Marți, 09 octombrie 2012 la ora 21:31

Mult iubita Mea fiică, multe suflete veghează în aceste vremuri deoarece observă schimbările rapide din Biserica Mea Catolică, schimbări care încep să se manifeste acum.

Semnele încep să arate tot ceea ce Eu am proorocit prin tine. Lipsa Liturghiilor este un lucru care poate fi observat. Sfânta Euharistie nu mai este lesne accesibilă. Sacramentul Spovedaniei este limitat în multe dintre bisericile Mele.

Multe dintre bisericile Mele nu mai au preoți care să le conducă. Sunt atât de mulți cei care părăsesc bisericile Mele în aceste vremuri de încercare, încât în curând acestea vor fi vândute comercianților.

Deoarece credința creștinilor este pusă la încercare, este important să continuați să vă rugați Cruciada Mea de Rugăciuni. Curând, vor apărea noi slujitori în Biserica Catolică și în alte Biserici Creștine.

Mai întâi vor fi estompate diferențele religioase. Curând după aceea nu veți mai recunoaște Învățăturile Mele, pentru că ele vor fi dispărut pe nesimțite. Locul lor va fi luat de o serie de afirmații vagi, chiar poetice, care vor promova tolerarea păcatului.

Minciunile, prezentate enoriașilor care nu bănuiesc nimic, vor trece la început neobservate. Apoi, pe cei ce Mă urmează va pune stăpânire un profund și neliniștitor sentiment că ceva nu este cum se cuvine.

Amăgirea de pe urmă va fi atunci când Sfintele Taine vor fi înlocuite cu substitute păgâne.

Toate acestea vor fi coordonate de falsul profetul, care va pretinde că este preotul suprem al tuturor religiilor, adunate într-una singură. Această nouă religie mondială va slăvi fiara.

Toți aceia care o vor urma orbește vor fi devorați de fiară și pierduți pentru Mine pe vecie.

Viteza cu care acest lucru se va petrece îi va ului pe credincioșii Mei. Planul este rânduit cu mare grijă. Campania menită să înfrângă ostilitatea Creștinilor și să îi facă să accepte legi laice, este ticluită cu multă pricepere.

Ea este pusă la cale în interiorul mai multor națiuni de către un grup care folosește personalități, celebrități și figuri cunoscute, respectate de majoritatea oamenilor, pentru a le sprijini minciunile malefice. Fiți cu luare aminte. Nu acceptați minciunile. Nu vă lăsați atrași în planul de pângărire a Sfântului Meu Nume.

Al vostru Isus,
Rege și Mântuitor al întregii omeniri