Joi, 09 ianuarie 2014 la ora 21:40

Prea iubita Mea fiică, uite-te în jur – ce vezi? O lume plină de contradicții. Pe de-o parte vei vedea iubire, bucurie și bunăvoință. Dar pe de altă parte, aceasta va fi contracarată de ura pe care cel rău o are pentru omenire.

Orice neliniște, tristețe, confuzie, lipsă de încredere, venin, ură și răutate pe care le vedeți întâmplându-se în lume – să știți că ele nu pot veni decât dintr-o singura sursă. Satana, acest flagel al omenirii, a creat o disperată nefericire printre copiii Lui Dumnezeu. Durerea lor devine Durerea Mea și din acest motiv – pentru a Mă răni pe Mine, el înfăptuiește asemenea ravagii.

Fiica Mea, începând din această zi, oriunde vei umbla și oricare fața vei privi, o vei vedea așa cum vă văd Eu pe fiecare – ca pe un copil al Lui Dumnezeu. Cât de mult îi iubesc pe toți, cât de tare vreau să îl dezmierd pe fiecare dintre ei – indiferent de greșelile sau de păcatele lor. Nu are importanță ce au făcut ca să Mă ofenseze; Eu tot îi iubesc – pe fiecare în parte. Eu simt o mare bucurie când văd iubirea iradiind din ei – o iubire pe care au primit-o ca Dar de la Tatăl Meu care i-a creat. Iubirea lor este Iubirea Mea și aceasta atrage alte suflete spre ei, răspândind astfel Iubirea Lui Dumnezeu peste tot.

Dar când asist la durere și suferință, în orice suflet, atunci durerea lor devine a Mea. Durerea lor poate fi cauzată de o suferință îngrozitoare, adusă de lipsa de iubire față de alții, ceea ce provoacă un simțământ de dezolare disperată. Singurătatea și izolarea lor este simțită și de Mine iar aceasta aprinde și mai mult Compasiunea Mea.

Apoi, mai sunt sufletele care își petrec tot timpul alergând după lucruri care nu vin de la Mine. Aceia care Mă resping îmi frâng de tot Inima în două. Cât de multe Lacrimi de Sânge vărs Eu pentru aceste suflete, căci ele au tăiat cordonul ombilical care îi unește cu Salvatorul lor – singura lor speranță și Salvare. Când vezi aceste suflete, fiica Mea, vei simți o tristețe teribilă în inima ta, așa cum simt și Eu pentru ele.

În sfârșit, mai sunt cei care spun că Mă reprezintă, dar care nu sunt vrednici să-Mi șteargă Picioarele. Ura lor față de Mine este cauzată de iubirea lor pentru ei înșiși. Totuși, oricât de des M-ar insulta și oricât ar induce în eroare turma Mea, Eu tânjesc în continuare după sufletele lor.

Iubirea Mea pentru omenire este totală. Eu îi iubesc pe toți, inclusiv pe aceia care săvârșesc cele mai rele fapte. Așa va fi până la sfârșit. Eu voi îmbrățișa toate sufletele până în ultima zi când, după ce Eu voi fi epuizat toate eforturile de a le salva sufletele, vor fi pierduți pentru totdeauna pentru Mine numai aceia care aleargă înspre abisul fiarei și care Mă refuză, în ciuda faptului că știu cât de mult îi iubesc Eu.

Să vă iubiți mereu unii pe alții, cu tot cu defectele voastre – așa cum vă iubesc Eu. Când nu sunteți de acord cu cineva, amintiți-vă de Iubirea Mea și rămâneți tăcuți. Când disprețuiți pe cineva, să știți că această ură nu vine de la Mine. Când priviți unii la alții, priviți-vă ca prin Ochii Mei. Nu trebuie să vă feriți de niciunul dintre ei. În schimb, trebuie să arătați compasiune celor care vă supără, vă ofensează sau vă fac rău, căci și ei sunt iubiți de Mine. Dacă Mă iubiți, veți arăta iubire tuturor celor cu care veniți în contact.

Iubirea este contagioasă, căci ea vine de la Dumnezeu. Din iubire nu poate veni decât bine.

. Din iubire nu poate veni decât bine.

Al vostru Isus