Duminică, 11 septembrie 2011 la ora 19:15

Multiubita Mea fiică, atunci când copiii Mei simt disperare, teamă sau însingurare, spune-le că trebuie să se întoarcă la Mine. Mulți dintre copiii Mei din lumea întreagă, nu au simțit până acum un asemenea gol în viața lor. Fără îndrumare, îl vor simți și mai tare, atunci când sunt hrăniți cu gunoaie.

Mass – media îi hrănește zilnic cu povestiri care arată prezența celui rău în lume, cu frământările existente în atât de multe țări. Apoi, este lipsa hranei sufletești și în locul acesteia ei vă hrănesc cu minciuni, când vă spun despre minunile ambițiilor lumești. Toate acestea v-ar dezamăgi chiar dacă le-ați obține. Apoi, pe măsură ce v-ați strădui spre aceste obiective, nerăbdători să ajungeți pe culmi, veți fi din nou dezamăgiți.

Amintiți-vă copii, că Eu sunt hrana voastră. Doar prin Mine veți găsi adevărata pace, mulțumire și iubire curată în inimi. Este imposibil să găsești o pace asemănătoare oriunde în altă parte.

Întoarceți-vă acum la Mine, fiecare dintre voi, cei ce suferiți din cauza tristeții din inimi. Lăsați-Mă să vă susțin și să vă consolez. Pentru că voi, copiii Mei, sunteți sufletele Mele pierdute, dar prețioase. Mulți v-ați rătăcit și nu mai găsiți calea de întoarcere la turma Mea. Unii dintre voi ați ales o altă turmă, care nu-Mi aparține.

Ascultați chemarea Mea. Când auziți Vocea Mea în sufletele voastre, veți cunoaște Adevărul. Eu sunt calea care duce la Tatăl Meu Veșnic. Rețineți, mulți dintre voi care dați nume diferite Lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic, ați putea venera în continuare același Dumnezeu – există doar un singur Dumnezeu. Este aproape timpul, când slava Lui se va descoperi lumii. Nu contează care este interpretarea voastră, Dumnezeu Tatăl este Iubirea. Milostivirea Sa îi îmbrățișează pe toți. Veniți, întoarceți-vă la El acum, oriunde ați fi în lume. El așteaptă chemarea voastră.

Mântuitorul vostru iubit,  Isus Cristos