Sâmbătă, 08 martie 2014 la ora 13:37

Mult iubita mea fiică, Puterea Duhului Sfânt este la maxim în acest timp în lume, prin intermediul acestor Mesaje. Pe măsură ce se intensifică ura pe care satana o manifestă față de omenirea din întreaga lume, tot astfel și Puterea Duhului Sfânt crește și va stârpi, cu mare forță, răul de la rădăcină.

Amintiți-vă mereu că lupta dintre Dumnezeu și satana se dă pentru sufletele oamenilor. Și în timp ce toată puterea și toate Harurile coboară de la Tatăl Meu asupra omenirii – cel rău comite toate faptele rele și toate acțiunile nelegiuite asupra sufletelor. Mulți oameni rămân insensibili față de ceea ce se petrece și, din nefericire, mulți se predau voluntar satanei, deschizându-și sufletele și permițându-i să intre în ele.

Poate dura ceva timp până ce satana se manifestă pe deplin în interiorul sufletelor iar celor care în mod continuu caută reconcilierea prin Mine, Isus Cristos, li se vor da Harurile să îi țină piept pentru a se proteja de tentația de a ceda unor acțiuni care îi pot duce la o depravare completă. Vă îndemn pe toți să vă rugați pentru sufletele care cad pradă înșelăciunilor și intențiilor viclene ale satanei. Vă rog să recitați această Rugăciune:

Rugăciunea (139) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru puterea de a învinge răul

"Isuse drag, protejează-mă de răul diavolului. Acoperă-ne cu Prețiosul Tău Sânge, pe mine și pe toți cei care sunt slabi și lipsiți de apărare în prezența lui. Dă-mi curajul să mă lepăd de el și ajută-mă să evit orice încercare a sa de a mă ispiti în orice fel în fiecare zi. Amin."

Vă rog, nu ignorați avertismentul Meu cu privire la pericolele de a vă întovărăși cu diavolul, cedând metodelor sale pline de vicleșug. Atunci când imitați trăsăturile sale care includ minciuna, îngăduința prea mare față de sine, durerea provocată celorlalți și bârfirea aproapelui vostru, veți ști că el v-a devorat și numai prin Mine și prin intermediul Harurilor pe care Eu vi le acord veți fi în stare să vă sustrageți din strânsoarea în care vă ține el.

Să apelați întotdeauna la Mine, Isus Cristos, atunci când vă dați seama, în inimile voastre, că deveniți necurați în Ochii Mei prin influența diavolului.

Al vostru Isus

Mesajul contine

Pentru puterea de a învinge răul
Rugăciunea (139) a Cruciadei de Rugăciune

Isuse drag, protejează-mă de răul diavolului.

Acoperă-ne cu Prețiosul Tău Sânge, pe mine și pe toți cei care sunt slabi și lipsiți de apărare în prezența lui.

Dă-mi curajul să mă lepăd de el și ajută-mă... citește tot