Miercuri, 16 octombrie 2013 la ora 23:27

Mult iubita Mea fiică, treimea nelegiuită, formată din cei trei dușmani ai Mei, profetul fals, anticristul și balaurul care este satana, se va ridica acum sfidând Preasfânta Treime. Să știți că ei au mii și mii de discipoli fideli și pe măsură ce timpul se apropie, se vor ține multe ceremonii secrete nelegiuite, pentru a onora șarpele.

Atât de atent este șarpele să nu-și dezvăluie identitatea reală, încât adevăratele sale intenții nelegiuite, îndreptate împotriva fiecăruia dintre copiii lui Dumnezeu, sunt deghizate, iar el se prezintă în fața acelor puțini aleși ai săi ca un prinț frumos și fermecător și se manifestă în cel mai seducător mod. La fel cum Eu comunic cu profeții Mei aleși, tot așa îi dă șarpele anticristului mesaje speciale pe care el le studiază cu grijă și apoi le comunică celor din ierarhia sa de pe pământ. Aceste mesaje conțin instrucțiuni despre cum să fie pângărită Biserica Mea pregătind calea pentru ca anticristul să își preia tronul și să înșele oamenii făcându-i să creadă că el este chiar Cristos, Mântuitorul lumii.

Ascultați acum, voi toți cei care nesocotiți acest avertisment. Curând, mulți dintre discipolii Mei care Mă iubesc dar nu cred în aceste mesaje vor avea de înfruntat un mare pericol. A început planul prin care se dorește îndepărtarea voastră de Mine, și dacă voi nu rămâneți precauți și vigilenți veți fi ademeniți în vizuina întunericului. El, anticristul, va imita toate caracteristicile Divinității Mele, care i-au fost făcute cunoscute de către șarpe. Acesta, șarpele, a privit Răstignirea Mea și doar el cunoaște anumite detalii ale acestui eveniment teribil. El Mă va maimuțări pe Mine instruindu-și discipolii devotați ca să recompună în Biserica Mea ritualuri de-a-ndoaselea. Va fi luat Cuvântul Meu și i se vor adăuga părți noi, obscene, menite să onoreze fiara, însă mulți nu vor înțelege semnificația lor.

Dacă cochetați cu diavolul și vă puneți la dispoziția lui, acest fapt vă va duce spre mari încercări. Dacă repetați cuvintele nelegiuite pe care el le va sădi printre voi, vă veți deschide sufletele către el. Dacă îl veți adora pe el, iubindu-l pe anticrist atunci când acesta arogant va sta țanțoș în fața voastră, atunci îl veți pune pe el în inimile voastre, în locul Meu. Tot ceea ce Eu v-am învățat va fi de-a-ndoaselea, cu susul în jos, întors pe dos. Însă voi nu vă veți da seama de aceasta din cauză că mulți dintre voi nu ați înțeles cu adevărat Învățăturile Mele și puțini ați ascultat cu atenție Evangheliile cu privire la evenimentele ce conduc la A Doua Mea Venire.

Oh, cum Mi se rupe inima când trebuie să vă dezvălui toate acestea. Cât de mult aș vrea să nu trebuiască să suferiți astfel. Dar, vă promit, Eu vă voi ușura suferința iar domnia lui, când va avea loc, va fi scurtă.

Sufletelor care în mod inocent sunt prinse în această parodiere a Divinității Mele li se va arăta Milostivirea Mea. Din păcate, aceia care cred că vor domni într-un paradis care le-a fost promis de către înșelător, se vor pomeni aruncați în lacul de foc, unde vor suferi pentru veșnicie. Nu va fi nimeni care să-i ajute, pentru că ei vor fi înghițit deja minciunile care sunt destinate să le câștige încrederea, și care vor duce la pierderea multor suflete ce vor urma orbește falsa doctrină.

Rugați-vă pentru Milostivire pentru cei care vor fi înșelați de regele întunericului.

Isus al vostru