de mândrie, aroganță și ambiții lumești. Pentru ei nu va însemna nimic dacă vor modifica Sfintele Sacramente doar ca să fie conforme agendei lor păcătoase.

Nu, ei vor înlesni ca în Biserica Tatălui Meu să fie comise fapte abominabile, și toate acestea în numele drepturilor civile și al toleranței.

Vor fi toleranți față de păcat și prin afișarea unor astfel de păcate în fața Locașului Meu Sfânt Mă vor îndurera, așteptând de la Mine să înghit aceste fapte josnice.

În curând ei vor ș terge Sacramentele pentru ca asta să fie pe placul tuturor.

În locul lor vor fi organizate petreceri de celebrare și alte feluri de divertisment.

Aceasta va fi o nouă biserică mondială care se va mândri cu o clădire impunătoare la Roma, dar care nu Îl va slăvi pe Dumnezeu.

Această clădire, în văzul tuturor, va fi construită cu simboluri satanice secrete și va adula fiara.

Toate păcatele, care sunt scârboase în fața Tatălui Meu, vor fi cinstite public și milioane de oameni vor accepta aceste legi alterate ca și cum ele ar fi demne în Ochii lui Dumnezeu.

Slujitorii Mei sfințiți care vor rămâne credincioși și pe mai departe, vor trebui să celebreze în secret Sfânta Liturghie sau vor risca să fie închiși.

Ei se vor aduna în forță și, plini de Duhul Sfânt, vor continua să îi hrănească pe copiii lui Dumnezeu cu Hrana Vieții.

Ei trebuie să asigure ca Pecetea Dumnezeului celui Viu să fie oferită tuturor acelora pe care îi conduc.

Acum timpul pentru construirea Noii Biserici în cinstea bestiei, este deja foarte aproape.

Ea va fi construită în timpul dictaturii anticristului care va apărea în curând pe scena lumii, ca omul păcii.

Adunați-i pe toți discipolii Mei cât mai repede posibil. Preoților Mei, voi care recunoașteți Glasul Meu, trebuie să începeți pregătirea ca să puteți asigura Bisericii Mele de pe pământ puterea de a rezista în timpul prigonirii.

În timp vor fi gata pentru folosul vostru locurile de refugiu, deoarece Eu, deja de câtva timp i-am instruit pe discipolii Mei, ca să se asigure că ele vor servi scopurilor voastre.

Această prigonire va fi scurtă și voi veți supraviețui, deși va fi dureros pentru voi.

Luați aminte! Noua religie mondială va fi în aparență o organizație sfântă, plină de iubire și compasiune.

Ea va proiecta o imagine minunată despre toleranță și va preamări toate păcatele cunoscute Lui Dumnezeu. Va răstălmăci toate păcatele ca ele să pară că sunt acceptabile în Ochii lui Dumnezeu.

Dar voi trebuie să știți că astfel de fapte abominabile Îmi stârnesc dezgustul și vai de aceia care vor urma această cărare periculoasă ce duce la pieirea veșnică.

Păcatul va fi mereu păcat în Ochii Mei.

Timpul nu poate schimba asta. Regulile noi, doar pentru a servi împlinirii dorințelor păcătoase ale omului, nu vor fi acceptate niciodată de Mine.

Pregătiți-vă pentru aceasta mare înșelăciune pentru că este iminentă.

Isus al vostru