Marți, 29 ianuarie 2013 la ora 04:15

Preaiubita Mea fiică, furia lui satana se revarsă asupra pământului, în timp ce Duhul Sfânt își face tot mai puternic simțită Prezența Sa Divină înlăuntrul multor suflete, prin intermediul acestei Misiuni și altor asemenea, toate aprobate de Mine.

Ura, crimele și lipsa carității sunt tot mai răspândite, iar păcatul a cuprins pământul precum un foc mistuitor.

A venit timpul să începeți a vă pregăti cu multă grijă pentru Ziua cea Mare a Reîntoarcerii Mele. În timp ce voi, preaiubiții Mei discipoli, răspundeți Chemării Mele, Eu vă voi mări credința și numărul vostru va crește pretutindeni.

Această Misiune este punctul culminant al întregii îndrumări date omenirii prin Tatăl Meu tuturor celor care au venit înaintea ta. Chiar nu înțelegeți că proorocii din vremurile de demult, când vorbeau despre Ziua Domnului, se refereau tocmai la Timpul Meu, timpul când Eu voi împlini ultimul legământ?

Planul Meu este să vin să vă dăruiesc viața veșnică pe care v-am promis-o, când prin Moartea Mea de pe Cruce v-am eliberat din lanțurile păcatului. Voi, cei care sunteți precauți față de Mine, să știți că Eu nu v-aș putea înșela într-o Misiune ca aceasta. Eu nu v-aș cere să Mă ajutați să salvez suflete și nici să vă luptați cu cel rău și nici nu v-aș încuraja să vă rugați dacă nu aș fi Eu, Isus al vostru, Cel care vă cheamă acum.

Sărmanii Mei copilași, voi trăiți într-o sălbăticie pe care nu voi ați creat-o. Eu sunt singura voastră cale de scăpare. Dacă nu Mă veți urma acum, veți pierde timp pribegind, v-ați rătăci și veți deveni confuzi. Credința voastră poate să rămână puternică doar prin primirea Sfintelor Sacramente. Păstrați-vă credința și urmați-Mă. Doar atât vă cer. Apoi rugați-vă pentru salvarea sufletelor.

Eu nu vă voi condamna niciodată dacă nu acceptați aceste Sfinte Mesaje ale Mele. Dar nu vă voi ierta niciodată dacă veți huli împotriva Cuvântului lui Dumnezeu care v-a fost dat prin Puterea Duhului Sfânt. Dacă nu credeți în Mesajele Mele atunci îndepărtați-vă și continuați-vă devoțiunea față de Mine.

Dragii Mei discipoli, vă veți mișca repede ca să formați o mare armată și o apărare puternică împotriva dușmanilor lui Dumnezeu. Pe măsură ce ea va fi tot mai puternică, vă rog să-i încurajați pe cât mai mulți dintre slujitorii Mei sfințiți să vă ajute. Este important ca, oricât de multă rezistență ar întâmpina, să celebreze Sfânta Liturghie și să ofere Sacramentul Sfintei Euharistii tuturor celor aflați în nevoie.

Al vostru Isus