Luni, 20 mai 2013 la ora 17:51

Mult iubita Mea fiică, pe măsură ce crește această Misiune, Cuvântul Meu va fi rostit în multe limbi. Mesajele Mele date ție acum vor aprinde Sfântul Meu Cuvânt din Noul Testament. Mesajele Mele reamintesc lumii de asemenea despre Cuvântul lui Dumnezeu care este conținut în Preasfânta Biblie.

Eu nu rescriu Cuvântul, eu pur și simplu vă reamintesc ce înseamnă el astăzi. Eu vorbesc lumii de asemenea pentru a-i pregăti pentru a Doua Mea Venire, căci nu vreau ca ei să se piardă. Cu mare iubire și bucurie privesc cum discipolii Mei credincioși Mă acceptă așa cum Sunt. Cei care au știut imediat că sunt Eu, Isus Cristos, Cel care vorbește cu ei prin aceste Mesaje, sunt binecuvântați.

Ei sunt cei care nu s-au îndoit niciodată. Ei au putut simți Prezența Mea. Cuvântul Meu le-a străpuns inimile precum o sabie. Spiritul Meu le-a atins sufletul. Ei au știut. Ei M-au recunoscut, și cum suferă pentru asta!

Voi, copiii Mei prețioși, să știți că atunci când ați răspuns Chemării Mele Eu v-am dat un dar special, o binecuvântare, care vă va ajuta să îndurați, pe această Cale către Viața Veșnică. Veți avea nevoie de aceste Daruri, pentru că voi veți fi coloana vertebrală a Rămășitei Armatei Mele și îi veți conduce pe alții, care vă vor urma în sfârșit.

Oameni din toate națiunile vă vor urma atunci când nu vor avea unde să se întoarcă, iar voi le veți împărtăși Învățăturile Mele. Tuturor celor loiali Mie, Isus Cristos, li se vor da noi Daruri care să-i ajute să se unească în întreaga lume, în uniune cu Mine. Toți cei din Bisericile Creștine vor veni primii la Mine. Apoi evreii se vor întoarce, în timp, și Mă vor accepta în sfârșit. Toate celelalte religii își vor da seama de Adevărul Învățăturilor Mele și Mă vor urma și ei. Dar nu toți vor accepta Adevărul chiar dacă le este prezentat chiar în fața ochilor lor.

Apoi mai sunt cei necredincioși, mulți dintre ei oameni buni. Ei folosesc intelectul uman pentru a aduce în față toate motivațiile pentru care Dumnezeu nu există. Și totuși ei, inclusiv cei care le corespund lor între creștini și care sunt căldicei în credință – vor alerga primii la Mine. Inimile lor vor fi descuiate și, numai pentru că vor vedea ce mărturie le aduc, vor ști că Eu îi chem. Ei nu-Mi vor opune rezistență, spre deosebire de acele suflete încăpățânate care cred că știu mai multe decât Mine despre promisiunea pe care Eu am făcut-o de a Mă întoarce să prezint Legământul Final.

Fiecare sarcină pe care v-o dau Eu va duce ca din ce în ce mai multe națiuni să ia Crucea Mea pentru a crea un drum unic spre Mine. Niciodată să nu ezitați să mergeți alături de Mine când Eu vă chem, deoarece atunci când Îmi răspundeți, voi distrugeți puterea răului. Răul vă poate cauza durere, dar când Îmi permiteți să vă ghidez, voi puteți depăși orice obstacol din calea voastră.

Eu vă iubesc și vă conduc, așa cum protejez Grupurile Mele de Rugăciune din întreaga lume.

Isus al vostru