Joi, 21 iunie 2012 la ora 17:30
Scumpa Mea fiică, de la începutul timpului, când a fost creată lumea de către Tatăl Meu Veșnic, a existat multă confuzie referitoare la originea rasei umane.
Când Tatăl Meu a creat lumea pentru a avea o familie, au fost făcute o mulțime de pregătiri.
El a creat pământul, mările, plantele, copacii, munții, râurile, animalele, apoi, în penultima zi, când toate erau la locul lor în Paradis, El a creat omul.
Omul, deși întinat de păcat, este o creatură sfântă. Animalele există pentru a servi omenirea.
Omul nu a evoluat din animale, dar aceasta vor să vă facă să credeți cei care nu cred în Dumnezeu.
Teoriile evoluționiste, care afirmă că omul a evoluat din animale, sunt o minciună. Ele nu pot fi dovedite niciodată.
Satana, îngerii lui căzuți și toți demonii care provin din acest dușman al lui Dumnezeu au făcut omul să creadă în această teribilă minciună.
Omul este un copil al lui Dumnezeu, dar satana, cu scopul de a-l înjosi pe om – copilul lui Dumnezeu – vrea să creeze confuzie în inima lui.
De ce promovează el, prin învățături false, această minciună? Așa poate el dovedi că omul a evoluat din maimuță și apoi să-l convingă că nu a fost creat de Mâna Tatălui Meu Veșnic.
Aceasta este una dintre cele mai mari minciuni inițiate de către diavol, care se folosește de sufletele acelor oameni ce pretind că sunt mai inteligenți decât frații și surorile lor.
Oamenii de știință declară că omul a evoluat din animal, dar se înșală.
Știința se înșală atunci când încearcă să declare adevărul despre crearea universului.
Niciun om nu înțelege Miracolul Creației Divine.
Dacă omul crede că știe toate răspunsurile despre originile omenirii, bazate pe raționamente umane, atunci el înșală nu numai alte sărmane suflete, ci și pe sine însuși.
Când nu este prezentă iubirea lui Dumnezeu în asemenea suflete care cred în superioritatea inteligenței umane, atunci ateismul se răspândește ca o buruiană. Această buruiană, care crește în toate direcțiile, contaminează și distruge toate culturile din jurul său, aducând boală.
Singurul remediu este de a căuta ajutor de la Dumnezeu prin rugăciune umilă și a cere ca Adevărul să fie revelat.
Multe neadevăruri răspândite de către atei, care încearcă să dovedească faptul că Dumnezeu nu există, au distrus milioane de suflete. Victimele lor au nevoie de rugăciunile voastre.
Ateismul este cea mai mare religie din lume și cei care își dedică viața acestor înșelăciuni sunt pierduți pentru totdeauna.
Ei se vor confrunta cu flăcările iadului.
Dacă nu se vor întoarce la Mine în timpul sau după Avertisment, vor suferi o teribilă pedeapsă.
Rugați-vă pentru ei.
Al vostru Isus
Miercuri, 13 septembrie 2023
A început școala și odată cu ea și prima lună a toamnei, cu pregătirile ei pentru iarnă. Și noi ne pregătim, în primul rând... citește tot
Vineri, 08 septembrie 2023
9-17 Septembrie - Novena de Sfinte Liturghii
15-16 Septembrie - 24 de ore de rugăciune pentru România
9 Septembrie – Sesiunea... citește tot
Miercuri, 14 iunie 2023
24 de ore de rugăciune
16 iunie ora 20:00 – 17 iunie ora 20:00
Lăudați să fie Isus și Maria!
Dragi luptători ai rugăciunii,... citește tot