Miercuri, 20 noiembrie 2013 la ora 14:45

Mult iubita Mea fiică, spune tuturor discipolilor Mei – tuturor celor care cred în Mine, Isus Cristos – că trebuie să-Mi aloce zilnic timp în rugăciune, pentru a salva sufletele celor care sunt pierduți pentru Mine. Pentru Harurile pe care Eu vi le dau vouă, doresc în schimb ca voi să Mă ajutați aducând la Mine sufletele celor care sfâșie Inima Mea.

Trebuie să vă cer să îndurați suferința pe care o veți simți din cauza separării omenirii de Mine, Isus Cristos. Ea va fi provocată de schisma din Biserica Mea pe pământ. Dacă acceptați această suferință cu o totală supunere, Eu pot învinge strânsoarea pe care cel rău o exercită asupra celor care sunt prea slabi ca să proclame Adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Voi nu trebuie să vă temeți niciodată de această misiune pentru că ea e dată lumii datorită generozității Preaiubitului Meu Tată. El nu vrea decât să-și revendice Creația Lui, intactă, astfel încât să nu piardă nici măcar un singur copil de-al Său.

Indiferent cine vă maltratează, vă batjocorește sau vă persecută, trebuie doar să vă amintiți de pedeapsa care se va abate asupra acestor sărmane suflete care scuipă în Fața Mea. Apoi, ignorând batjocura, voi trebuie să vă rugați cu ardoare pentru fiecare din aceste sărmane suflete. Fiți cu inima generoasă și atunci veți fi umpluți de Duhul Sfânt, ca să puteți lupta alături de armata Mea Cerească pentru salvarea lumii de cel rău. Prin urmare, voi trebuie să așteptați cu iubire și încredere, iar Eu vă voi aduce mari Binecuvântări.

Niciodată nu trebuie să renunțați la speranță din cauza fricii. Teama nu trebuie să vă orbească niciodată de la sarcina ce v-a fost încredințată, astfel ca atunci când Eu vin ca Rege al Milostivirii, nici un suflet să nu se îndoiască cu privire la cine Sunt Eu și ce Sunt Eu. Adunați-vă. Uniți-vă. Aduceți toate sufletele în Brațele Mele Milostive. Pentru a Mă ajuta să fac aceasta, voi trebuie să spuneți zilnic această Rugăciune specială a Cruciadei, pentru a Mă ajuta să adun și să unesc toate sufletele.

Rugăciunea (128) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru a aduna și a uni toate sufletele

"Isuse drag, ajută-ne pe noi, iubiții Tăi discipoli, să adunăm omenirea în Brațele Tale și să-Ți prezentăm Ție sufletele care au cea mai mare nevoie de Marea Ta Milostivire. Umple-ne cu Harul Duhului Sfânt pentru a avea siguranța că Flacăra Adevărului cuprinde toate acele suflete care au ajuns să fie despărțite de Tine. Unește toți păcătoșii, astfel încât fiecare dintre ei să primească orice șansă de reconciliere. Dă-ne nouă tuturor puterea de a rămâne statornici Cuvântului Tău Sfânt atunci când suntem forțați să respingem Adevărul care a fost dat lumii prin Preasfintele Evanghelii. Noi rămânem în Tine, cu Tine și pentru Tine, la fiecare pas al călătoriei noastre spre mântuire. Amin."

Fiți pe pace. Încredeți-vă în Mine. Aduceți rugăciunile voastre la Picioarele Mele și Eu voi răspunde fiecărei cereri făcute Mie pentru a salva toate sufletele ale căror nume Îmi sunt prezentate.

 Al vostru Isus

Mesajul contine

Pentru a aduna și a uni toate sufletele
Rugăciunea (128) a Cruciadei de Rugăciune

Isuse drag, ajută-ne pe noi, iubiții Tăi discipoli, să adunăm omenirea în Brațele Tale și să-Ți prezentăm Ție sufletele care au cea mai mare nevoie de Marea Ta Milostivire.

Umple-ne cu Harul Duhului Sfânt... citește tot