Duminică, 15 iulie 2012 la ora 17:45

(Mesaj primit în timpul Adorației Euharistice)

Draga Mea fiică, e greu pentru copiii Mei să rămână nepătați de păcat din cauza blestemului aruncat asupra lor de către șarpe.

Niciodată nu mă aștept ca ei, copiii Mei, să fie pe deplin și în permanență fără păcate, asta e imposibil.

Este important ca oricine cunoaște învățăturile Bisericii Fiului Meu pe pământ, să caute să se căiască pentru păcatele sale, cât mai des posibil.

Prin această căință va fi mai ușor să rămâneți în starea de har, iar astfel se va crea o barieră în calea viitoarelor ispite.

Copiii Mei, voi sunteți acum pe cale de a fi martorii unor schimbări mari și definitive în lume. Acestea se vor întâmpla după ce va avea loc Avertismentul.

În timp ce mulți vor ignora aceste mesaje venite din Cer, este important ca cei care le acceptă ca fiind Cuvântul Lui Dumnezeu, să se pregătească.

Voi sunteți zalele armurii Mele împotriva inamicului și prin credința voastră vă voi înălța și proteja împotriva persecuției.

Prin iubirea voastră pentru Fiul Meu, Isus Cristos, Salvatorul Universului, voi putea să îi salvez pe acei copii care nu pot suporta Lumina Lui Dumnezeu.

Consacrarea iubirii voastre, a suferinței și a rugăciunilor va constitui pentru ei harul salvator de la flăcările Iadului.

Nu vă temeți pentru voi, ci pentru cei care nu numai că nu pot vedea dar și refuză să vadă vremurile pe care le trăiți acum.

Pregătirile sunt terminate și a sosit timpul ca schimbările să înceapă, pentru că Eu nu-i voi permite Bestiei să fure suflete.

Intervenția, promisă de multă vreme omenirii, va avea loc foarte curând și apoi va începe bătălia pentru salvarea copiilor Mei.

Să nu vă temeți de Mâna Mea atunci când va cădea asupra voastră; ea va lovi doar ca să-i pedepsească pe cei care încearcă să-i distrugă pe copiii Mei.

Îi voi opri din a înșela sufletele.

Îi voi opri din intențiile lor criminale și le voi șterge de pe fața pământului falsele biserici, cultele nelegiuite, idolii falși, orașele și națiunile lor, dacă vor continua să respingă Mâna care îi hrănește.

Ei au fost avertizați. Voi, copiii Mei iubiți, îl veți ajuta pe Fiul Meu să-i salveze.

Să nu vă fie frică niciodată pentru că cei care poartă Pecetea Dumnezeului Celui Viu nu numai că sunt protejați, ci primesc și harurile necesare protejării Cuvântului Lui Dumnezeu, astfel încât Harul Vieții să poată fi primit de cât mai multe suflete.

Iubitul vostru Tată,
Dumnezeu Cel Preaînalt