Miercuri, 26 septembrie 2012 la ora 22:12

Mult iubita Mea fiică, eu permit această intensă suferință fizică a ta pentru a salva astăzi mai multe suflete. Oferă această suferință pentru acele suflete alese, pe care trebuie să Mă ajuți să le salvez. Această durere nu va dura mult, dar când vei fi eliberată de ea, vei cunoaște că multe suflete au fost salvate de flăcările Iadului și sunt acum în Purgatoriu, așteptându-și purificarea.

Ca suflet ispășitor, tu trebuie să accepți faptul că Eu pot permite aceste momente de suferință ale tale pentru a Mă ajuta la salvarea sufletelor copiilor lui Dumnezeu. Într-o zi te vei întâlni cu acele suflete și atunci vei înțelege cât de multă fericire îi aduce aceasta Tatălui Meu. Să știi că atunci când suferi, Eu sufăr cu tine pentru a-ți ușura durerea. Tu nu ești singură. Când simți că nu poți respira, să știi că este aceeași senzație de sufocare simțită de sufletele care, după moarte, suportă fumul flăcărilor iadului.

Ce bine ar fi dacă oamenii ar cunoaște Adevărul vieții de după moarte. După ce sufletele părăsesc trupurile, fie că sunt într-o stare de Har sau nu, satana îi chinuiește prin puterea lui de seducție. El încearcă, chiar și atunci, să atragă sufletele la el. Rugăciunea pentru acele suflete este foarte importantă.

Eu atrag sufletele către Lumina Mea. Doar aceia care sunt într-o Stare de Har pot să facă față Puterii Luminii Milostivirii Mele. Dacă nu sunt suflete pure, ele trebuie să fie purificate în Purgatoriu.

Există, fiica Mea, multe nivele în Purgatoriu și, în funcție de păcatele comise de un suflet, el se va umple de Focul purificator al Duhului Sfânt.

Purgatoriul este dureros pentru suflet și aceia care trebuie să petreacă un timp acolo percep o durere fizică, de parcă ar fi încă în viață.

Niciun om să nu subestimeze sacrificiile necesare pentru a-și păstra sufletele într-o stare vrednică de Împărăția Tatălui Meu.

Tatăl Meu îi iubește pe toți copiii Săi, dar sufletele trebuie să-și câștige dreptul de a fi apte să intre în Împărăția Tatălui Meu. Pentru a fi vrednice, ele trebuie să se răscumpere în Ochii Mei cât timp sunt încă în viață. Ele trebuie să se căiască pentru păcatele lor cu o inimă sinceră.

Chiar și în clipa morții, un păcătos poate să apeleze la Marea Mea Milostivire, cerându-Mi iertare pentru păcatele sale. Îl voi ridica și îl voi lua în Brațele Mele. Apoi voi revărsa Milostivirea Mea asupra lui și voi merge de mână cu el către Porțile Paradisului.

Păcatele pot fi iertate cât timp sunteți în viață. Nu după moarte.

Al vostru Isus